Lucian AVRAMESCU

Ţara Miţei Baston, a Chiriţelor de la Iaşi sau din provincie, a Vetei şi Ziţei. Ţara ţoapelor ajunse şi a piţipoancelor cu ifos. Am ales pentru însemnările mele de azi exclusiv reliefuri de onomastică feminină pentru că vara e feminină, căldura e feminină, până şi ploile şi furtunile care ne sorcovesc zilnic acoperişurile caselor sunt feminine. Pentru a nu mai vorbi de presa care toacă din zori şi până în noapte nişte nume, cam aceleaşi, care devin melodie şi folclor, un fel de „La poartă la Scârţa-Pârţa”. Ridzi dimineaţa, Ridzi la prânz, Ridzi seara, Ridzi în ediţiile reluate de la trei noaptea. Ridzi pe televizor, la radio şi în jurnalele tăvălite prin cerneluri. Zicând de o mie de ori pe zi Ridzi, nu mai ştii dacă n-ai zis cumva Piţi. Sau Miţi. Sau Tiţi. În consecinţă Miţi-Ridzi-Piţi-Tiţi - totuna. Nu cumva reţeta învăţată atât de bine de menajera politică a Elenei Băsescu – am numit-o pe Monica Ridzi, azi încă şef peste un minister inutil – către asta duce?
Nu mai ştiu, ca în bancul acela de la Radio Erevan, cu bicicleta lui Ivan pe care a primit-o cadou sau i-a fost luată, dacă ministresa a furat (pentru ea sau pentru acolita şi ocrotitoarea sa) sau a fost furată! Nu mai ştiu, cu atâtea sonorităţi onomastice repetate dacă e vorba de Ridzi sau se Piţi. Poate că e Piţi, şi atunci ce aveţi cu Ridzi? Ridzi, Miţi, Piţi, Tiţi.
Plouă, e vară, unii au plecat în concediu de odihnă, alţii au plecat în concediu fără plată, cei mai mulţi au plecat şi pleacă în bejenia nesfârşită a concedierii. Zilnic, 800 de inşi intră în România în şomaj. Zilnic, România pierde 59 de milioane de euro (sau se împrumută cu suma asta, parcă aşa zicea un finanţist). Zilnic, Guvernul se pozează şi zâmbeşte la televizor încurajându-ne. Doi tineri stânjeniţi reprezintă victoria iniţiativei „Prima Casă”. În spate naşii politici : Emil Boc, vesel foc, Gheorghe Pogea, ca icoana generoasă a lui Nastratin Hogea. Aflăm că de fapt casa care, nu-i aşa, „relansează industria construcţiilor” e de fapt un apartament de două odăi făcut în Colentina în vremea lui Ceauşescu. Să mori de râs, nu alta!
În rest Ridzi-Pidzi-Tidzi-Midzi, toate cu „dz”. Partidele, mai ales PD-L, au cheltuit sume enorme pentru europarlamentare. S-au făcut şi aici socoteli şi statistici: cât a costat un vot la PD-L, cât a costat un vot la PSD, cât a costat un vot la PNL. Cel mai scump vot plătit a fost, după socoteli îndelungi, tot al partidului domnului Băsescu. De unde or fi având oamenii ăştia cinstiţi, corecţi până la aripa imaculată a îngerilor, atâtea camioane de bănet?
Televiziunile toacă Ridzi, Ridzi, Ridzi, Ridzi. „Ministresa a furat, dar nu pentru ea ci pentru...”, zice un alt analist şi arată în sus cu un gest încărcat de semnificaţii. Cine-o fi sus? Sus e bunul Dumnezeu, dar poate s-a cocoţat şi vreun diavol pământesc. Prin repetiţiile Ridzi-Ridzi, se aude şi se înţelege Piţi şi Miţi. Cine a furat? Ridzi sau Piţi? Cred că Piţi. Băsescu lungeşte verdictul şi, constată unii, tace nepermis. Ba tace permis. Cine i-a permis? El îşi permite să tacă. De ce? Pentru ca să nu se mai ştie în final dacă e vorba de Ridzi, acolita lui, sau de Miţi sau Piţi. Sigur, cu certitudine, este vorba de Piţi. Ce-a făcut Piţi? Păi a făcut rău de tot. I-a furat banii din poşetă în tramvai doamnei Ridzi, tânără, neajutorată şi fără experienţă, ministresă în plină afirmare. Şi nici măcar nu erau banii ei. Erau banii noştri, ai fraierilor de profesie. Ce ruşine! Arestaţi-o pe Pidzi.