Patronul unui restaurant din comuna Suceviţa este cercetat de poliţie, după ce a fost acuzat că şi-a ameninţat doi dintre clienţii localului cu pistolul.
S-a întâmplat chiar în Ajunul Crăciunului, în jurul orei 20:00. Patronul în cauză, Dorin M., de 39 de ani, din municipiul Rădăuţi, s-a dus la masa unor clienţi cu care a avut discuţii în contradictoriu, iar la un moment dat a scos un pistol cu gaze lacrimogene, ameninţându-l pe Cristian H., de 34 de ani, tot din Rădăuţi. În scandal a intervenit şi Cosmin B., de 22 de ani, localnic, şi acesta fiind ameninţat cu pistolul.
Poliţiştii chemaţi la faţa locului i-au audiat pe cei doi clienţi, însă aceştia nu au dorit să depună plângere penală împotriva patronului respectiv, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
„Pistolul și muniția aferentă, respectiv șase cartușe, și permisul de armă au fost ridicate în vederea cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că Dumitru M. are permis de port armă.
(27 dec 2012, 16:39:44