Cătălin MIHULEAC

În aceste zile, când fotbalistul Adrian Mutu face – se mai îndoieşte cineva ? - ultimii bulbuci cu diametru considerabil din viaţa sa, i-am rememorat, nu fără un oarecare sadism, o parte din bulbucii anteriori.

Se poate spune că „fiinţa” asta – o putem, cu generozitate, numi astfel - a avut un trai atâta de zărghit şi de aiurit, ca şi când cineva l-ar fi aruncat, intenţionat sau mai curând din neglijenţă, într-un mixer mare cât un dulap. Un mixer unde nu a fost lăsat nicio clipă să-şi tragă sufletul.

De toate a avut parte creatura asta în mixerul unde a nimerit: de tăvăleală cu muieri de toate culorile şi calibrele, de udătură cât să faci să se reverse cu ea lacul de acumulare de la Bicaz, de droguri pe care le bei cu nasul, până ce vezi îngeri zburătăcind prin văzduh ca bezmeticii... De cafteli cu maxilare rupte şi de păruieli cu răngi de oţel, aplicate unor oameni ieşiţi şi ei la un friptan cu nevestele prin restaurante sau unor ospătari care parcă revendicau, tocmai de la el - domnul diriginte Mutu - nişte palme educative... De contre şi de sfădeli cu mai toţi antrenorii întâlniţi în carieră, drept urmare firească a acestui continuu zbucium, la care l-a condamnat viaţa. O viaţă care, culmea ironiei, n-a avut în comun cu sportul decât faptul că subiectul a purtat uneori tricou, pantalonaşi scurţi şi jambiere.

Pe unii dintre cei pe care i-a caftit, marele jucător i-a făcut, fără să vrea, vedete. Îmi amintesc, acum patru ani şi ceva, cum Adrian Mutu a binevoit să tăbăcească pielea unui chelner, Gigi Grosu, care peste noapte s-a văzut star, cu interviuri la televiziune şi poze la gazete. Nu-s mare meşter la cuvinte, dar presupun că asta înseamnă să ajungi vedetă pe propria-ţi piele.

Cam la fel a devenit vedetă şi marea actriţă Margareta Baciu. Pe când lucra ca taxatoare pe tramvai, a fost văzută de poetul Mihai Codreanu, pe atunci directorul Teatrului Naţional din Iaşi, care i-a cerut să dea o probă pentru un rol.