Cătălin MIHULEAC

Criza a lovit crunt în rândurile celor care ţin vertical sau înclinat condeiul în mână: ziarele ori şi-au sugrumat personalul angajat, ori s-au evaporat cu totul de pe piaţă, cărţile s-au vândut în tiraje mai mici… Cercul colaboratorilor şi-a redus raza, onorariile s-au remarcat prin zgârcenie, ori au dispărut.

Între timp, furtuna s-a mai calmat, dar năravurile de criză au rămas. O simt pe pielea mea: mi se cer tot mai des colaborări la diferite publicaţii, dar toate plătite cu “onorariu zero”.

De exemplu, un foarte profitabil ziar al României, care editează şi un apreciat supliment cultural, mi-a cerut o colaborare întinsă pe câteva luni. Dar, din capul locului, mi s-a atras atenţia să nu-mi stea gândul la drepturi de autor şi la alte fantasme, că o să rămân cu buza umflată. O altă revistă culturală parcă i-a furat gândul ziarului profitabil, propunându-mi în mare acelaşi lucru. Şi tot aşa.

Zilele trecute, un mesaj fericit adus de poştaşul electronic m-a anunţat că am fost inclus într-o antologie de proză care va apărea în sănătoasa ţară Slovenia; dar, editorul s-a scuzat de la început “stimate domn, înţelegeţi situaţia, participarea Dumnevoastra va fi cu plata zero.” Nu puteam să nu-l scuz, din moment ce a scris dumneavoastră cu “D” mare.

Acest zero pe care îl primesc mai mereu ca drepturi de autor mă arde ca un soare necruţător. Dacă mi s-ar propune onorarii mici, oricât de mici, cât să-mi cumpăr trei beri româneşti, de exemplu, tot ar fi ceva; dar aşa, acest zero mă omoară cu zile. Şi pe mine fiscul, asmuţit de preşedintele ţării, mă beleşte de nu mă văd, şi eu trebuie să fac faţă vieţii tot mai aspre din România. Cu ce?

În plus, oare asta merit, după ani şi ani de eforturi?

Ani şi decenii la rând, am tot stat cu nasul în cărţi, ca să capăt o cultură, să-mi cizelez scrisul, să mă perfecţionez. În tot acest timp, ceilalţi cetăţeni ai patriei noastre îşi deschideau afaceri, se distrau cu brunete ţâţoase în Hawaii sau admirau răsărituri de soare la Vama Veche.

Doar eu, tontul, stăteam şi acumulam. Pentru ce? Pentru ca astăzi să primesc această plată, “zero”, care mă arde mai tare decât canicula de început de vară.