Google
 
vineri, 22 feb 2019 - Anul XXIV, nr. 44 (7045)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7786 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2746 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Cezar STRATON

Cezar STRATON


Dispreţul

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Despre dispreţ (faţă de ”prostime”). Revolta populară sinceră este - cred eu - o explozie, o încercare de ieşire, disperată, din starea de umilinţă umană, de batjocorire a populaţiei de către cei care conduc, despotic. Chiar dacă orice ”rebeliune” este (şi) indusă, ajutată, inflamată, mă rog, de alţi agenţi externi fenomenului revoluţionar ”local” – indiferent de locul, timpul istoric al declanşării revoltelor radicale. S-a zis că ”mămăliga românească nu explodează”. Oare? Da, iată, explodează... fie şi cu niscai ”ajutor” din afară.

De pildă, al nostru 1989... ori şi - că şi el e tot ”al nostru” an – 1907... sunt, ambele, stârnite pe aceeaşi bază şi acelaşi temei socio-psihologic (al mândriei şi demnităţii umane înjosite de conducători), nu doar de lipsă, de foame, prezente şi ele în cocteilul oricărei revolte. Revoluţia este mereu declanşată, se ştie, de acea mică scânteie care aprinde, fatal, ”fitilul” unui butoi. Unul deja prea plin de ”pulbere”, acumulată în timp. Şi anume, cred eu, pe românul de rând... nu atât, ori nu numai sărăcia, injustiţia... cât, mai ales, dispreţul cretinoid al celor bogaţi, avuţi, stăpâni eterni - cred ei, parveniţii de oricând! - peste statutul, voinţa, peste condiţia umilă a cetăţeanului obişnuit. Prea comozi şi convinşi în sine, cei contestaţi – adesea reveniţi, de fapt rămaşi la Putere (vezi România de după 1989 şi, ca o consecinţă tristă!, inutilitatea sângelui vărsat de tineri) - de imortalitatea funcţiilor partinice şi de stat, averilor, de impunitatea persoanei lor etc. Altfel spus, cred că între ingredientele – greu de măsurat, diferenţiat, cântărit – amestecului ce aprinde fitilul oricărei revolte radicale trebuie recunoscută ca importantă ”scârba” omului de rând, reacţia la umilirea lui – una îndelung acumulată, ”dospită”, uneori prin generaţii succesive.

De pildă, nu cred că în motivaţia violării şi uciderii cochetei boieroaice de către tragicul ţăran Petre din ”Răscoala” (eveniment declanşat într-o zi de 21 februarie, acum 112 ani!), găsim fantasmele erotice îndelung ascunse, reprimate, ale personajului. Ci, mai degrabă, dorinţa de răzbunare, pofta de a gusta, la modul cel mai primar posibil, din bunătăţile, deliciile rezervate altora, din altă lume. Se ştie că violul are prea puţin de-a face cu dorinţa, cu erotismul. El a fost şi rămâne privilegiul etern al învingătorului ori al celui revoltat, adus la limită, disperat. Atrocităţile, abuzurile comise împotriva femeilor şi fetelor germane de către Armata Roşie învingătoare (soldate cu mii de crime, sinucideri, sarcini nedorite şi îmbolnăviri venerice, despre care am mai scris, cândva) nu pot fi scuzate prin replica mai mult decât cinică a unui comandat militar sovietic atunci când i se aduceau la cunoştinţă asemenea adevărate crime, inclusiv explozia ”bolilor ruşinoase” în Berlinul îngenunchiat: ”Lasă că şi nemţoaicelor, stătute, le place sexul, apoi soldaţii mei sunt flăcăi viguroşi şi sănătoşi, aşa încât nu ei au răspândit bolile, ci ele!”. Trufia prostească a analfabetei Elena Ceauşescu care exclama, când trecea cu suita pe lângă lungile şi tristele cozi la alimente, „uite la viermii ăştia, nu se mai satură de mâncare!” o fi contribuit, probabil, (desigur că şi pe fondul acelei descătuşări a marilor speranţe de mai bine, prea repede ucise de realitatea anilor următori) la acceptarea iniţială de către opinia publică românească a barbarei execuţii din ziua de Crăciun, după acel simulacru de proces de la Târgovişte.

Din păcate, s-a observat că – tot mai accentuat, mai indecent, mai strident în anii ce au urmat istoricului an (oricum l-am judeca azi, retrospectiv) 1989 – dispreţul ”ciocoilor vechi şi noi” (la vremuri noi... tot noi!), egoismul şi lăcomia lor, indiferenţa faţă de soarta ţării şi a ”oamenilor de rând” (adică – după o definiţie neaoşă: cei care stau la rând, la coadă, nefiind dotaţi cu antemergător şi girofar) nu s-a diminuat, ci dimpotrivă. Aroganţa, ostentaţia, abuzurile celor cărora ”prostimea” – aici nu doar în sensul curat folosit de cronicari, cel de ”mulţime”, ci mă tem că şi în cel de epitet – le-au pus în mâini ”pâinea şi cuţitul”, nici nu mai sunt, pe an ce trece, măcar ascunse, disimulate sub masca onorabilităţii: averi nemuncite, tranzacţii oneroase, lux, diplome, amante etc., sunt considerate de noii parveniţi de după 1990 ca privilegii şi drepturi fireşti şi cuvenite lor.

Să fie oare, singura soluţie - cum susţin spiritele niţel exaltate – o nouă Revoluţie? Greu de crezut, de vreme ce s-a văzut că manifestaţiile de protest, indiferent de amploarea lor, nu i-au impresionat pe conducători, indiferent de orientarea lor politică. Or, poate că răul poate fi diminuat, dacă nu eradicat, prin arma democratică a votului, prin diminuarea absenteismului, o formă de lehamite – lesne de înţeles, dar cu două tăişuri – faţă de întreaga clasă politică. Căci, dacă tu ai făcut ceva pe vot... votul va face ceva pe tine. Dar, pentru ca votul să aducă schimbare, progres, cinste şi normalitate, trebuie să ai alternative serioase, credibile. Or, la noi, scena politică e dominată de formaţiuni mai mari ori mai mărunte, populate de personaje oportuniste şi migratoare – şi de partiduleţe adesea conjuncturale, pieritoare ca frunzele toamna, dar utile, salutare pentru cei ”mari”, în aritmetica înjghebării majorităţii – ce-şi doar proclamă, în titlu, orientarea şi doctrina, fără a le confirma, consecvent, în practica guvernării.

Ce e de făcut, privind cu ochii celui chemat, mieros, la vot o dată la patru ani? Mă întreb şi întreb, fără a fi în stare să găsesc răspunsul. Pentru că alternativa, tragică, stă în paradigma sugerată de o veche pildă istorică. ”Vrem democraţie, dreptate socială bunăstare... sau moarte!”, strigă mulţimea furioasă şi disperată, adunată în piaţa publică. ”Mă rog, voi aţi ales...”, răspunse Conducătorul, ordonând calm deschiderea focului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dispreţul.
 Vizualizări articol: 1315 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Dispreţul5.053

Shopping City Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Craciun in Bucovina 2019
Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei