Ion DRĂGUŞANUL

Cea mai veche carte religioasă a omenirii, aceeaşi, după cum ne încredinţa Sfântul Augustin, cu religia pe care, de vreo două milenii, o numim creştinism, se află, în fiecare primăvară, cu ocazia sărbătorilor pascale, sub ochii noştri, scrisă delicat pe coaja ouălor „muncite” sau, cum se numesc mai nou, încondeiate, simbol al „ordinii celeste”.

Fiecare ou încondeiat are trei planuri, delimitate de un brâu, mărginit de simboluri solare şi lunare, numite, în creştinism, „lanţul Sfântului Dimitrie” şi, respectiv, al Sfântului Gheorghe, iar în tradiţia primordială, „intrarea şarpelui în pământ” şi, respectiv, „ieşirea”, şarpele, simbol grafic al Constelaţiei Dragonului, care indică nordul, pe cer, însemnând îngheţ.

De o parte şi de alta a brâului, cele două „vârfuri”, iniţial doar colorate, apoi „scrise” cu simboluri florale ale Ursei Mari (inflorescenţa deschisă) şi ale Nordului (irisul stilizat, prelungit cu două puncte, litera „O” în scrierea pre-celtică, de la OM, de la primul nume dat lui Dumnezeu, noi fiind doar semeni sau seminţii) întregesc „triunghiul” (cuvânt celtic), într-o suprapunere de simboluri, descifrate de filosofii culturii, cu ajutorul Cărţilor Sfinte ale omenirii, drept simboluri iniţiatice (peşteră-viaţă-munte sau „cele trei lumi: pământ-atmosferă-cer; trecut-prezent-viitor, ilustrat târziu, în vremurile idolatriei, prin cele trei feţe ale „ştiutorului de Cer”, Ianus; dar cea mai cuprinzătoare sugestie este cea a universului existenţei omeneşti, marcat de brâu, delimitat de „poarta zeilor” sau Deva-yana, numită şi poarta solstiţială de iarnă a Capricornului, şi de „poarta oamenilor” sau Pitar-yana, numită şi poarta solstiţială de vară a Cancerului).

În civilizaţia pre-celtică şi celtică, civilizaţie meşteşugărească şi nicidecum etnică, după cum precizează Lucian Blaga, cea care a „ctitorit” simbolistica populară care se mai păstrează în toate ţările est-europene, „triunghiul” celtic marca doar cele „trei ceruri”, respectiv Cerul Zilei sau Deaus (de aici şi-l iau ionienii pe Zeus), Roata Cerului sau Ur-Anu (ionienii aveau să personifice cerul înstelat drept Uranus) şi Cerul Îndepărtat sau Cernunos (Capricornul, cel care simbolizează moartea şi învierea Timpului).

Universul omenesc ştiut, descris pe brâul central al ouălor încondeiate, încă mai păstrează litere celtice (GN – trei linii oblice, care intersectează o axă, P – un X care intersectează axa, A – un punct, O – două puncte, C – patru linii verticale, deasupra axei, N – patru linii verticale, sub axă etc.), dar şi rune ale roţii cerului (crucea), ale mişcării Soarelui (spirala spre dreapta), în alternanţă cu cea a mişcării Lunii (spirala spre stânga), cei doi aştri fiind reprezentaţi runic de zvastica spre dreapta şi spre stânga. Dar toate aceste simboluri runice sunt asamblate în „armonia universală” (rombul, care simbolizează şi Sfântul Graal, care este, în fond, inima lui Iisus), compusă din iniţierea în divinitate (triunghiul cu vârful în sus, muntele sau Graalul Divin) şi de iniţierea în sfinţenie omenească, deci în înţelepciune (triunghiul cu vârful în jos, iniţiere „în peştera” Graalului Omenesc), X-urile care încadrează romburile, deci litera „P”, marcând existenţa omenească (pitar însemnând tată, cu trimitere spre o datină străveche, cea a piţărăilor, care face parte din cealaltă desluşire a Legii, Colindul).

Oul încondeiat, spre deosebire de Colind (în prima parte a lunii mai, odată cu răsăritul Pleiadelor, se săvârşeau aceste incantaţii, întărite de formula sacramentală „Leru-i Ler”, adică „Legea e Lege”), păstrează elemente ale tradiţiei primordiale, foarte rar şi, mai ales în ultimii ani, denaturate de tradiţia religioasă şi de cea laică, până la a transforma literele celtice în „greblă” sau „triunghiul” celtic în „fierul de plug”, ca să nu mai vorbesc de stupizenia numită „calea rătăcită”, care este, la origini, calendarul lunar, fazele lunare fiind reprezentate grafic de sinusoidă.

Un spaţiu jurnalistic este prea restrâns pentru a putea sintetiza ceea ce am premeditat drept viitoare carte, dar şi cu aceste sugestii abia schiţate puteţi descifra şi singuri superba expoziţie cu fotografii de ouă încondeiate, gândită şi realizată de Victor Rusu, şi care se va vernisa astăzi, la ora 11.00, în holul mare al Palatului Administrativ din Suceava. O expoziţie în care proporţionala pierdere de metafizic, în raport cu câştigul de civilizaţie, se poate desluşi fără efort, funcţia artei populare de conservare, nu şi creativă, fiind caracterizată de o permanentă degenerescenţă.