Google
 
luni, 9 iun 2008 - Anul XIII, nr. 133 (3814)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6578 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9575 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Veteranul

Ziarist din ’59

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În pragul împlinirii vârstei de 71 de ani, Mihai Ţânţar trăieşte cu amintirile jurnalistului care şi-a început cariera în presa scrisă suceveană în anul 1959, carieră pe care a încununat-o ca director al primului ziar particular apărut după revoluţia din decembrie ’89.

 

Şansa de a nu umbla desculţ

Născut la data de 14 iunie 1937, în cel mai mic cătun din apropierea Sucevei, dincolo de apă, în „regat”, la Ratuş („popas” în vechea limbă moldovenească), din comuna Salcea, orfan de tată de la vârsta de 12 ani, Mihai Ţânţar a luat în piept viaţa în perioada unor profunde transformări sociale.

Dintr-o casă sărmană, cu copii crescuţi de o biată vădană, băiatul, cu medie bună la şcoală, a prins un loc la căminul de ucenici al Şcolii profesionale din Suceava, unde a deprins meseria de tâmplar.

La începutul anilor ’50 apăreau noi şi noi şantiere care cereau mână de lucru.

Era şansa pândită de copiii de la ţară de a-şi găsi un loc de muncă în care să nu umble desculţi prin grămada de bălegar.

A plecat iarna, îmbrăcat numai cu salopeta de ucenic, pe şantierul Laminorului de la Roman, bucuros că primeşte suma de 200 de lei pentru „instalare”.

Şi-acolo, s-a ivit o altă oportunitate, cea de-a se înscrie la şcoala sportivă de planorism (cu mâncare, haine şi... 75 de lei pe lună) şi chiar să i se propună, după participarea la un concurs, să meargă la o şcoală de zbor cu motor.

Se cerea însă consimţământul părinţilor, iar mama, cu veşnica grijă a cloştii pentru puii ei, n-a vrut să-şi dea semnătura.

 

„E bună ‘cartea de muncă’, eşti angajat!”

Băiatul a revenit acasă, s-a mai mişcat prin bătătură, s-a sucit, s-a învârtit şi a ajuns... la şcoala de paraşutişti de la Popeşti Leordeni, apoi la cea de planorism de la Iaşi.

Dar brevetele sportive din buzunar nu ţineau de foame.

Un vecin, fochist pe o locomotivă cu aburi, i-a spus că-l duce la Iacobeni să se angajeze la mină.

Angajările se făceau însă la Întreprinderea Minieră Vatra Dornei, dar când a ajuns acolo a fost respins pentru că nu avea 18 ani.

S-a rugat, a plâns şi cineva l-a trimis la director, un om promovat dintre muncitori, care l-a măsurat cu privirea şi l-a întrebat: „Ai carte de muncă?”.

S-a blocat; de unde carte de muncă dacă el tocmai de asta venise, să-şi găsească o slujbă.

„Cum n-ai - se răsteşte directorul - ia arată-mi palmele!”.

Mâinile bătătorite ale adolescentului l-au făcut să zâmbească:

„E bună ‘cartea de muncă’, eşti angajat!”.

Şi aşa a ajuns să lucreze în mină ca vagonetar. A primit şi o sumă de bani, în avans cu care, după cum îşi aminteşte cu nostalgie, şi-a putut cumpăra ceva de mâncare: „slănină, marmeladă şi pâine”.

 

„Lasă mina, te fac sondor!”

Lucra într-o brigadă stahanovistă care zorea mereu să depăşească planul.

După o puşcare care a produs o surpare periculoasă, un şofer de camion l-a luat ca ajutor.

Spăla şi gresa maşina, avea gust de benzină pe limbă şi era uns de vaselină, dar avea şi avantajul că, uneori, era lăsat să conducă.

Manevra camionul încărcat cu minereu pe drumul de la Şaru Dornei la Argestru şi mai lua în cabină şi câte-un călător, câştigând astfel câţiva lei.

Ajuns cu treabă prin Bucureşti, şi-a vizitat un unchi care era antreprenor de sonde.

„Lasă mina, te fac sondor!”, i-a spus el şi, după câteva zile, l-a luat pe la Buziaş şi Băile Herculane.

 

„Eşti omul nostru!”

A început să câştige mai bine, iar pe când lucra la nişte explorări în comuna Şugag, în anul 1957, văzând un teren de fotbal părăginit, a scris câteva rânduri unui ziar din Deva.

Textul a fost publicat, dar în toamna aceluiaşi an a fost încorporat în armată.

Recruţii au fost întrebaţi dacă vreunul dintre ei a scris la vreun ziar.

Nu s-a anunţat nimeni, singurul care a bâiguit ceva a fost el.

„Eşti omul nostru!”, au spus cei care căutau un corespondent voluntar pentru ziarul militar „Înainte”.

A primit legitimaţie şi ordin de serviciu permanent (redacţia nu era în unitate) şi putea umbla prin oraş fără grijă. Făcea şi deplasări, ajungând pe la Slatina sau Caracal.

În anul 1959 a fost lăsat la vatră şi s-a reîntors la Suceava.

 

Viaţa de adevărat gazetar

Pe când aştepta să i se elibereze livretul, a fost contactat de cineva de la Secţia de presă de la Regiunea de Partid Suceava, care i-a dat o recomandare pentru redacţia ziarului „Zori noi”.

A fost angajat ca redactor la data de 1 noiembrie 1959. Aşa a început viaţa de adevărat gazetar.

Redacţia cotidianului “Zori noi” era atunci vizavi de Biserica Sf. Dumitru (ulterior s-a mutat în clădirea Tipografiei), redacţie mare, de ziar regional, în care activau peste 40 de oameni.

