Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iaşi, Librăriile Alexandria şi www.agonia.ro, cu participarea Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” şi a Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”, organizează mâine la ora 18:00, la biblioteca publică suceveană, a XXVII-a sesiune a Clubului de lectură pentru copii “Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor-Copii sub genericul “Flori - miraj în literatură şi artă”.
Din program: 1- Flori-miraj în texte literare, muzică, arte plastice, fotografie şi artă digitală universale; 2 - Atelier de scriere creativă: Flori şi sentimente; motivul floral şi textul revrăjit; 3 - Copilăria la Putere - Critică şi trăznăi.
Coodonator: scriitoarea Angela Furtună.
Iniţiativa organizării Clubului de lectură pentru copii “Prinţul Fermecat” aparţine unui grup de părinţi conştienţi de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletele copiilor dragostea faţă de carte şi faţă de lectură, respectul pentru limba şi literatura română, precum şi interesul şi preţuirea faţă de culturile de altă limbă.