Mircea Radu IACOBAN

Scriam, în tableta precedentă, despre excelenta carte în care criticul Constantin Călin glosează pe marginea operei lui Bacovia, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea poetului. Real interes prezintă întâi de toate procedeele de investigare aplicate acum unui univers liric parcurs și răsparcurs în toate sensurile și prin toate ascunzișurile de cărțile aceluiași C. Călin, auto-declarat ”aservit lui Bacovia”, ”subiect care, în capul meu, a devenit perpetuu”.

Și cum la început a fost cuvântul, de la cuvânt pornesc noile incursiuni: cu generoasă și adesea surprinzătoare risipă de erudiție, autorul alege unul sau altul dintre cuvintele care, în noul limbaj informatic, ar purta eticheta ”tag Bacovia”. Începe prin a le cerceta cu rigoare contabilicească ocurența, propune, după aceea, o trecere în revistă a prezenței termenului în opera altor scriitori (de regulă, precedenți sau contemporani lui Bacovia), spre a stabili apoi particularitățile noii încărcături semantice, de sugestie și simbol, conferite respectivului cuvânt. Aflăm astfel că substantivul ”corb”, cel ce semnifică, la Bacovia, tarele ”unei vieți precare, mărginite”, apare mai întâi în ”Psaltirea Șcheiană” și ”Psaltirea Hurmuzaki”, evocând acolo izolarea, singularitatea, trece în fabule (Asachi, Gr. Alexandrescu), unde semnifică prostia și lăcomia, devine simplă pată de culoare la tânărul Eminescu (”Și corbii croncănesc și zboară-n fală / În aer clar, ca pete de cerneală”), spre a sugera, mai apoi, trimiteri într-un apăsător univers dramatic („... un stol de corbi / Să-ntunece cerul pe ochii mei cei orbi”).

Periplul continuă cu citări din Neculuță, Ion Păun-Pincio, Traian Demetrescu, Șt. O. Iosif, G. Tutoveanu, Ov. Densusianu, Cincinat Pavelescu, Mihai Codreanu. Alte câteva nume și titluri ”la temă” se adaugă în capitolul  de Note – de-a dreptul sisifică astfel de trudă! Comentând ocurența subst. pl. ”plopi” la  Bacovia (”Apostoli în odăjdii violete”), autorul citează, spre comparare, din Biblia de la București, poeții Văcărești, Conachi, Dinicu Golescu, Alecsandri, Tutoveanu, Goga, Russo, Eminescu, Coșbuc, Topârceanu – inclusiv din scrierile unor cvasinecunoscuți, precum G. Șt. Cazacu-Delarast ori S.P. Radianu, spre a adăuga, desigur, alte nume și la Note.

Iar absența cutărui termen la Bacovia și frecventa lui citare în alte opuri (redată și comentată cronologic) nu s-ar zice că ar presupune mai puțină lectură a ”vechilor cazanii” – ci din nou îndelungă și amănunțită cercetare (mă îndoiesc să se fi recurs vreodată la posibilele servicii ale computerului). Un al doilea compartiment al cărții își propune să adauge alte amănunte apte să lămurească relaționarea lui Bacovia cu epoca, inclusiv inserția sau dezinserția poetului ”Stanțelor burgheze” în contextul cultural general (literar, publicistic, spectacular etc.).

Poziția scriitorului băcăuan, ilustrativă pentru ”inversiunile epocii”, îl situează într-un peisaj dominat de superficialitatea amuzamentului ieftin. La mare modă erau comedii cu ”Mița Tirbușon”, invazii de periodice umoristice (”Zeflemeaua”, ”Proștii”, ”Șandramaua” ș.m.a.), cărți ”vesele” semnate de D. D. Pătrășcanu, D. Teleor, George Ranetti, Th. D. Speranția, Al. Cazaban, Petre Locusteanu ș.m.a., spectacole subțirele de varieteu (”Hop și eu cu Țața Lina”, de Sternberg și Botoșansky, ”Țațo, nu te supăra!”, de A. de Herz)... Acesta n-avea cum fi publicul lui Bacovia.

Prezența ”poetului trist” era profund contrastantă cu tonusul vremii, de unde și evidenta singularitate a vocii provincialului moldav într-o țară a zeflemelii  ”plină de umor”. Și atunci, ca și acum, ”dintre toate mărfurile literare, poezia a fost, mereu, vândută la prețul cel mai mic. (...) Cititorii ei au fost și au rămas o minoritate în raport cu cititorii de romane sau, mai recent, de memorialistică. Statistic, aceștia sunt de vreo 15 ori mai numeroși. (...) Proza vieții cere proză: relatări, povești, biografii senzaționale. Poezia e pentru visători, idealiști, nostalgici, rafinați, care, în toate societățile, formează o pătură extrem de subțire...” Noi am adăuga că, în condițiile în care oferta de poezie este constant mai mare decât cererea, surprinzător sau nu, versul bacovian continuă să fie citit și prețuit. Datorită și trudei cercetătorilor care, despicând uneori firul în patru, deschid perspective și află mereu înțelesuri noi, revelatoare pentru deplina înțelegere a celui care a scris formidabilul vers ”aud materia plângând”.