Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 27 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 48 (7049)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Proiect

Profesorii de arte plastice din judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Botoşani, împreună la expoziţia „Dascăl şi Artist”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Profesorii de educaţie plastică şi arte vizuale din judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Botoşani îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei „Dascăl şi Artist”, ce va avea vernisajul vineri, 1 martie, la ora 12:00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Această expoziţie este organizată sub patronajul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău şi cuprinde lucrări ce bucură privitorul prin tematica diversă, „de la peisaj şi natură statică, la portrete, îmbinând armonios frumuseţea naturii, a peisajelor şi florilor cu liniştea şi puritatea portretelor unor copii”.

Am aflat de la organizatori că prin expoziţia „Dascăl şi Artist” se face o prezentare a preocupărilor artistice de dată recentă a profesorilor de arte plastice, dorind a fi o introspecţie în procesul educaţional şi un act de creaţie desfăşurat de către aceştia la momentul actual în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi se aduce în dezbatere importanţa tandemului profesor – artist sau artist – profesor, respectiv beneficiile acestei stări de graţie asupra învăţământului artistic.

 

Expozanţi

Vor expune profesorii: Adrian Gavrilean, Adrian Grosari, Alina Simona Gavril, Alina Păduraru, Ana-Maria Sandu, Camelia Rusu-Sadovei, Cătălin Chifan, Cătălin Luca, Florenţa Paveliuc, Florin Batîr-Rusu, Ioana Ducra, Ionela Luca, Iulia Niţă, Mariana Lungu, Loredana-Mihaela Ceică, Loredana Horodincă, Mihaela Aneculăesei, Nicoleta Bida, Oana Hrişcă, Oana Miron, Petronela Rusu, Roxana Bliorţu, Valentina Anichiţei-Petrescu.

Parteneri în organizarea expoziţiei de la Bacău sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Inspectorul şcolar pentru Arte, prof. Loredana-Mihaela Ceică, de la IŞJ Suceava, a menţionat faptul că proiectul „Dascăl şi Artist” îşi propune să promoveze activitatea artistică a profesorilor de Arte plastice şi Educaţie plastică din judeţ. „Din anul 2014, după o serie de expoziţii itinerante pe raza judeţului Suceava şi a două tabere de creaţie, printr-un parteneriat între IŞJ Suceava, IŞJ Bacău, IŞJ Botoşani şi IŞJ Iaşi, proiectul <Dascăl şi Artist>îşi propune să depăşească graniţele judeţului, printr-o expoziţie în care au fost panotate 42 de lucrări ale profesorilor din Suceava, Botoşani, Iaşi, la care se vor adăuga lucrări ale colegilor din Bacău, în total peste 90 de lucrări”, ne-a spus prof. Loredana-Mihaela Ceică.

 

În curând, albumul de arte „Dascăl şi Artist”

Lucrările profesorilor din judeţul Suceava vor apărea cât de curând şi într-un album intitulat „Dascăl şi Artist”, graţie profesorului Cătălin Alexandru Chifan, de la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" Suceava. „Mulţumesc doamnei inspector de Arte al IŞJ Bacău, prof. Marinela Potârniche, pentru ospitalitatea şi deschiderea cu care a acceptat promovarea acestui proiect şi în judeţul Bacău. Mulţumesc domnului prof. de educaţie plastică Florin Rusu Batir, de la Colegiul <Alexandru cel Bun> Gura Humorului, care ne-a ajutat cu transportul şi panotarea lucrărilor, şi domnului profesor Adrian Grosari, de la Şcoala Gimnazială <Mihai Eminescu> Rădăuţi, pentru editarea afişelor şi a diplomelor. Mulţumesc, nu în ultimul rând, colegilor implicaţi şi partenerilor noştri media fără de care promovarea acestui proiect nu ar avea succes”, a completat inspectorul şcolar pentru Arte prof. Loredana-Mihaela Ceică.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Profesorii de arte plastice din judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Botoşani, împreună la expoziţia „Dascăl şi Artist”.
 Vizualizări articol: 1294 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Profesorii de arte plastice din judeţele Suceava, Bacău, Iaşi şi Botoşani, împreună la expoziţia „Dascăl şi Artist”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei