Mircea Radu IACOBAN

Toată stima și considerația pentru generalul (r.) Ivan Pațaichin, cel care ne-a adus cinci medalii de aur la Olimpiade (una după alta: 1968, 1972, 1976, 1980, 1984) și 22 de titluri la campionatele mondiale și europene. Fabuloasă biografie sportivă! De câte ori am trecut cu barca de cauciuc pe sub casa lui (e clădită pe un mal înalt al Dunării Vechi) de la Mila 23, ocrotită de unicul gard rozaliu din sat, mi-am amintit de incredibila cursă de calificare la 1.000 de metri, când, după primele lovituri de vâslă, și-a rupt pagaia. A continuat să lopăteze cu ciotul rămas și, în uralele publicului, a izbutit să ajungă la finiș! Decorat și răs-decorat (este singurul sportiv român căruia i s-a conferit Ordinul Olimpic „Colanul de platină”), posesor al unor prestigioase distincții naționale (inclusiv „Nihil sine Deo”, ordinul Casei Regale), Pațaichin se apropie de 70 de ani și n-are de gând să se pitească după gardul rose-bombon, spre a-și petrece anii senectuții în pace și onor. A rămas un agitat care inițiază, organizează și, pare-se, chiar sponsorizează tot felul de evenimente menite să celebreze ultima răsuflare a Dunării – Delta. Vrea să-și lanseze cu tam-tam tipul de ambarcațiune ce l-a inventat („canotca” – o combinație între lotcă și canoe) și anunță organizarea unor atractive concursuri-eveniment în Deltă. La care anunță cu mândrie participarea trupelor „Direcția V” și „Sarmale reci”.

Ei, aici e aici! Păstrând neștirbită prețuirea pentru sportivul Pațaichin, mă despart hotărât de viziunea generalului față de ideea de eveniment deltaic în sine. Să aduci în împărăția tihnei și liniștii păsăretului și crapilor două faimoase echipe de zgomote, cât se poate de potrivite la (să spunem) Zilele Orașului Huedin, ori la botezul vreunui Țânțărean la Corbeanca, nu-i, oare, adevărată blasfemie? Are nevoie „canotca” de susținerea agresivă a decibelilor revărsați din boxele profesioniștilor scenei de divertisment? Se sparge-n țăndări liniștea plaurilor! Chirița era profund mâhnită că nu-i ies combinațiile matrimoniale și Guliță „nu bate” cu Lulușa. Tot așa „nu bate” canotca, nici cu „Direcția V”, nici cu „Sarmale reci”! În iulie 1717, regele George I a sărbătorit Tamisa invitându-l în barcă pe compozitorul Haendel. Alături plutea ambarcațiunea orchestrei de 50 de persoane ce a cântat în premieră piesele suitei „Muzica apelor” (se spune că regele și-a istovit crunt instrumentiștii, punându-i să repete de trei ori faimoasa compoziție!) Sigur că n-o să-i pretindem lui Pațaichin să programeze „Muzica apelor” în Deltă, și nici melomanilor lipoveni s-o guste. Nici o orchestră onorabilă care să interpreteze „Valurile Dunării”, ori „Dunărea albastră” nu poate fi ghemuită într-o cantotcă, dar s-ar putea afla ceva cât de cât mai acătării, de la Leșe la Sofia Vicoveanca. Dacă n-am izbutit să formulăm și să implementăm o anume filozofie a administrării Deltei, populată acum în exces de gălăgioase ambarcațiuni rapide și ornată cu vile prin toate cotloanele Rezervației (!), barem oamenii locului să-i respecte tihna, liniștea, însăși ființa ei de vis și basm. Iartă-mă, Pațaichin, aici, greșești.

 *

Am dat, într-o însemnare veche, peste un cuvânt uitat: ați auzit vreodată de zincweiss? Mă tem că nu. Toată copilăria suceveană am umblat după zincweiss; se găsea de vânzare la „Alimentara” și la drogherii – parcă a intrat în pământ. Cum costa destul de scump, la Ițcani se inventase un soi de erszatz, alcătuit din praf de cretă și lapte de capră. Nu știu de ce, dar numaidecât de capră! Din primăvară până-n iarnă umblam încălțați cu „tenișii” anului trecut. Aveai pantofi de tenis (ieftiori, dar și ăștia se dădeau „pe puncte”, un soi de cartelă pentru îmbrăcăminte şi încălțăminte) erai în rând cu lumea. Numai că, istoviți de purtarea prin colbul ulițelor și peste cărările îmburuienite de pe Zamca, se pătau, se-nverzeau, se mânjeau… Îi dădeam cu zincweiss și redeveneau albi, un alb scorțos și friabil – peste o săptămână trebuiau dați din nou. Zincweiss-ul amintește cârpeala de fațadă ce încerca să readucă albul imaculat într-o lume a deplinei sărăcii cenușii. Unde s-o mai găsi zincweiss?