Lucian AVRAMESCU

Împrumutul e uneori bun vecin cu cerşetoria. În tinereţea mea, prin cârciumi mai ales, o ironie-banc făcea furori : Dă-mi un leu, să-mi iau un covrig, că mi-e o sete de n-am unde dormi la noapte. Era şi un fel de a-ţi lua peste picior sărăcia. Ca în Creangă. Nici frumos până la 20 de ani, nici deştept până la 30 şi nici bogat până la 40. Dar sărac ca acum şi ca anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost. Parcă aşa suna citatul din marele povestitor.

Ce se petrece acum la noi? O ştire-şoc a bulversat România. Aflăm că ne împrumutăm la Fondul Monetar Internaţional cu o sumă astronomică, ceva care merge spre 20 de miliarde euro.

Îmi aduc aminte că o sumă mult mai mică împrumutată de Ceauşescu, sumă la care s-au adăugat mereu dobânzi, ducând-o parcă la 14 miliarde de dolari, a fost plătită de români, strângând mereu cureaua, în 25 de ani. Vindeam porcii ruşilor şi noi mâncam doar adidaşii, poreclă pentru copitele râmătoarelor, singura parte relativ comestibilă care rămânea în ţară. Dădeam, în contul datoriei externe, găinile din care rămâneau  la noi ghearele şi căpăţânile. Ne culcam cu coşmarul datoriei externe şi ne trezeam cu obsesia datoriei externe.

Împrumutul de azi, decis şi negociat de iubitul nostru preşedinte-jucător (nimeni din Guvern nu pare a avea habar de negocierile începute imediat după Anul Nou de starostele de la Cotroceni, nici măcar bocii lui) nu pare a avea vreo noimă. Nu există, cel puţin aparent, o urgenţă. Nu suntem cu cuţitul la beregată încă. Şi atunci de ce această cerere disperată a unei sume care nu ştiu şi nu prea ştie nimeni când şi cum va fi plătită? Dobânda e mică, ne linişteşte preşedintele. În primii doi ani dăm „doar” câte 700 milioane euro. Apoi vine scadenţa. Scadenţa înseamnă mai mult decât dublu faţă de ceea ce datorăm azi băncilor străine şi nu suntem în stare să plătim. Fericirea, cu alte cuvinte, va dura puţin. Vine după aceea dezastrul. După noi - nu-i aşa? - potopul!

Sunt un individ, conform standardelor la zi, depăşit şi chiar primitiv. Intru în panică numai la gândul că aş putea avea vreo datorie. Nu m-am împrumutat niciodată de bani nici la prieteni, nici la bănci.  Nu pentru că n-aş fi fost pus în situaţia de a apela la această formulă comodă, dar şi laşă, ci pentru că instinctul meu financiar a funcţionat altfel. Asta e. Dacă te naşti cu ochii verzi nu-i poţi face căprui sau galbeni decât dacă păcăleşti lumea cu lentile colorate. Eu nu vreau să păcălesc lumea.

În satul meu mai trăieşte încă unul al lui Iordache. Ajuns la bătrâneţe, într-o stare fizică şi morală deplorabilă, buhăit şi alcoolic, reazimă zilnic stâlpul birtului, vânând câte un fraier pe care să-l tapeze de un ban. Dă-mi şi mie, nea Lucică, 100 de mii. Ţi-i dau îndărăt mâine. I-am dat odată, i-am dat de două ori, cu convingerea mereu că nu-i mai văd înapoi.  Acum nu-i mai dau, cu toate că ştiu că se strâmbă în spatele meu şi mă înjură. Cazul lui e clasat.

Grav e al unui învăţător care s-a împrumutat, când avea băiatul gata de nuntă, de o sumă mare. Scot banii de două ori şi imediat ţi-i dau îndărăt, i-a zis el unui bucureştean care şi-a făcut casă în Sângeru. Bucureşteanul, om păţit, a cerut o garanţie notarială. Socrul mare a garantat cu casa. A trecut nunta. N-a scos cât spera, dar i-au rămas ceva bani. Zaiafet mare, lăutari scumpi, petrecere îmbelşugată. După nuntă mirii au plecat în străinătate, iar socrul mare, uitând de datorie, s-a pus pe petreceri. Azi nu mai are casă şi este vecin de stâlp la crâşmă cu ăla al lui Iordache. Şi el, cu toate că a fost învăţător, om cu oarece ştaif în sat, trăieşte din întins mâna şi prăjit câte un fraier. Pentru ce nuntă se împrumută nemilos România, lăsând un plocon dureros în braţele copiilor? De ce face asta Traian Băsescu? Nu cumva e vorba de nunta lui electorală din această toamnă, când trebuie să cânte lăutarii, să curgă vinul, să petreacă naţiunea? După aceea, mila lui Dumnezeu.  Ştiu că Traian Băsescu a făcut orice cu acest popor. Ca într-o narcoză, poporul l-a aclamat şi-l adulează. Şi atunci când a aruncat spre el cu sticla de şampanie din care băuse, şi atunci când a strigat „Să trăiţi bine!”. Sondajele, care indică orientările noastre de iubire lucidă, îl aşază în capul mesei, la nunta pierzaniei, tot pe Traian Băsescu. Să ne fie de bine!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dă-mi un leu să-mi iau un covrig.

Comentarii