Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 2 iun 2023 - Anul XXVIII, nr. 127 (8351)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi şi să nu crezi!

Vara ce trece, iarna ce vine...

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Așa-i omul: niciodată mulțumit până la capăt, liniștit și împăcat. Suntem înzestrați cu un parșiv sentiment al provizoratului care, de-i bine, de-i mai puțin bine, păstrează un alarmant zaț avertizator: bucură-te-n voie azi, dar ai grijă, mâine poate fi mai rău. Cel mai frumos anotimp al anului a-nflorit grădinile, a scos lumea la iarbă verde, a strecurat năbădăi în efluviile îndrăgostiților, ne-a stimulat dorul de ducă și tinde să coloreze în roz cotidianul anodin – până și manifestațiile greviștilor par mai puțin încrâncenate sub castanii și salcâmii în floare! Am stins centralele termice aprinse hăt în octombrie, avem patru luni calde pe an de parc-am trăi în Alaska, și-ți vine, vorba lui Topârceanu, să „lași baltă toate interesele” pentru a te bucura imediat și cât mai deplin barem de darurile naturii, dacă perspectiva generală mioritică nu promite nici veselie, nici tihnă, nici prea mult spor. Drept acum, când iarba-i de-o palmă și înfloresc trandafirii, să-ți reamintești cât de repede trecătoare sunt verile la noi? Zăpezile încă-s departe, toamna-iarna e-o amintire posacă, ce-i veni taman acum lui Mărgineanu să ne alarmeze cu versul „Toamna ce trece, iarna ce vine și n-am palton”? (E-un interpret năstrușnic care, de-ar şti să păstreze măsura, s-ar număra printre puţinii merituoşi ce izbutesc să pună în valoare singura nouă creaţie folclorică viabilă datorată contribuţiei mahalalei orăşeneşti – fără perdea, licenţioasă chiar, însă sinceră, ironică și poznaşă prin cultivarea hazului de necaz.) Paltonul ca paltonul, dar ce ne-om face cu factura la gaze, cu gigacaloria care se umflă ca-n poveste, cu înzăpezirile ce ne prind totdeauna nepregătiţi, cu posomorala nopţilor prea lungi, cu mâzga trotuarelor, cu trenurile înţepenite, cu ascuţirea reumatismelor la şuieratul rău prevestitor al viscolului subţire? Va fi încă o iarnă cu războiul în coastă? Păi avem mai întâi războiul nostru, cu facturile, cu politicienii îngrijați mai mult de soarta lor decât de aceea a tuturor românilor, cu pensiile nerușinate, cu deterioarea galopantă a sentimentului identității naționale. Doar pe copii îi mai poate bucura pogorârea iernii românești: or să se bată cu bulgări de nea şi or să inventeze derdeluşuri, convinşi că omătul s-aşterne doar pentru zbenguială şi clinchet de clopoţei. Vârstnicii au ajuns să se teamă încă de la ivirea verii de instalarea anotimpului alb, care, înainte de orice, înseamnă atac la portofele (să nu zic carduri) şi sumedenie de griji deocamdată uitate. Românii bejeniţi prin toate colțurile mapamondului s-au întors la treburile lor acolo, departe, fugăriți fiind de aceleaşi pricini ce i-au trimis spre alte zări şi pe vechii indieni: „Ţara în care nu găseşte cineva cinstire, bucurie sau rude, nici nu dobândeşte vreo învăţătură, trebuie părăsită” („Cānakya”). Cinstirea pe care ne-o auto-acordăm e răs-ştiută: sunt la mare trecere imprecaţiile la adresa propriului popor şi a ţării strămoşilor, conduită vestejită încă de înţelepţii altor milenii. (Euripide: „Eu, unul, nu socotesc că judecă bine acela care, dispreţuind pământul său strămoşesc, laudă altă ţară şi-i plac obiceiurile ei”.)Rubedeniile, rămase acasă să îngrijească de copiii altora, ţin loc de tată şi mamă cum pot, cât se pricep, cât le îngăduie firea şi punga. Aşteaptă întoarcerea bejeniţilor îmbogățiți tot aşa cum la 1907 era aşteptat vestitorul bucuriei călare pe-un cal alb precum Făt-frumos. Cât despre învăţătură, cum bine se vede, începe tot mai temeinic să fie legată de gard. Grevele dascălilor atestă șubrezenia învățământului românesc tratat de stat ca o rubedenie scăpătată. Dar oricât belşug trudnic şi, adesea, iluzoriu, au descoperit în lumea largă cei plecați către alte zări, baştina lor rămâne România. N-a fost pentru nici unul chiar gură de rai, dar rămâne ţara lor, singurul loc în care şi tufa de iasomie, şi firul de pelin poartă-n mireasmă răsuflarea strămoşilor. La urma urmei, om trece şi gerurile şi necazurile cotidiene; ceea ce mâhneşte şi îngrijorează cu adevărat este eterna iarnă a neînţelegerilor noastre. O deplângea într-o scrisoare şi Eminescu: „Înţeleg prin ierni schimbarea răutăcioasă a semenilor noştri (...) cunosc moravurile politice de la noi!”

A venit vara, să nu uităm că petala fiecărei flori tănuiește promisiunea viitorului fulg de nea – dar perspectiva iernii nu înspăimântă cât alegerile care, buluc, or să vină. Scapă cine poate!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vara ce trece, iarna ce vine....
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Vara ce trece, iarna ce vine...5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei