Cătălin MIHULEAC

Edificatoare pentru falsificarea voită a informaţiei prin presă sunt pamfletele publicate, în 1990, de Darie Novăceanu, directorul de la acea vreme al ziarului „Adevărul”.

Cu abilitate de prestidigitator, cunoscutul hispanist Novăceanu – prieten cu marii clasici ai literaturii Ernesto Sabato sau Gabriel García Marquez – propagă, prin scrierile sale de primă pagină, principalele zvonuri ale frământatului an 1990, autorul dovedindu-şi, din nefericire, înzestrarea nativă de manipulator al opiniei publice cu mijloacele pamfletului.

De exemplu, când e să se refere la demonstraţiile anticomuniste din Piaţa Universităţii, directorul „Adevărului” punctează malefic: „Bişniţa, prostituţia, furturile din maşini erau şi ele tot o proiecţie a acestui mecanism diabolic de extracţie legionară, care s-a înfipt adânc în pavajul de la Universitate”. Pentru ca, apoi, referindu-se la aceleaşi demonstraţii, să accentueze un alt zvon răsunător al anului 1990: „… acest mecanism diabolic, înşurubat în Piaţa Universităţii, avea drept scop lovitura de stat”.

Şi, cum pamfletul de faţă apare în plină invazie devastatoare a minerilor la Bucureşti, Novăceanu ţine să elogieze meritele minunaţilor îngeri ai adâncurilor: „Oricâte lucruri urâte se vor spune despre aceşti oameni, despre muncitorii din Bucureşti şi despre minerii noştri, prezenţa lor era absolut necesară pentru a anihila violenţa forţelor extremiste”.

„Minerii noştri”... Cât de neutru poate fi un director de gazetă, când scrie „minerii noştri”?

Acum, la mai bine de două decenii de-atunci, asemenea scrieri par fără scuză. Aşadar, aceasta era poziţia unui scriitor şi a unui director de gazetă, în mijlocul unor evenimente despre care Departamentul de Stat al USA declara oficial: „Acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi guvernul său, din ultimele zile, au lovit în inima democraţiei române”...

Ceea ce s-a petrecut în Bucureştiul însângerat al acelor zile nu a stârnit asentimentul nici măcar al agenţiei de presă sovietice TASS, care nota: „Recentele evenimente au fost, poate, tipul cel mai negativ de confruntare post-electorală care subminează reputaţia României în lume, indiferent cine este de blamat.”

Dar simpatia directorului „Adevărului” pentru descinderile bucureştene ale minerilor se văzuse încă din 21 februarie 1990, când s-a derulat partea a doua a acestui serial horror, turnat pe viu sub ochii locuitorilor capitalei. „E a doua oară când minerii sosesc la Bucureşti pentru a stăvili răul şi trebuie s-o recunoaştem că, la modul lor, o fac exemplar. Dovedind că nu au nevoie să le spună nimeni ce trebuie să facă, ei au spus ce gândesc şi au spus-o fără ocolişuri.”

Pentru toate „meritele” sale, Novăceanu avea să fie recompensat cu un post de ambasador în Spania.