Tiberiu AVRAM

Am mulţi prieteni şi amici care lucrează în străinătate. O duc mai bine acolo decât ar duce-o în ţară. Câştigă mai bine decât ar câştiga în România. Mult mai bine. Dar, surprinzător pentru unii, nu le este uşor. Unii dintre cunoscuţii mei care lucrează în străinătate au mai bine de 20 ani de când au plecat de acasă. O perioadă au lucrat ilegal. Acum, după aderarea noastră la UE, sunt în legalitate. Şi-au câştigat respectul celor de acolo. Sunt respectaţi pentru munca pe care o depun, pentru modul în care muncesc şi, cum spuneam, sunt plătiţi foarte bine. Comparativ cu România. Şi trimit o grămadă de bani acasă. Dar, surprinzător pentru unii, nu le este uşor. Oricât de mult sunt apreciaţi profesional, ei sunt tot imigranţi. Ţara lor nu e acolo. Rădăcinile lor sunt în altă parte. Bunicii, părinţii şi chiar ei provin de pe alte meleaguri. Limba în care gândesc este alta decât cea pe care o vorbesc acolo. Vin cu bucurie acasă. Şi se revoltă de fiecare dată când se ciocnesc de realităţile pe care le-au lăsat în urmă.

Când scriu aceste rânduri, a trecut doar o oră de la anunţarea exit poll-urilor făcute la alegerile pentru preşedintele României. Nu ştiu, acum, cine va fi preşedinte. Teoretic, prima şansă o are Iohannis, dar după ce s-a întâmplat acum cinci ani, nici un pronostic nu este sigur.

Dacă Ponta va pierde alegerile, se poate spune că s-a bătut singur. Numai Ponta putea să-l învingă pe Ponta. Iar principala cauză a înfrângerii sunt românii din diaspora. Nu voturile lor, ci modul în care au fost trataţi. Dacă Ponta (stătea în puterea lui) ar fi organizat 1.000 de secţii de votare în diaspora, astăzi ar fi câştigat alegerile fluierând. Nu ar fi fost agitaţia din primul tur şi, implicit, nici mobilizarea din al doilea. Eu am fost de-a dreptul şocat de modul în care pesediştii i-au tratat pe cei din diaspora. Un lider local PSD îmi spunea săptămâna trecută că nu este corect ca cei din diaspora să decidă preşedintele ţării. Literal, poate are dreptate. Dar dacă i-ar fi tratat, totuşi, cu respect, ar fi câştigat. Problema este că această lozincă a fost fluturată, un pic altfel, de membrii PSD, prin toate localităţile judeţului: cei plecaţi afară nu ar trebui să voteze! Dar, oameni buni, voi nu vă gândiţi că cei plecaţi afară au părinţi, copii sau fraţi aici? Nu v-aţi gândit deloc că prin această abordare îi iritaţi şi pe cei rămaşi aici, pe părinţii care se vestejesc zi de zi de dorul copiilor pe care îi văd, în cel mai fericit caz, o dată pe an? Nu v-aţi gândit că cei care au plecat nu şi-au lăsat rudele şi prietenii pentru că nu mai puteau de bine? Nu v-a trecut o secundă prin cap că au plecat pentru că nu aveau un serviciu, că nu puteau să-şi crească şi să-şi educe copiii aşa cum ar fi vrut?

Până vineri eram decis să îmi anulez votul. Ambii candidaţi mi se păreau la fel de slabi şi neconvingători. Dar vineri seara, după ce am văzut acea prosteală cu USL 2.0 şi după ce l-am auzit şi pe Crin Antonescu, am decis să votez cu Iohannis. Poate am făcut bine, poate nu. Viaţa ne va lămuri. Dar sunt bucuros că am votat din convingere. Convingere care mi-a fost accentuată duminică. Prima dată de către doamna Pandele, care a încercat acea prosteală cu secţia de votare goală de la câţiva kilometri de Londra şi apoi de domnul Meleşcanu, care îi trimitea pe românii din Paris să voteze la Nancy.

Duminică seara am aflat că un lider local PSD era extrem de iritat că, în cursul zilei, am postat pe Facebook o mulţime de mesaje anti Ponta. „Mesajele anti Ponta” erau, în cele mai multe cazuri, imagini de la secţiile de votare din străinătate, fotografii sau filmuleţe, majoritatea primite de la cunoscuţii mei din diaspora. O fi aşa de grav ce am făcut? Cum spuneam, viaţa ne va lămuri.

Realitatea este că, chiar dacă pierde alegerile, Ponta rămâne în

prim-planul vieţii politice româneşti. Ca premier. Iar PSD- ul deţine, cu aliaţii săi, majoritatea în Parlament. E timpul ca PSD şi Victor Ponta să se trezească. Şi să se gândească la toţi românii. Chiar dacă sunt în străinătate. Şi chiar dacă nu sunt telespectatori Antena 3.