Cătălin MIHULEAC

Pe timpul României socialiste, criticul literar Alex. Ştefănescu a fost o vreme prieten la cataramă cu poetul Adrian Păunescu, într-o legătură cam împotriva naturii, după părerea mea de spectator. Dar nu asta contează, ci o întâmplare anecdotică, cunoscută de mine de la unul dintre ei, vă las să ghiciţi care.

Ştiindu-l drept un ins care pune lesne botul, Ştefănescu s-a gândit să-i aranjeze lui Păunescu o farsă. Zis şi făcut: aflând despre acesta că nu se oboseşte să-şi achite la timp contravaloarea curentului electric consumat, i-a ticluit o scrisoare care imita o adresă oficială ultimativă, ca de la distribuitor la client rău platnic. A bătut-o la maşină, şi-a încărcat tonul cu solemnitatea necesară, neuitând să plaseze la final o semnătură dantelată de ştăban, peste care a trântit o ştampilă, suficient de tremurată ca să nu se poată citi şi înţelege nimic de pe ea.

Scrisoarea suna cam aşa: „Tovarăşe consumator Adrian Păunescu, constatând că întârziaţi sistematic plata curentului electric consumat de dumneavoastră, vă anunţăm că, încă de la începutul lunii în curs, întreprinderea noastră vă furnizează doar curent electric de calitatea a doua. În caz că în termen de 30 de zile calendaristice nu vă veţi revizui atitudinea în contradicţie cu normele de comportament cetăţenesc ale societăţii socialiste multilateral dezvoltate, vă informăm că vom începe să vă furnizăm doar curent electric de calitatea a treia.”

Bardul naţional şi-a simţit cum tot sângele – pe care-l folosea la digestie şi la alte activităţi paşnice – i se pompează în cap. Nervii îl scuturau cu furie, de pacă deştele sale groase ar fi intrat într-o priză de unde izvora curent electric de calitatea a treia.

Cine-i ăsta care cuteza să-i furnizeze LUI, creatorul „Cenaclului Flacăra”, curent electric de calitatea a doua şi să-l ameninţe cu calitatea a treia?  EL, Adrian Păunescu, merita cel mai bun curent, poate chiar de import, fiindcă el slăvea cauza comunistă, în faţa a zeci de mii de spectatori, pe care-i îndemna: „să învăţăm ce-nseamnă omenia şi comunişti să învăţăm să fim”! Şi-acum, un directoraş al cărui nume nici nu-l înţelegea bine, să-l someze pe EL? EL, care se bucura de pielea fină a tinerelor comuniste de serviciu, să suporte muşchii unui oarecare, cum se încordează în prezenţa LUI? Câtă îndrăzneală!

Păunescu a pus mâna pe telefon, pentru a-şi suna pilele nomenclaturiste. Pilele i-au ascultat plângerea, au crezut că bardul vorbeşte în figuri de stil şi i-au promis să-i rezolve problema. Apoi, s-au întors la treburile lor.