Gabriel MANȚĂ

Muică, văzurăm conferinţa de presă doi în unul sau două-ntr-una. Pe sistemul picture in picture, film în film, vis în vis. Mai întâi a deschis Piţurcă, el şi o măsuţă – şou asigurat mai ceva ca la Mircea Badea, că tot nu-i vedeam pe cei cu care se mai conversa din când în când. În timpul ăsta, vreo două ore, Mititelu ce-mi făcea?! Se uita şi fierbea, adică îşi făcea încălzirea. Când, în cele din urmă, domnul Piţi şi-a terminat vorbele, că argumentele sunt oricum inepuizabile, nea Mititelu a intervenit telefonic, în direct la sport.ro. Aşadar un tip restrâns de conferinţă de presă radiofonică, transmisă la teve. Şi-a început şi el să dea din casă, că prea fusese nevorbit aproape un tur întreg de campionat. Aceeaşi întrebare, dar în sens invers, în timpul ăsta dom Piţi ce-mi făcea?! Deşi putea să urmărească de undeva „din off” ce spunea Mititelu, el nu şi-a părăsit măsuţa şi deci a asistat pe sticlă, în direct, la răspunsurile şi acuzaţiile lui Mititelu! Avea microfonul tăiat, dar mimica sa n-a mai rămas impenetrabilă ca a lui Buster Keaton (comic din epoca filmului mut, poreclit omul cu faţa de gheaţă, lesne de înţeles pentru ce!). Când Mititelu mai zicea câte una de categorie grea, Piţi îşi ţuguia buzele a dezaprobare, ba uneori chiar scutura din breton pentru a fi mai convingător. Doar se vedea în monitoare!

Ce s-ar mai putea desprinde din această farsă oltenească? Mie mi s-a părut fantastică referirea lui domnul Piţi la alt patron de fotbal, nea Jiji... Când spunea aceste lucruri, „Păi nu-l ştiu eu pe Gigi?! El mă vrea plecat de la echipă, să nu mai fiu la meciul cu Steaua!”, Piţurcă lua, involuntar bănuiesc – dar şi asta denotă ceva, exact tonul lui Gigi Becali! Parcă l-ar fi imitat, era deja la concurenţa cu Bendeac sau Dragoş Stoica. Una peste alta, a fost ceva de un grotesc care s-ar cere nemurit de vreun Caragiale contemporan. Nici nu are rost să vorbim despre cine are dreptate. Pur şi simplu nu există dreptate pentru asemenea personaje!