Mircea Radu IACOBAN

Să încercăm a continua discuţia despre destinul cărţii, începută în ziarul de sâmbătă. De încheiat, nu văd să se încheie grabnic, fiindcă cele două poziţii par ireconciliabile (carte făr-de moarte / carte muribundă), iar răspunsul cel mai autoritar nu-l poate oferi decât timpul. Cartea se năştea cu un veac înainte de Hristos, când foile de papirus, legate laolaltă, au înlocuit tăbliţele de lemn, piatră, ceramică, dar şi pergamentul, scump şi greu de mânuit. Încă de atunci, cartea s-a aşezat la temelia culturii omenirii, rang rămas până mai ieri evident şi de necontestat. Şi nu-i vorba doar despre iminenţa unei schimbări de tehnologie, ci de o adevărată revoluţie în domeniu.

În epoca victoriană, becul inventat de Edison n-a fost creditat cu şanse să detroneze lampa şi lumânarea, aprinse încă în zorii umanităţii. Contestările s-au ţinut lanţ; finalul, desigur, se ştie. Nu-i exclus ca un traiect similar să urmeze şi soarta cărţii. Aşa-numitul ebook nu va aduce cu sine marea schimbare. Încă pare a semăna prea mult cu cartea clasică! Adevărat, grafica volumului, începând chiar cu prima copertă, se poate modifica în timpul lecturii. Şi textul ca atare este posibil să se schimbe din mers: te-ai plictisit de Dostoievski, un clic şi treci la Pavel Coruţ, fiindcă tableta de 3 mm grosime poate cuprinde cărţile esenţiale ale tuturor veacurilor, plus cele cu includere justificată de cota de piaţă avută la un moment dat. Dispare împărţirea pe pagini, apar videoclipurile însoţitoare ale scenelor mai importante, apare un suport muzical ce funcţionează undeva, în planul al treilea. Dacă doreşte, „lectorul” poate renunţa la afişarea textului: urmează a fi citit (ori interpretat actoriceşte) de un terţ nevăzut, sau, de ce nu, prezent în „fereastră”. Cum se vede, ideea de carte se tot... subţiază.

Urmaşii ebook-ului o vor aduce cu totul în pragul dispariţiei, fiindcă pseudo-cititorul poate acum interveni şi-n construcţia intrigii, croindu-şi rezolvări proprii şi deschizând piste alternative. Navigarea devine mai degrabă spaţială decât secvenţială. Vorbim, de aici înainte, nu despre carte, ci despre literatura electronică, nutrită din „ficţiunea hipertext”. Au şi apărut primele mostre (cărţi de Thomas Pinchon şi Milorad Pavici). Cel dintâi roman hypertext a fost publicat (vorba vine!) în 1987: „Our Chance”, de Al. Gore. Aşa-zisa carte nici nu-şi mai propune să invite la lectură, ci la o parcurgere a unui labirint de imagini high-definition şi de „mărci” infografice.

Robert Moor este de părere că „Dacă acesta este viitorul cărţii, atunci cartea este, într-adevăr, condamnată. Scrisul e în sine o tehnologie miraculoasă, un cod care, atunci când este transmis prin nervul optic, induce halucinaţii ordonate, coerente. O altă experienţă echivalentă nu există.” Culmea este că, pentru a „citi” o astfel de carte, nu-i necesar... să ştii carte! Care va fi impactul asupra destinelor şcolii? Mai poate exista şcoală făr-de... carte? Dar soarta poeziei şi a scriitorului în general? Inutil să rotunjească fraze impecabile, câtă vreme ele vor deveni simple şi pasagere adjuvante, degeaba va fi construită o intrigă imprevizibilă, dacă cine vrea o poate modifica prin butoane.

Nu-s, desigur, predicţii pentru un viitor apropiat. Semne, însă, apar pretutindeni, şi dacă ţinem seama de ritmul halucinant al inovărilor în aria electronicii, s-ar putea ca şi generaţia noastră, care a venerat cartea, să-i audă clopotele vestitoare ale sfârşitului. Va fi, desigur, o dispariţie lentă, cu ceva zbateri şi încercări de resuscitare; puţin câte puţin, cărţii „clasice” îi vor fi retrase atât prerogativele, cât şi rangul de ferment şi depozitar al culturii veacurilor. N-aş putea spune că le va prelua cartea electronică, şi cu atât mai puţin hypertextul: ele pot desfiinţa. Dar n-au cum înlocui. Acesta fiind unul dintre motivele în virtutea cărora mulţi nu ostenesc să conteste previziunile alarmiste.

Nicolae Manolescu: „Sunt de părerea lui Umberto Eco şi a celor care, ca el, se îndoiesc de biruinţa electronicii asupra hârtiei (...). Ce fel de lume este aceasta, mă întrebam şi mă întreb, din care cărţile au dispărut? Şi cum vor arăta generaţiile de mâine, care s-au format într-o lume fără cărţi?

De-om trăi, om vedea.