Fluxul memoriei

În fond, fostul prim-secretar al comuniştilor cehoslovaci Alexander Dubcek, după încercarea lui de democratizare a comunismului a ajuns în final ambasador în Turcia. Nici nu era prea rău. Ceauşescu ar fi putut ajunge ambasador în Libia. Numai că el era mai bolşevic decât Brejnev. Acesta l-a chestionat la întâlnirile lor anuale din Crimeea şi i-a văzut rezultatele practice ale construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

Dar în ce oare era societatea noastră multilateral dezvoltată? În frig, foame, mizerie, frică de organele vigilente ale statului, frică de ziua de mâine, dar mai ales în esenţa epocii de aur: coada umană. Omul, care se trage din maimuţă, are un rudiment de coadă la ultima vertebră. Fenomenul se numeşte atavism şi l-am învăţat la liceu, la biologie. Specialiştii nu au putut încă explica de ce în procesul evoluţiei a apărut şi s-a menţinut apendicele. Dar încă nu-i târziu!

Dar coada umană n-a constituit subiect de roman pentru Marin Preda şi alte sute de prozatori care criticau obsedantul deceniu, 1950-1960, când eu am trăit în satul meu natal şi la Suceava, unde cântam cântece sovietice chiar în limba rusă.

De ce oare marii cântăreţi ai comunismului nu au cântat şi coada la butelii, la unt, la lapte, la carne, la nechezol etc.? De ce n-o cântă acum, mulţi fiind în parlamentul burghez? Există pentru mine o persoană mai odioasă decât Stalin, Mao, Pol Pot, Ceauşescu şi Idi Amin, mareşal şi preşedinte al Ugandei, prieten al marelui cârmaci. Este individul care a inventat chiar această formulă sinistră: „marele cârmaci”.

*

Comunismul în România începe cu copilăria mea. Mama şi alţi ţărani glumeau sau se tachinau uneori cu ciobanul de la Maglavit. Trecuseră aproape 15 ani de la minunea de la Maglavit, un sat de prin Mehedinţi. Un tânăr cioban a povestit într-o zi că l-a văzut pe câmp pe „Moşul”, adică pe Dumnezeu. Preotul de atunci a speculat povestea acelui tânăr reformat de armată şi cazul s-a răspândit în toată ţara. Regele potlogar Carol al II-lea a speculat şi el această situaţie, primindu-l chiar în audienţă pe tânărul cioban. Dar ţăranii, cât erau ei uneori de credincioşi, au făcut multe bancuri şi glume pe seama lui Petrache Lupu de la Maglavit. Mareşalul Antonescu nu l-a luat, evident, la război, fiind neinstruit şi reformat medical.

Şi au venit comuniştii, care nu credeau în Dumnezeu, ci în diavol. Petrache Lupu şi-a văzut de oile lui până la colectivizare, când a intrat, evident, în colhoz. Toată lumea uitase de el. Misticism curat, comentau ocazional unii activişti, dacă li se povestea ceva despre ciobanul cel năzdrăvan. Noroc că nu a ajuns la puşcărie pentru că s-a fotografiat cu fostul rege bandit şi politicieni burghezi, duşmani ai poporului. Norocul lui!

„Scânteia” poporului, adică „cea bătrână”, cum i se mai spunea în epocă, a scris prin 1970 un reportaj despre ţăranul colectivist fruntaş Petrache Lupu din Maglavit, care-şi depăşea mereu norma la prăşit şi strâns recolta. Nu se mai ocupa de oi.

S-a nimerit să citesc acel articol, eu ştiind multe despre Petrache Lupu din cartea lui I. Ludo Regele Palaelibus (alias Carol al II-lea). Reţin doar că reporterul a amintit în treacăt despre tinereţea lui, de care ţăranul de la Maglavit s-a dezis chiar, glumind, spunând că a fost o copilărie. Nu ştiu cât a mai trăit Petrache Lupu de la Maglavit.

Cineva s-a dus în anii din urmă să facă o biserică acolo, tot un fost cioban, ajuns bogat, dar nimeni nu a mai pomenit de tinereţea celebră a tânărului care l-a văzut pe moşul, adică pe Dumnezeu.

Dacă spunea că l-a văzut pe dracul în persoană, nu l-ar fi crezut nimeni. Draci vedeau curent ţăranii noaptea, mai ales babele copilăriei mele.