A ieşit recent de sub tipar, în seria patrimoniu.sv, iniţiată şi sprijinită financiar de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Suceava, volumul “Răboj şi pecete magică - Un calendar popular bucovinean”, semnat de etnograful Mihai Camilar.
“Un adevărat tezaur la purtător”
Volumul, aşa cum spune autorul în textul introductiv, reuneşte o parte din textele publicate începând cu anul 1994 în cotidianul Crai nou, texte care prezintă datinile, obiceiurile şi credinţele din calendarul popular bucovinean.
“Localnicii din acest ţinut istoric românesc - scrie Mihai Camilar, care-şi desfăşoară activitatea ca etnograf la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului - au căutat şi au reuşit să ritmeze timpul printr-un calendar, numit mai apoi calendarul popular, care s-a constituit ca un adevărat tezaur la purtător”.
Urme arhetipale care se află într-o formă de disipare treptată
Autorul, care în cercetările sale de teren a înregistrat o serie de informaţii legate de anumite realităţi specifice timpului trecut, cutume care încă mai aveau o funcţionalitate vagă în viaţa contemporană, care dăinuiau în memoria unor vârstnici, dar care au constituit cândva adevăruri imuabile, a găsit de cuviinţă să adune, să desluşească şi să transmită mai departe aceste urme arhetipale care se află într-o formă de disipare treptată.
“Calendarul popular - spune el - a fost pentru societatea tradiţională un fel de cod oral, o adevărată hartă spirituală de orientare ce cuprindea precepte obligatorii pentru individul pământean, cutume înscrise în comportamentul oricui, toate având o finalitate practică, reflectând relaţia dintre viaţa socială şi repetabilitatea ciclică a fenomenelor astronomice şi meteorologice”.
Reprezentări şi divinităţi ancestrale, invocate prin practici magice
Acestui calendar, care urmăreşte “înverzirea şi vestejirea vegetaţiei, venirea căldurii şi a frigului, seceta şi ploile abundente”, care marchează timpul optim pentru lucrările câmpului, pentru formarea şi desfacerea turmelor, pentru culesul plantelor de leac sau pentru aflarea ursitei, îi aparţin reprezentări şi divinităţi ancestrale, care sunt invocate prin practici magice.
Un calendar în care sărbătorile parcă sunt din poveşti (Ziua ursului, Ziua şarpelui, Ziua cucului…) şi-n care divinităţile sunt ca nişte bunici (Moş Andrei, Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun, Baba Dochia…).
Calendarul popular - o adevărată biblie a spiritualităţii tradiţionale
Mihai Camilar ne atrage astfel atenţia asupra tezaurului culturii tradiţionale care însumează credinţe, datini, rituri… şi-şi mărturiseşte intenţia “de a arunca o punte de legătură între câteva repere ale corpusului de cutume spirituale pentru a demonstra ce zestre tradiţională avem”.
“Considerăm calendarul popular - spune el în încheierea textului său lămuritor - a fi o adevărată biblie a spiritualităţii tradiţionale în care e încrustată întreaga înţelepciune a omului, el fiind totodată şi o adevărată carte de identitate etnică”.