Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De curând mi-am amintit numele generalului: atunci, demult, îl auzisem prima dată, dar nu i-am dat importanță; rămăsese anonim pentru mine, amarnic umbrit de rostirile omului din fața mea, închegând o poveste fascinantă prin hidoșenia sa:
”Am dus-o bine, credeți-mă, dom’ doctor!... Nemaipomenit!... Aveam de toate… Am mai fost eu cu ei în Irak, dar ca-n Angola, nicăieri!... Vă dați seama, dom’ doctor, aveam tot ce pofteam: de-ale gurii, timp liber, bani… Mâncare de care n-am mai văzut… Știți cum e…”
Nu știam cum e… Îl angajasem pentru renovarea unui apartament din Cluj, la recomandarea unui cunoscut: ”Luați-l!... Lucrează bine – gresie, faianță... Faceți și-o faptă bună, că tare rău stă cu banii…”
Îl luasem și, în vreme ce-și pregătea materialul, îl ascultam… Vag, încercam să-l înțeleg și, deși din ”dom' doctor” nu mă scotea – fapt ce nu-mi plăcea – nu îndrăzneam să-l întrerup… Știu eu?... Să fi simțit condeierul din mine ceva?... Poate,… deși recunosc: nicidecum imaginația nu mi-ar fi zugrăvit întâmplările; și, chiar dacă de dragul spectacolului livresc aș fi avut vreo izbucnire, n-aș fi îndrăznit s-o aștern pe hârtie: ar fi părut ieftină, trasă de coadă… Dar, aveam să văd – a câta oară? – că ”viața bate filmul”, fiindcă omul meu nu se oprea:
”Mâncare bună, pe săturate… Ce rații?... De toate: ciocolată de tot felul, sucuri, conserve… Astea le cam plasam băștinașilor, la schimb… Vai de capul lor!... Mizerabili… La unii le curgeau zdrențele… Altfel, bine făcuți… Africa, soare… Le dam conserve, tot ce cereau și ne aduceau femei... Femeile lor!... Ce femei!... Ce-am avut acolo, dom’ doctor nu mai prind în viața mea!... Feline!... Vă închipuiți, nu?...” Nu-mi închipuiam, dar mă străduiam și meseriașul mă ajuta: ”Venea băștinașul cu nevasta lui la unitate… Și, acolo-n stradă, pe capota gipanului, îmi făceam treaba cu ea… El se ducea mai încolo bucuros, cu alimentele și aștepta să terminăm… <Dar ce?... Erați mai mulți?... > – am îngăimat eu, sperând că nu… Eram!… Că erau tot felul de ciuri-buri veniți… Și francezi, și nemți… Și acolo,… ca acolo: omul scăpat de-acasă!... Ciuri-buri!...”
Nu mai auzisem până la el de ”ciuri-buri” și i-am deslușit de îndată înțelesul… Dar era numai un înțeles de etapă…
”Am dus-o bine!... Aproape un an… Am strâns și ceva bani, că n-aveam pe ce-i cheltui… Dar n-am reușit bine ca nemții… Când ne-am întors în Europa, am aterizat la Berlin, că acolo a fost demobilizarea… Aeroport special, al armatei… Soldații nemți au ieșit tare bine, că vameșii lor au închis ochii… Aveau toți sacoșe mari,… din dotarea lor… De luat în spate, ca rucsac militar… Și le umpluseră cu fildeș… Colți de elefant sub un metru, ca să-ncapă… Și vameșii nu le-au zis nimic… Plus că mulți au avut și maimuță… Eu am avut numai doi colți și mi i-au confiscat… Și maimuță n-am avut… Adică, am avut una, dar…” ”Maimuță?... Cum adică?” - am întrebat, crezând că e vorba de… diamante – Angola!… - adică de vreun cod neștiut… ”Da, maimuță-maimuță, că tare bine se vând în Europa…” ”Și ziceați că ați avut maimuță, dar…” ”Da… am avut, dar pe mine nu m-au lăsat cu ea în avion”… ”Aha, da… Și ce-ați făcut?” – am întrebat eu, bucuros că va fi fost eliberat animalul. ”Ce să fac?... Trebuia să mă îmbarchez, că dacă aș fi găsit cui s-o vând… ” ”Și?...”… ”Și n-am avut ce face… Am legat-o de-un pom și-am omorât-o cu-n par…”
Știu că am mai întrebat ceva despre superiorul lui… ”N-avea el grija noastră!... Avea el pe-ale lui!...” – m-a asigurat meseriașul…
De curând, după destui ani, auzind numele unui nou prim-ministru, brusc mi-am amintit numele generalului rostit atunci de ciuri-buri, făcătorul de pace în Angola…
