Alina MIHĂESCU

La noi în Bucovina coexistă, precum minorităţile etnice, două teorii legate de însăşi Bucovina. Una spune că am fi speciali, deosebiţi şi cu stea în frunte, această specificitate oferindu-ne o identitate soră cu brand-ul, cu care ne putem mândri, ba chiar ar fi musai s-o facem. Totul, sub genericul <noi nu suntem moldoveni>. Cealaltă teorie, asumată de cei care înţeleg istoria mai degrabă pragmatic decât în cheie patriotico-naţionalisto-regională, spune că n-avem nici un motiv să defilăm cu moştenirea imperială austro-ungară, pentru că o perioadă de ocupaţie nu poate fi un motiv de bucurie. Adepţii acesteia ne reamintesc mereu de faptul că Ștefan cel Mare era fix domnitorul Moldovei, aşa că dacă-l revendicăm pe Ștefan, suntem şi noi urmaşii urmaşilor moldovenilor lui. Dreptatea este, probabil, undeva la mijloc, şi uite aşa, în timp ce noi ne duelăm în teorii pasionale privind obârşia, ne păstrăm, împreună cu tot neamul nostru românesc, ultima poziţie în clasamentul statelor europene civilizate, conectate, cum e de aşteptat, la sistemele de canalizare. Institutul Naţional de Statistică ne informează iar, de parcă noi nu vedem cu ochiul liber, că peste jumătate din populaţia României nu avea în 2016, locuinţele conectate la sistemul de canalizare. Judeţele Moldovei, categorie care include, vrem, nu vrem, şi Suceava, se laudă cu puţin peste 30% din populaţia care beneficiază de apă curentă şi canalizare. Restul trăiesc glorios, ca pe vremea Marelui Ștefan, cu veceul în fundul curţii. Cu riscul de a-i supăra pe susţinătorii teoriei cu numărul 2, nu pot să nu fac un exerciţiu de imaginaţie, încercând să ghicesc nanoprocentul privind judeţele Moldovei în cazul în care austriecii n-ar fi călcat în ţara lui Dragoş ca să-i numere fagii. Mi-e teamă că dacă Bucovina n-ar fi existat, îi întreceam în clasament şi pe olteni, singurii de altfel, care insistă, ca şi noi, să trăiască primitiv. Istoria vorbeşte despre o perioadă nefastă de ocupaţie, al cărei final îl vom sărbători cu toţii anul viitor, dar tot istoria consemnează în ce fel s-a schimbat viaţa de zi cu zi a românilor din Bucovina în perioada în care austriecii ne-au învăţat să trăim mai uşor în gospodăriile noastre - de la scosul gunoiului din grajd pe altă uşă, până la creşterea considerabilă a numărului cetăţenilor şcolarizaţi, cu precădere a femeilor care au beneficiat de educaţie. Înclin să cred că asta tot dragoste de ţară se cheamă, iar pe de altă parte, degeaba eşti mândru că eşti ceea ce eşti dacă trebuie să mergi de câteva ori pe zi până în fundul curţii.