Lucian AVRAMESCU

Sub fusta strâmtă şi despicată la spate a doamnei Dăncilă, premierul scos din mâneca fără dungi (la vremea respectivă) a sultanului Dragnea, s-au cuibărit unul câte unul greii PSD. Stau înghesuiţi, ca sub o cloşcă prea mică pentru buzunarele lor prea mari, prea doldora de gologani, prea ca în România, ţara care şi-a fabricat în ritm record miliardari, din ţărâna egalităţii comuniste. Ca o cloşcă primitoare, madam Dăncilă îi trage uşor, cu ciocul, cu mângâieri de dădacă, la căldurică, promiţând discret c-o să le fie, ca mereu, cald.

Unii spun că Dăncilă e proastă de-a dreptul. Presa, absentă la marile coţcării, e atentă la micile ciupeli gramaticale. Dacă doamna Dăncilă zice, chinuită de un subconştient buclucaş, sex în loc de CEx sau flex, toate domnişoarele cu microfon se umezesc în ecrane de o încântare, sancţionând şi făcând cu ochiul amantului nevăzut. Celelalte buclucuri, grele, fără atingere cu bancul, cu băşcălia, cu flecăreala de uliţă, rămân neatinse de vigilenţa celei de a nu ştiu câta puteri în stat.

Eu nu cred că doamna Dăncilă, adusă ca o amazoană din Videle, via Bruxelles, călare pe un cal alb, cu escortă galonată, e proastă. Dacă pare prostuţă, cum se arată adesea, cu ghiduşii de găinuşă de baltă, e pentru că a deprins un rol şi-l joacă fără cusur. Chiar virgulele dintre subiect şi predicat, care-i sunt atribuite, îi prind bine în faţa unui popor pesedist pus s-o voteze în acest weekend şi care nu se arată insultat de chestiunile burgheze ale gramaticii. Doamna Dăncilă va câştiga mai tare decât dacă ar fi alergat singură, cu riscul de a ieşi pe locul doi.

S-au aliniat la start, unul Pleşoianu, băiat cu coadă legată la ceafă, anecdotic în prestaţia politică, acelaşi care n-a ratat să se înscrie şi pentru Cotroceni şi, de ieri, Şerban Nicolae, pesedist de Dunăre, înţeleg, celebru prin pumnii pe care-i dă în gură ”sorosiştilor” care ies cu copiii în braţe să spună în piaţă că nu e bine şi că eliberarea de sub presiunea dosarelor de corupţie a politicienilor e ultima mineriadă pe care ar mai putea s-o suporte poporul român.

Şerban Nicolae vrea să arate, prin rimă, că pesediştii nu au doar fustă, ci şi gogonele. Expresia masculinităţii sale a fost strigată viril zilele trecute în agora Parlamentului şi pe străzile, mai largi sau mai sfrijite, ale televiziunilor. Agitaţia sa indică dubla ambiţie de a prelua partidul şi Cotrocenii, la grămadă. Potul se arată însă mare, cred eu, pentru numele pe care şi l-a clădit avocatul în timp, autostrivit de o găunoşenie agresivă.

Eu cred, chiar cu riscul pierderii unui pariu – cu toate că subiectul nu intră în grijile mele fundamentale – că madam cloşcă va strânge sub umbrela fustei sale preponderent albe, ca un steag de luptă care se predă oricui şi în primul rând barosanilor din partid, voturile abundente care o vor scoate preşedinte de pesedişti.