Narcis SIRETEANU

Pentru franţujii care vieţuiesc la ţărmul Oceanului Atlantic, rolul şi importanţa socială a porcului trec în sarcina stridiei. Economia contează pe ea, magazinele ţi-o vând, restaurantele de lux ţi-o promit în toată splendoarea sa nevertebrată. Atât de multe crescătorii sunt, că nu te poţi ţine să nu guşti şi tu, chiar dacă vii dintr-o ţară mai rudimentară şi mai strânsă la pungă, cum îi România.

Apuci stridia – după ce o plăteşti! - îi despici emisferele cochiliei cu un cuţit special, stropeşti bănuţul acela tremurător de gelatină cu o lacrimă de lămâie şi – sluarp, sluarp! – bagi la ghiozdan din două înghiţituri. Ca să alunece corespunzător pe gât, ajuţi cu un gât de vin sau – că tot e sfârşitul anului – de şampanie.

O delicatesă, cică! Mai bună decât cârnatul, sângeretele ori jumările oferite de onestul porc. Şi de mii de ori mai sănătos, zice-se. Şi - ah, cât pe ce să uit! – cu puternice calităţi afrodisiace. Partea asta de la urmă e pentru a-i convinge pe milionari să facă „sluarp, sluarp” pe bani grei!

Pe mine, stridia m-a convins doar că snobismul lumii e fără început şi fără sfârşit. Am sluarp-at câteva, dar mai mult ca să nu mor prost din punct de vedere culinar.

Ca să nu mor prost nici din cel cultural, am achiziţionat de la mama ei o carte seducătoare  – “Comme un allemande en France” - conţinând scrisori din al Doilea Război Mondial, trimise, din Franţa ocupată, de soldaţii germani familiilor lor. Tot fondul epistolar e susţinut de un fond de fotografii inedite, care ilustrează coabitarea ocupantului cu elementul autohton. Coabitare complexă… Să nu uităm că din ea s-au născut 200.000 de copii ilegitimi.

Ce să zic... E prinsă toată tipologia umană, tot spectrul de vârste şi profesii… Sunt redate şi câteva scrisori de-ale unor pacifişti şi chiar antinazişti convinşi, că nici ăştia nu scăpau de recrutarea sub stindardul nazist al lui nen’tu Hitler. Nu lipsesc nici mesajele pe care Heinrich Böll – viitor laureat al Nobelului pentru literatură – le-a trimis iubitei sale.

Interesant e şi cum îi numeau soldaţii nemţi pe luptătorii din Rezistenţă: "terorişti"... În propaganda care li se servea, a-ţi apăra ţara de invadatori se chema terorism. Parcă mai folosea unul acest termen la un final de an de-acu’ două decenii şi ceva…

Hai, La Mulţi Ani, veniţi să vă pup oleacă!