Cătălin MIHULEAC

Acum câteva zile, m-a mânat necuratul să mă uit din nou la filmul ăla americănesc celebru “Salvaţi soldatul Ryan”. Şi-abia acuma creaţia asta cinematografică m-a izbit prin mediocritatea jenantă, cu atât mai jenantă cu cât poartă pe piept o mulţime de decoraţii. Dacă aşa ceva merită cinci Oscaruri, atunci e clar că pilele sunt universale, funcţionând pe întreg globul, de la Stâna de Vale până la Hollywood-ul din deal. Poate că nu întâmplător se spune să sărbătorile vesele la evrei sunt purimul şi decernarea premiilor Oscar.

Beneficiind de un scenariu simplist, învecinat cu telenovelele, această producţie se recomandă mai ales celor care iubesc să contemple mâini şi picioare smulse de explozii, acompaniate de intestine răvăşite şi sânge erupând în cascade. Mi-am amintit de prima vizionare a filmului, într-o sală unde spectatorii râdeau fericiţi, când lua foc câte un tanc nemţesc, din care soldaţii ieşeau cu uniformele aprinse. Dacă ar fi putut vedea reacţia sălii, regizorul Spielberg ar fi avut toate motivele să fie mulţumit.

Ceea ce frapează din start la acest film e că titlul sună într-o limbă română întoarsă pe dos, fiindcă traducerea corectă ar fi fost “Salvaţi-l pe soldatul Ryan.“

Dar ce să ne mai mire. Ecranizarea superbului roman al cehului Bohumil Hrabal “L-am servit pe regele Angliei” a rulat la noi sub titlul “În slujba regelui Angliei”, deşi personajul principal e un chelner, al cărui şef avusese onoarea de a-l servi pe regele Angliei cu borş de potroace, şampanie şi ce mai trimit căpăţânele încoronate pe şoseaua gâtului. Iar chelnerul şef  din carte, care prin definiţie serveşte la mese, nu slujeşte, se lăuda mereu: “L-am servit pe regele Angliei”.

Dar să nu ne mai facem sânge rău şi să ne obişnuim, odată pentru totdeauna, cu ideea că incompetenţii au ocupat toate palierele României, începând de la primul până la ultimul, din politică până la traducerea filmelor.