Mircea Radu IACOBAN

Cu Covid-ul începem să ne obișnuim: aproape că a devenit o realitate tolerabilă… de nevoie, chiar dacă încă-i semnalizată cu seringa însingurată și continuă să umple ATI-urile. Am supraviețuit noi în conviețuirea cu „eroul între eroi”, cu năbădăile tranziției, cu marinarul malefic (din acest punct de vedere se poate spune că am dobândit imunitatea de turmă!), ce să ne mai sperie? La urma urmei, masca nu  doare, vaccinarea nu-i obligatorie și fiecare își poate negocia megieșia cu virusul după cum vrea,  câtă minte și brumă de cultură are. Afișul săptămânii trecute l-au ținut în continuare și facturile. Ciudat: cu cât o iei mai în sus pe firul apei, căutând izvorul cifrelor năucitoare, cu atât priveliștea se opacizează, firul logic se încâlcește și până la țintă rămâi în ceață. Geaba căutăm să-l arătăm cu degetul pe necuratul care ne-a otrăvit facturile, umflându-le până la cer. Cine a pus rahat pe clanță? Eu nu, tu nu, el nu! Majorarea impusă de producător (și ea motivată doar parțial) a fost urmată de o sălbatică sarabandă a scumpirilor în care fiecare a făcut ce-a vrut sub umbrela „liberalizării” și a conduitei statale suspecte. Teoretic nu pare imposibil s-o iei gospodărește, pas cu  pas, pentru a identifica treptele dezmățului și a pune întrebarea cât se poate de legitimă de ce intermediarul cutare a mărit cu nerușinare cifra anunțată de furnizorul anterior. N-o face nimeni. Plătiți de stat cu mii de în euro, că de roni sughiță, cei care aveau taman această supraveghere în fișa postului parcă nici usturoi n-au mâncat, nici răsuflarea nu  le pute! Al treilea motiv de insomnii:  Ucraina. Eu aș zice că Putin s-a vârât cu capul în gard și nu-l văd să aibă parte de-o ieșire onorabilă. Ca un puștan venit să fure cireșe, care n-a mai îndrăznit să sară gardul speriat de zăvozii vecinilor. N-are cum nici să invadeze Ucraina, nici, cu coada între picioare, să-și ia înapoi acasă  jucăriile blindate (Pardon! Scuzați! Renunțăm!). De nu se va alege cu ceva, ar fi umilit peste măsură și urmașii lui Petru cel Mare nu  i-ar ierta-o în veci. Poate s-ar mulțumi cu o variantă incompletă, de ochii lumii, de federalizare „soft” a Ucrainei, dar și asta-i mult prea mult pentru Kievul primejduit. Cine poate ghici întâmplările de după Olimpiadă? Când a intrat în Cehoslovacia, Hitler era de mult zălud; Putin are capul pe umeri și știe foarte bine că 1939 e una și 2022 alta. Singura speranță care rămâne: triumful rațiunii. În fine, a patra temă ce a bântuit ecranele tv. în săptămâna trecută ar constitui-o eșuarea unor amiciții politice. Dacă evoluțiile în cazul Cioloș-Barna, erau de așteptat, cele din tabăra AUR surprind. Cea mai cunoscută cugetare a antichităţii, devenită loc comun, descoperită şi tot re-descoperită de la Panchatantra și Mahabharata, la Democrit, Aristofan, Menander  ş.m.a., a nemurit-o Ovidiu în cunoscutul vers din „Tristele” „Donec eris felix, multos numerabis amicos” – cât timp vei fi fericit, vei număra mulţi prieteni. Ambarcațiunea cârmuită de Cioloș scârțâie de mult, cea a lui Simion începe să ia apă taman în momentul  în care sondajele par tot mai  favorabile. Toţi ne iluzionăm crezând în virtuţile prieteniei veşnice şi căutăm scuze micilor trădări conjuncturale, dar iată că în AUR s-a ajuns la… cine pe cine dă afară! Amintiţi-vă replica din „Hamlet”: „Lumea aceasta nu e veşnică şi nu e de mirare că şi prietenii noştri se schimbă odată cu norocul nostru.” Frigul singurătăţii ne obligă să căutăm şi să acceptăm apropieri calibrate în funcţie de micronii toleranţei suportabile. Nimeni nu-i perfect, prietenul ideal nu există, ca dânşii suntem şi noi. Darămite în politică! Să admitem că, ici-colo, poate fi vorba de prietenii autentice, nu de trecătoare amiciţii conjuncturale. Vor continua, cu repoziţionări determinate de realităţile româneşti în curs de rapidă deteriorare, numai că spectacolul ajunge în pragul grotescului: după ce s-au făcut fraţi până şi cu dracul pentru a trece puntea către cârma cetății, amicii (bine a mai găsit cuvinţelul Caragiale!) încep să se stuchească în aceeaşi răbdătoare Piaţă a „Endependenţi” în care s-au pupat cândva. Atenţie, începe comèdia re-poziţionărilor!