Cătălin MIHULEAC

La data 26 iunie 1941, adică la patru zile după ce România a intrat în război ca aliată a Germaniei, oraşul Iaşi a fost bombardat pentru prima dată de trupele ruseşti.

Zvonuri calomnioase au fost împrăştiate de către elementele fasciste. Ele pretindeau că bombardamentele avioanelor ar fi fost orientate de evreii din oraş, care instalau semnale luminoase de culoare roşie în coşurile caselor. Aberaţia mergea mai departe, susţinând că bombardierele ar fi fost chiar pilotate de profesionişti evrei, plecaţi cu un an în urmă din Iaşi.

Chiar dacă zvonurile lansate n-aveau pic de logică, ele au manipulat masele credule. Cum poţi spune că evreii orientau avioanele, când şi casele lor fuseseră ţintite de bombe, când şi ei căzuseră victime raidurilor aeriene?

Drept urmare a acestei dezinformări, un ruşinos pogrom – primul din cel de-al Doilea Război Mondial - a fost pornit, la 29 iunie 1941, asupra locuitorilor evrei. Femei, copii, bătrâni şi bărbaţi au fost căsăpiţi fără milă, însângerând oraşul Iaşi, pe care tot evreii îl dezvoltaseră.

E dureros de descris acel măcel. Evreii au fost adunaţi cu forţa în curtea poliţiei, unde s-a tras cu mitralierele asupra lor.

Apoi, după ce morţii au fost stivuiţi şi aruncaţi în căruţele care adunau şi cărau gunoiul din oraş, supravieţuitorii au fost conduşi de soldaţi înarmaţi la gară. Acolo, au fost îmbarcaţi în trenuri speciale, care erau de fapt nişte adevărate trenuri ale morţii, cu paie pe jos şi vagoane lipsite de ferestre. Din cauza caniculei şi a aerului care se termina cu rapiditate, ele constituiau adevărate camere de gazare pe şine de cale ferată.

E greu de estimat numărul de vieţi omeneşti secerate în cursul pogromului. Unele surse vorbesc de 13.000 de morţi, altele de 15.000. Dar numărul precis al celor ucişi nu este cunoscut nici până azi.

Mai cu seamă că seria dezvăluirilor legate de crimele comise în acele zile continuă. În anul 2010, un colectiv ieşean de istorici şi arheologi, condus de Adrian Cioflâncă, a descoperit noi gropi comune, la Popricani, în apropierea Iaşiului.

 Din punctul de vedere uman, cifrele nu au decât o importanţă statistică şi o importanţă relativă. Abandonând aritmetica morţii, chiar dacă o singură persoană nevinovată ar fi fost ucisă, tot crimă inadmisibilă s-ar fi numit.

Privit după şapte decenii, Corneliu Zelea-Codreanu - cel care mergea şi la şedinţele Parlamentului îmbrăcat în costum naţional, cum merge azi Sofia Vicoveanca la nunţi - nu e decât un caraghios, un mare caraghios. La fel şi profesorul ăla sărit, A.C. Cuza, care cerea eliminarea evreilor din viaţa publică.

În 1941, jumătate din populaţia Iaşiului era evreiască. 50.000 de evrei. Acum, mai sunt vreo 300. Mă doare inima când mă gândesc unde putea fi Moldova cu evrei şi unde e acuma, fără.

România e azi în mâna românilor. Eşti mulţumit, bârlădene Zelea-Codreanu? Eşti mulţumit, profule A.C. Cuza?