Munca, organizată pe secţii (viaţa de partid, construcţii de stat, agricultură, sport, informare culturală...) era supravegheată politic.

În fiecare zi de luni se făcea planificarea activităţii („letocika”, după modelul sovietic) pentru întreaga săptămână, apoi se pleca pe teren.

După cinci ani petrecuţi în redacţia ziarului „Zori noi” a aflat că se caută un corespondent regional pentru ziarul sindicalist „Munca”.

Avea o serie de avantaje, birou personal cu telefon în derivaţie cu cel de-acasă, salariu mai bun, procent la publicitate.

 

“Lenin pe un fund roşu”

Zece ani a ocupat acel post care viza întreaga regiune Suceava (judeţele Suceava şi Botoşani) dar în anul 1974 a fost înştiinţat că se reduce activitatea în presă, inclusiv în redacţia centrală a ziarului „Munca”.

A fost nevoit să se reorienteze şi a devenit, pentru câţiva ani, activist sindical, dar, în anul 1979, s-a reîntors în presă.

A reluat activitatea de gazetar la “Zori noi”; munca în redacţie până noaptea târziu, “jocul” cu permanenta supraveghere şi cu cenzura.

Anumite întâmplări, pe care astăzi şi le aminteşte zâmbind, erau în vremurile acelea încărcate de tensiune.

Unui coleg i s-a imputat tot tirajul ziarului pentru că a făcut o greşeală care afecta imaginea partidului.

Într-un text, un cuvânt despărţit şi urmat - la început de nouă propoziţie - de iniţialele partidului a inflamat politrucii vremii („îmbrăcă - minte. PCR ...”).

Altădată a fost „portretul lui V.I. Lenin pe un fund roşu” (era vorba de fapt de... fundal), sau „schimb de masaje - în loc de mesaje - între Nikita Hruşciuv şi J.F. Kennedy”.

Toate aceste greşeli se plăteau scump şi erau urmate de sancţiuni drastice pe linie de partid.

 

Mihai Plopanaru sau Mihai Rătuşanu

Tensiunea în care se lucra în redacţie, obligaţia de a scrie sub pseudonim (nu putea să semneze cu numele său două texte în acelaşi număr de ziar, aşa că semna Mihai Plopanaru sau Mihai Rătuşanu), capriciile şefilor din redacţie („albăstreau textul, redactat la maşina de scris, numai ca să-ţi arate că trebuie să scrii cum vor ei”), partidul şi securitatea care supravegheau totul i-au şubrezit şi sănătatea şi familia pe care şi-o închegase.

Despărţirea de soţie a fost privită ca o abatere de la morala comunistă, de la etica şi echitatea socialistă...

În anul 1982, la o nouă reducere a posturilor din presă, a fost nevoit să-şi caute alt loc de muncă.

„Refugiat” pe un post de inspector în administraţia locală, recăsătorit între timp, a revenit în presă imediat după revoluţia din decembrie 1989.

 

Primul ziar privat din Suceava

Cu banii strânşi ca să-şi cumpere un televizor color, a înfiinţat şi a scos primul ziar privat care a apărut la Suceava „în anul I al libertăţii”, în data de 10 ianuarie 1990: „Glasul Bucovinei” (serie nouă, pentru că ziarul „independent de renaştere moral-spirituală şi de opinie cetăţenească liberă” relua titlul publicaţiei din anul 1918).

Primilor semnatari din paginile acestui ziar, Emil Ioan Emandi, Clement Antonovici, Ion Beldeanu li s-au alăturat ulterior Constantin Hrehor, Nicolai Moscaliuc, George Muntean (care a devenit director onorific)... Caricaturişti: Radu Bercea, Viorel Corodescu COV, George Gavrilean...

Au fost probleme serioase cu ziarul, care s-a înscris totodată în istoria presei postdecembriste ca prima publicaţie interzisă în Suceava, întrucât „foştii” (care s-au reînşurubat repede în funcţii de conducere) au început să-l boicoteze (tipografia refuza tipărirea, ziarul nu era difuzat sau era ţinut sub tarabe şi era returnat în pachete nedesfăcute etc.).

“Glasul Bucovinei” a rezistat o vreme, nu prea mult, dar suficient pentru a da tonul presei libere la Suceava.

 

Singurătatea lui Mihai Tandru

Pensionat, îndurerat după pierderea soţiei, Mihai Ţânţar aşterne în continuare cuvinte în scrieri care mai văd din când în când lumina tiparului.

Cu pseudonimul literar Mihai Tandru (încă din anii ’70) s-au adunat volume publicate de versuri, nuvele, povestiri, dar au rămas şi foarte multe file în manuscris.

Despre presa de astăzi nu are cuvinte de apreciere: “Când văd cum se scrie azi, când se caută senzaţionalul cu orice preţ, mi-e ruşine că am fost ziarist!”.

În ultimul volum publicat, “Dialoguri în neant - poeme îndoliate”, scris în memoria iubitei sale soţii (volum ilustrat de graficianul Mihai Pînzaru PIM), Mihai Tandru, rămas în casa în care nu are cu cine să-şi împartă singurătatea, rememorează versuri scrise (şi culmea, publicate) cu trei decenii şi jumătate în urmă:

“N-am conştiinţă care să tacă / N-am suflet de pus la mezat / N-am inimă pe care s-o-năbuş / N-am ochi pe care să-i închid / N-am urechi astupate cu ceară / N-am gânduri pentru pus în lanţuri / N-am libertate de vânzare / N-am iubire de cumpănit în arginţi / N-am sentimente de preţuit la tarabă /…Iar cinstea nu mi-o vântur prin bazare!”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ziarist din ’59.
 Vizualizări articol: 493 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Ziarist din ’595.052

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei