Când Ilie Năstase era campion mondial, fiindcă câştigase de câteva ori turneul campionilor, s-au amenajat şi în Suceava multe terenuri de tenis. Unul se mai găseşte în spatele Şcolii de arte şi meserii. Ping-pongul era încă un sport obligatoriu în şcoli. Până şi la şcolile de la ţară erau mese de joc.

Epoca de aur a lui Ceauşescu a distrus sistematic aşa-zisul sport de masă. Toate disciplinele sportive nu mai primeau fonduri pentru materiale şi echipament.

Dar să nu credeţi că în comunism nu era corupţie în fotbal. Era un chiar oficială, cu ştiinţa primilor secretari PCR şi altor activişti şi şefi.

Totul pornea de la o contribuţie în bani pe care o plătea fiecare salariat, cu excepţia şefilor, strânsă de o persoană desemnată la plata celei de a doua chenzine. Banii erau pentru fotbal şi nu pentru alte sporturi. Se spunea deschis: sprijiniţi echipa suceveană de fotbal. Şi proletarii şi funcţionarii plăteau. Banii ajungeau la cineva de la clubul de fotbal şi nu erau contabilizaţi. Se umpleau valizele cu ei şi se făceau în principiu următoarele: achiziţia unui nou antrenor, plătit la negru cu o sumă de bani, idem a unor jucători, dar cu valiza de bani se cumpărau arbitri, conducători ai unor cluburi să piardă meciurile, a unor jucători individual sau unor echipe întregi. Fenomenul era aşa de generalizat încât au pătruns unele ştiri până şi în presă. Chiar s-au luat în unele cazuri măsuri disciplinare sau chiar penale. Dar sistemul a continuat până astăzi.

 

Echipa de fotbal

La începutul anilor 1950, la Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-a format o echipă de fotbal care ulterior a fost transferată la Bucureşti, devenind celebra CCA (Casa Cenrală a Armatei), cea mai bună echipă de fotbal din acei ani, cu Voinescu portar, Zavoda I şi II, Apolzan, Bone, Onisie, Tătaru, Constantin etc. Ulterior, echipa s-a numit Steaua şi a rămas a armatei.

Stadionul sucevean s-a numit mulţi ani la rând Arini, după numele copacului şi cu numele anin, întrucât pe acolo trecea un pârâiaş cu copaci specifici pe maluri. Mai târziu, unii lingvişti suceveni şi unii din Iaşi l-au botezat Areni, derivat de la arenă? Eu nu am înţeles niciodată această rebotezare a locului şi a zonei. De a lungul anilor s-au mărit tribunile stadionului, el având şi pistă de atletism. Dar Suceava a avut mulţi ani şi o echipă de divizia C, în Iţcani, CFR. Stadionul mai este şi astăzi în apropierea fostei fabrici de impregnare a traverselor de stejar.

Echipa de volei mai avea un teren lângă fostul centru militar pe marginea râpelor cartierului Hârbărie. Intersant toponim al Sucevei, întrucât acolo erau vechi străzi de meşteşugari ca şi suceveni care trăiau ca la sate, cu grajduri cai, oi, vaci etc. Cartierul se oprea la strada Cernăuţilor, azi blocată în jos până la strada Gh. Doja era Iţcaniul vechi cu biserica Sf. Maria şi cu cimitir. Vestilele fabrici Integrata de lână şi cea de sticlă au ajuns ruine. Unde este fostul conducător iubit al poporului să le vadă? În rai sau în iad? Cred că în ultimul locaş, dacă el nu există decât în închipuirea noastră.

Şi pentru a se pune cireaşa pe tort, în ultimii ani ai socialismului biruitor s-a construit şi un turn de paraşutism, în vecinătatea fabricii de pâine, şi un ştrand pe malul râului Suceava, plin cu polonezi, între 1985-1990. În spatele cartierului George Enescu, lângă Liceul Sportiv, după 1985 începuse construirea unui nou stadion. A fost abandonat de mult.

 

Epoca de aur de 10 ani adusese şcolile în pragul degradării

Unele şcoli din Suceava au tot din perioada comunistă săli de gimnastică, mici terenuri sportive. După 1990, toate şcolile din Suceava s-au modernizat material. Epoca de aur de 10 ani le adusese în pragul degradării. Înainte de 1990 în învăţământul superior sucevean a fost inclusă pentru o perioadă de timp şi o catedră de educaţie fizică şi sport. De aici a pornit talentata atletă Marica Puică, multiplă campioană naţională şi mondială.

Stadionul Sucevei îl primea pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu soţia sa în vizitele de lucru. Evident erau umplut de muncitori şi salariaţi cu elevi în prim plan. Nu lipseau şi sportivii. Elicopterul ateriza pe gazonul tuns şi amenajat, iar cuplul prezidenţial urca în maşina Aro, deschisă uneori de un câine mare înfricoşător.

Să revin la sportul sucevean din anii trecuţi. Şcoala de meserii din Suceava avea o bună echipă de fotbal, evident neomologată în vreo divizie, dar care juca meciuri amicale pe terenul de antrenament al echipei de divizia B, pe locul actualei universităţi. Prin 1970 au venit la Suceava noi fotbalişti, unii de la Iaşi din divizia A. Îi reţin pe Gheghe, Căldăruş, dar şi Gherine, Arhire de la alte echipe. Unii erau la sfârşit de cariera în divizia A. Un fotbalist talentat al Sucevei a fost şi Caşuba. Un antrenor de timpuri foarte autoritar şi respectat se numea Iordache. Un portar sobru şi serios prin anii 1970 era Petcu, venit de undeva din ţară.

După 1990, la echipa suceveană care rezista în B, cum miraculoasa ei promavare în divizia A şi-au început cariera talentaţii fraţi Goian, suceveni get-beget, tatăl lor fiind din Costâna. Fraţii Goian au ajuns departe în Divizia A, în prezent Dorin Goian jucănd la Steaua, jucător de bază la naţională.

O veche prietenie din tinereţe m-a legat de profesorul de educaţie fizică Baraboi, unul din mari voleibalişti ai Sucevei. Era un tânăr care ducea o viaţă autentic sportivă, modest, serios, excelent dascăl. S-a stins în mod inexplicabil cu câţiva ani în urmă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.

Comentarii