Mircea Radu IACOBAN

Sunt mişcat, zguduit, încremenit în uimire şi admiraţie: avem, în sfârşit, locul I în lume la fotbal! Nu la joc, ci la urlat. Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, izbutind „cea mai lungă descriere a unui gol” validată de World Record Academy: 31 de secunde fără respiraţie. Trebuie să fim mândri: după cum ne spune însuşi recordmanul, „portughezii şi spaniolii mai comentează (sic!) mult golurile, dar sunt departe de aşa performanţe.” Opinia mea, de cârcotaş care a practicat aceeaşi meserie în tinereţe şi, nu-i aşa, n-are cum accepta din pur conservatorism astfel de inovaţii revoluţionare, este că totul e-o prostie cât casa şi n-are nimic comun cu  gazetăria radiofonică.

World Record Academy înregistrează tot soiul de performanţe măreţe; recordul lui Dobre este încadrat de cea mai mare ceaşcă de cafea (13.000 de litri la Londra), purtarea pe nas a 11 laviţe în balans (70 kg, Li Hongxiao,  China), spargerea a 65 de nuci de cocos într-un minut (Kebab Swain), cel mai lung platou cu brânză diversă (1.122 kg, Anglia), vopsirea părului în verde, alb şi orange la 62 de persoane într-o singură zi (frizerul Bennett, Irlanda), precum şi multe alte răsunătoare performanţe mondiale. Cum se ştie, Dobre a fost cald apreciat şi de preşedintele nostru, Băsescu, fiind decorat cu Ordinul „Pentru Merit”, care recompensează servicii importante: „apărarea intereselor supreme ale ţării, dezvoltarea economiei naţionale, rezultate în domeniul ştiinţei, artei şi culturii”... Potrivit crainicului, „aici este adevărata meserie” (în nesfârşit urlet supramodulat).

Ne luăm îngăduinţa să apreciem total pe dos inedita performanţă, încadrabilă mai  degrabă într-o lumpen–prestaţie gazetărească, câtă vreme maxima emisie vocală nu marchează şi o maximă performanţă în teren. Altfel spus, golul marcat englezilor din foarfecă de Ibrahimovici ar merita, poate, o astfel  de celebrare unică şi exaltată (comentatorii de la faţa locului, netalentaţi şi neperformanţi, au făcut-o entuziast, dar fără să-şi dea poalele peste cap). Când ţipi din toţi bojocii dacă marchează Chiajna al şaptelea gol, nu mai există nici o justificare faptică, de conţinut, ci-i o buriceală primitivă de copil... nu mai zic cum.

În motivarea recordului se vorbeşte despre „cea mai lungă descriere a unui gol”. Despre ce vorbim? Care „descriere”? Care „comentare”? Descrierea presupune „expunere, înfăţişare, redare, zugrăvire, descripţie”, înseamnă „a prezenta ceva în cuvinte”. Intempestivul crainic, având şi o bază de articulaţie avariată, care nu-i permite să ducă inteligibil frazele până la capăt (mai ţineţi minte bancul cu bâlbâitul refuzat la concursul de crainici fiindcă nu era membru de partid?) înlocuieşte relatarea faptică a momentului de vârf cu un urlet şi atât. Împrejurarea că, astfel, câştigă un concurs desigur, emoţionează.

Plină lumea de concursuri! În Franţa există o competiţie pentru imitat strigătul lui Tarzan (sunt sigur că Dobre n-ar avea concurent!). În Anglia, un concurs asemănător: de lătrat. L-a câştigat Daz, un ciobănesc care a atins performanţa de 108 decibeli. La Trie-sur-Baise (Franţa) se desfăşoară de ani buni o competiţie de imitat grohăitul purceilor. De, oameni care nu prea au  ce face şi se distrează cum pot. Transmisia sportivă nu-i simplă distracţie de moft, iar dramatismul ori, dimpotrivă, lipsa de interes a cutărei faze nu se poate trata otova, cu acelaşi ţipăt ridicol, de junglă în platou. „Aici este vorba de pasiune pentru sport şi, mai ales, pentru transmisiunile directe – afirmă senin Dobre – pentru că aici este adevărata meserie”. I-auzi! Ei bine, exact aici nu-i. Meseria comentatorului este să înfăţişeze obiectiv, în cuvinte, ceea ce radio-ascultătorul nu vede, să-l facă părtaş la tensiunea jocului (ori, dimpotrivă, la lipsa de nerv a disputei), să aprecieze, să descrie, să emită judecăţi de ordin tehnico-tactic, nu să pândească tot meciul golul fatidic care-i permite satisfacţia de a urla la nesfârşit pentru marcarea unor ridicole recorduri.

Bieţii comentatori sud-americani – afirmă acelaşi mare performer – nu izbutesc, neajutoraţii, decât „să anunţe un gol la 13-14 secunde”. Ca să vezi! Amărâţii şi retardaţii sunt tocmai cei de la care a deprins Dobre ţipătul lui Tarzan, dar, după cum se vede, i-a depăşit viguros şi irevocabil. Nu contează că peste ocean este alt public, cu alte deprinderi, alt nivel cultural, meciurile au altă temperatură a interesului etc., etc. Şi uite, sud-americanii nu performează nici pe jumătate cât recordul lui Dobre.

Sunt mândru că sunt român!