Cătălin MIHULEAC

Fostul tenisman Ilie Năstase nu mi-a fost niciodată extraordinar de drag. Presupun că nu numai mie, fiindcă omul pare exact genul ăla, în stare de orice efort ca să le apară celorlalţi antipatic. E în asta mai mult decât o poză de băiat rău, e mai curând o poză de tip nesimţit, din ăla care râgâie şi trage pârţuri în public fără să se jeneze, iar apoi râde ca tâmpitul, crezând că a făcut o glumă bună.
Însă, cu ultimul lui interviu – găzduit de paginile ziarului italian „La Stampa” – Ilie Năstase reuşeşte să-mi smulgă din cap pălăria. Presupun că nu-s singurul rămas cu mansarda descoperită.
Meritul aparţine în principal sincerităţii de care dă acolo dovadă, pentru că, în primul rând, recunoaşte cu francheţe că este ţigan. Ceea ce nu este deloc puţin lucru, gândindu-ne cât de mulţi sunt parveniţii care îşi trec originile gităneşti sub tăcere. Numai eu ştiu o grămadă, deşi e mai înţelept să nu încep să-i enumăr.
Dar mai cu seamă apreciez faptul că fostul campion admite că fiecare sportiv intră în arenă doar în beneficiul propriu, ca să-şi umple teşchereaua egoului şi a contului personal din bancă. Toate celelalte elemente aduse de obicei în discuţie în cazul întrecerilor sportive – începând cu gloria oraşului şi încheind cu des vehiculatele culori fâlfâitoare ale drapelului naţional -, sunt simple elemente decorative, care gâdilă urechea în mod plăcut şi cam atât. Când eşti pe teren, o spune Ilie Năstase, culorile naţionale apar destul de spălăcite, că nici nu se disting foarte bine.
„Am jucat mereu doar pentru mine. Orice sportiv face asta. Trece şi peste propria mamă pentru o victorie. Patria, familia sunt doar lucruri care se spun. E valabil pentru toată lumea. Din totdeauna şi pentru totdeauna. Nu se va schimba nimic. Nu sunt cinic, încerc doar să fiu sincer".
Bineînţeles, nu-i putem cere lui Năstase să umble cu fineţuri. De unde să ştie el că cinicii sunt probabil cei mai sinceri oameni din lume?