Lucian AVRAMESCU

Am scris aceste rânduri acum două zile. Poate că azi, după răzgândirea lui Dragnea  şi avansarea unei noi propuneri, multe se vor schimba. E dimineaţă şi probabil, în curând, de la Cotroceni va veni o dezlegare – da ori ba. Trimit textul care, în unele privinţe, cele ţinând de psihologii individuale, rămâne neschimbat.

Ce s-a petrecut? O respingere constituţională de premier care ar avea ceva probleme. Apoi erau crâcniri de orgoliu religios sau credinţă insultată. Să nu uităm detaliul, zic aiurea detaliu, că suntem o ţară creştină, majoritar creştină. Suntem un popor tolerant, aşa e. Ne înţelegem în general bine şi cu neamţul, şi cu ungurul, şi cu evreul, şi cu vietnamezul. Am ales un preşedinte sas, dar care se închină la Cristos, creştin evanghelist sau ceva de genul ăsta. Dar românii care merg la biserică înghit greu ideea de a avea un premier musulman, care crede în alt Dumnezeu decât al lor. La şcoală am tot învăţat cum ne cotropeau turcii care ne numeau ghiauri, iar noi pe ei păgâni. Nu ne putem preface la infinit. Pot fi babe sau moşi pesedişti, dar toleranţele lor au limite. Spun blajin la televizor, dacă-i întrebi, că e în regulă, dar înlăuntrul lor se zbate o nemulţumire.
Iohannis, în stilul lui împiedicat, a spus ceea ce constituţional se putea spune. A cântărit argumentele ”pro şi contra” şi a decis, în stilu-i uscat, că nu e bine. Ce ar fi trebuit să divulge? Unde e vulnerabilitatea? N-are voie, legal. Apoi ar fi distrus, poate, viaţa unei femei care, în alte funcţii ar fi utilă ţării ei şi poporului ei.
Dragnea – şi aici încep să umblu pe altă latură a chestiunii – poate face ce vrea cu Iohannis şi cu oricine, azi. ”Ce vrea muşchii lui”, având la dispoziţie singura instituţie reală a democraţiei, Parlamentul. Azi a băgat pe ţeavă ”Legea Dragnea”, validată de ambele Camere cu viteză neîntâlnită – în două zile. Ce mă îngrozeşte e mersul pe jos al lui Dragnea. Merge cu o mână în buzunar, cu doi aghiotanţi care se uită spre el ca spre Mesia, Tăriceanu şi ăla mic din ALDE, superior, indicând că ”i se rupe”. Toate gesturile lui arată o imensă forţă. Forţa democratică dată de votanţi. Votanţii care au mers la urne. Ceilalţi 60 la sută nu contează şi nu merită să conteze. De ce n-au votat? Poate votau tot PSD? De indiferenţi, de scârbiţi, de ”sanchi vrăjeală”, cum zice, când n-are replică, un client nedezlipit de cârciuma lui Birbirel? Tot la crâşma de lângă casa mea am auzit o vorbă care m-a pus pe gânduri, că de speriat nu mă mai sperie nimic: ”Dacă de Ceauşescu am scăpat după 25 de ani, de Dragnea, mult mai inteligent şi abil, nu vom scăpa niciodată!”
Dragnea reclamă încălcarea Constituţiei şi spune că e ”război total” fiindcă propunerea lui, UNICA, rostită ameninţător – dacă nu o aprobi, ne vedem în alt loc! – a fost respinsă. Azi Dragnea a arătat în Parlament că orice contrazicere a lui, inclusiv cu gândirea mai atentă a impozitelor, e sortită eşecului. Argumentul imbatabil al lui Dragnea? Vă dau, vă măresc, vă fac fericiţi, iar scârba asta de sas nu vrea să fiţi fericiţi. Vă dau tot ce vreţi. Scutul de neperforat al lui Dragnea, cu care poate mărşălui şi-n America, şi-n Rusia, e Parlamentul. Iar poporul pesedist, care devine pe zi ce trece mai numeros, scandează deja – sau poate mă înşel? – ”Liviu Dragnea, PSD / Viitorul nostru e!” Se conturează o dictatură în PSD, cel mai mare partid al ţării. Pesediştii, cel puţin cei din vârf, îi ridică osanale lui Dragnea, îi pupă pantoful. Ponta s-a făcut mic doar ce a apărut în uşă Dragnea, când dădea şi el nişte declaraţii băţoase.
Dragnea ameninţă că-l suspendă pe Iohannis. O poate face într-o zi. Are tot ce-i trebuie pentru asta. Teamă mi-e, de astă dată cu adevărat, că sasului ”i se va rupe” şi lui. Se întoarce mut, superior şi indiferent, la liceul lui din Sibiu. Va începe, fără oprelişti, ”Epoca de aur, Dragnea!”? Pe Dâmboviţa, dictaturile au fost, în general, bine primite.