Ion DRĂGUŞANUL

Până a păşi în sfinţenie, Eminescu a avut de suferit din pricina gomoşeniei bucovinene. Ioniţă Bumbac l-a obligat să demisioneze de la „România Jună”, în 18 noiembrie 1871, apoi avea să-l umilească, prin neincluderea poemelor lui în manualele şcolare. Şi la Putna, în 15 august 1871, Eminescu nu a avut parte decât de umilinţă şi de întristare. Dimitrie Petrino i-a râvnit şi răpit, în iulie 1875, postul de „director al bibliotecii centrale” din Iaşi, într-o complicitate criminală cu guvernul liberal al vremii, o culpabilitate pentru care liberalii încă nu şi-au cerut scuze.

Prieteni adevăraţi ai lui Eminescu, în Bucovina, nu au fost decât Ştefan Ştefureac, fostul lui coleg de gimnaziu cernăuţean şi de „lăcrămioare” închinate lui Pumnul, care s-a împotrivit şi excluderii lui Eminescu din „România Jună”, dar care are meritul includerii poemelor eminesciene în manualele şcolare bucovinene, precum şi Em. Grigorovitza, cel care, deşi nu s-a prea înţeles cu Eminescu, în perioada ieşeană comună, a publicat, la Berlin, pe cheltuială proprie, în două ediţii, „admirabile traduceri din Eminescu”.

În timpul vieţii Poetului, Teofil Lupu, Simeon Florea Marian şi T. V. Stefanelli au ignorat embargoul impus de fraţii Bumbac, publicând poeme eminesciene în „Revista Politică”.

După ce Eminescu a păşit în sfinţenie, prima manifestare publică din teritoriile româneşti de cinstire a memoriei şi a operei lui s-a desfăşurat la Rădăuţi, în 15 decembrie 1889, organizator fiind gimnazistul Alexandru baron de Vassilco. În anii următori, când elitele bucureştene se străduiau în van să îngroape definitiv memoria lui Eminescu (Aron Densuşianu, de pildă, susţinea că Eminescu poate fi considerat „ce vom pofti, numai poet nu”), bucovinenii aveau să se alăture demersurilor ardeleneşti, George Tofan, Ion Grămadă, Liviu Marian, Em. Grigorovitza, Grigore Nandriş, Leca Morariu, Vasile Gherasim şi I. E Torouţiu ducând adevărate bătălii pentru Eminescu.

Grigore Nandriş, care primise, de la Vichentie Eminowicz, consilier comunal în Cracovia, un arbore genealogic, cu rădăcină în 1640, când murea, la Lvov, armeanul Murad Eminowicz, al poeţilor polonezi Ludwig şi Roman Eminowicz, genealogie pe care o şi publică, în 1923, produce furia idealizării lui Eminescu în Bucovina, primul eminescolog, în adevăratul sens al cuvântului, fiind poetul şi filosoful Vasile Gherasim, care îi dedică 11 studii, două dintre acestea, „Familia Eminovici” şi „Iarăşi originea lui Eminescu”, publicate în 1923, fiind replici violente şi oarecum exagerate la orice tentativă de ucrainizare sau de armenizare a lui Eminescu.

Ilie E. Torouţiu avea să editeze, între anii 1927-1929, „Caietele eminesciene”, dar şi 13 volume de „Studii şi documente literare”, între anii 1931-1946, în vreme ce Leca Morariu publica, cu încrâncenare, între anii 1930-1943, cu o recidivă în 1945, Buletinul „Mihai Eminescu”, cu peste 400 pagini pentru fiecare număr.

Practic, datorită bucovinenilor, nu a rămas crâmpei de viaţă şi de operă eminesciană necercetat şi nepus în valoare, sinteza fiind făcută, atunci când s-a şi cuvenit, adică după multe, multe zvârcoliri recuperatoare, de un alt bucovinean, Academicianul Dimitrie Vatamaniuc.

Doi dintre compozitorii bucovineni, Tudor cavaler de Flondor şi George Mandicevschi, autor şi al compoziţie „Somnoroase păsărele”, au întregit, cu superbe armonii, demersurile de idealizare cuvenită a operei lui Mihai Eminescu.

Din nefericire, deşi citate, operele bucovinenilor care şi-au închinat vieţile lui Eminescu se mai găsesc, în judeţul nostru, doar în exemplare de patrimoniu, locul scrierilor lor fascinante fiind luat de exegezele sterpe ale vânătorilor de doctorate.

Cred eu, iar dacă mă înşel – atâta pagubă!, că am avea datoria să-l sărbătorim, în fiecare an, ba chiar în fiecare zi, pe Eminescu, dar fără a-i ignora pe bucovinenii care au contribuit la poziţionarea lui Eminescu în faţa altarului din Catedrala Mântuirii Neamului, care există încă din vremea vieţii lui Eminescu, fiind durată în sufletul românilor, cum inspirat susţinea, în 1926, Ionel I. C. Brăteanu. Cred eu că îl putem cinsti demn pe Eminescu doar dacă aprindem, odată cu lumânarea, şi câte un recurs la memoria bucovinenilor Ştefan Ştefureac, Teofil Lupu, Simeon Florea Marian, T. V. Stefanelli, George Tofan, Ion Grămadă, Liviu Marian, Em. Grigorovitza, Grigore Nandriş, Vasile Gherasim, Leca Morariu şi Ilie Torouţiu, dar şi o urare de tinereţe fără de bătrâneţe pentru Academicianul Dimitrie Vatamaniuc.