Mircea Radu IACOBAN

Nu mor de dragul lui Ion Cristoiu, deși îl cunosc de câteva decenii și au fost răstimpuri în care, profesional, destinele noastre s-au intersectat (ori, poate tocmai de aceea ...). Ca atare, n-am motive să mă încerce niscaiva îngrijorări privind viitorul lui de ”analist politic” – fiecare, cum își așterne, așa doarme. Secția în care lucra la Scânteia Tineretului prin 1980 se numea ”Cultură, reportaje și – atenție! – morală”. O fi rămas cu principiile morale din respectiva epocă, altfel greu de explicat salturile de pe o cracă pe alta și incredibilele viraje în susținerile pe care se simte obligat să le acorde (deși nu i-o cere nimeni) celor ... năpăstuiți.

După ce l-a stuchit cu toate puterile și din toate pozițiile pe Băsescu, a-ntors-o ca la Găgești și l-a pupat la modul curat libidinos. Motivația: Băsescu fiind un năpăstuit (?), arhanghelul Cristoiu trebuia să-l ia sub aripa-i binecuvântată și a-toate-acoperitoare. Plasarea automată și obligatorie a gazetarului de partea celui obijduit sună binișor la prima vedere, ar fi un soi de haiducie a veacului XXI, numai că minima morală pretinde să investești și ceva rațiune în actul susținerii necondiționate. La urma urmei, Jack Spintecătorul autohton Râmaru a suferit și oprobriul public, și pedeapsa capitală – trebuia compătimit și susținut până-n pânzele albe doar pentru că-i oropsit și are toată suflarea țării împotrivă? (Desigur, nu încape vreo comparație, am dus argumentarea către absurd doar din necesitățile demonstrației.)

Ce va face Cristoiu de acum înainte? Băsescu e bine-mersi la Cotroceni, ocrotit de un pact de neagresiune ce-l protejează și pe el, și pe Ponta inclusiv de violențele de limbaj (culmea ridicolului, nicăieri în lume nu s-a inventat și nu funcționează așa ceva; în materie de aiureli rămânem protocroniști!). Bietul (!) președinte o mai fi având nevoie de bărbătescul sprijin al lui Cristoiu? Cel mai vulnerabil în momentul de față este (și mai ales va fi) Ponta. O să-l susțină necondiționat maestrul Gică-contra? S-o vedem și p-asta!

Cât privește constituirea mitului Cristoiu, misterul rămâne neatins: de fapt, n-ai cum să-i afli pic de ”temei legal”. ”Analistul” are un discurs la fel de poticnit precum Ilie Dobre, nu-i capabil să-și ducă fraza până la capăt și-o ține tot într-un ”încă o dată!”, ”repet”, ”să ne înțelegem”, de parcă s-ar adresa unor idioți cărora trebuie să le spui de șapteșpe ori că o-i = oi. Faptul că a trecut pe la conducerea a nu mai puțin de 12 gazete îl onorează și nu prea: fotbalistul legitimat la 12 cluburi o fi având ceva valoare, altfel n-ar fi luat în seamă, dar este flagrant lipsit de seriozitate în profesie și dovedește că alt temei al existenței decât arginții n-are. Într-un alt mediu gazetăresc decât cel românesc, găina care naște pui vii l-ar fi descalificat definitiv pe comițător (același ziar a mai aruncat pe piața informațiilor o bombă de calibru asemănător, trecută inexplicabil cu vederea: Eminescu-tătic i-ar fi făcut o fată Veronicăi Micle, iar comuniștii, nu se știe de ce, ar fi ”devastat sălbatic” mormântul copilei!!).

La noi, unde-i ”putred měrul” și-i suverană confuzia valorilor, tutorele trăsnăii este onorat cu titlul de ”maestre”! Nu știu cât contează faptul că a pierdut mai multe procese de calomnie (daunele morale de 400 de milioane de lei vechi datorate Gabrielei Adameșteanu au fost plătite prin chetă publică, deci, tot de cititori ...), nici împrejurarea că, perorând bâlbâit – se poate și așa ceva! – și lovind aiurea în dreapta și-n stânga (ce-o fi avut cu bietul Costel Busuioc?) mai nimerește și-n ținte ce merită cu prisosință ciobite. Da-i clar pentru oricine că se utilizează în exces o rețetă arhicunoscută: Vodă (opinia publică) spune da, Hâncu spune ba! Iar lumea îl citește, ba-l mai și ia în seamă, trecând cu vederea ferocele oportunism al maestrului-giruetă care azi pupă și mâine tot acolo scuipă. Așa că putem acorda deplin credit caracterizării-etichetă datorate lui Nicolae Manolescu: ”Ion Cristoiu nu-i nici scriitor, nici ideolog, nici istoric, nici politolog.”

Atunci, ce-o fi? Păi ce altceva decât un tipic erou (de carton gonflat) al timpului nostru?