Cătălin MIHULEAC

Barcelonae un oraş a cărui unică menire pare a fi aceea de a lua, contra încântării practice şi teoretice pe care o oferă, trei rânduri şi-un sfert de piele de pe turişti. Are locuri minunate – precum „Muzeul Picasso” ori creaţiile arhitectonice ale lui Gaudi, deşi săbiile numite Gaudi şi Picasso au încăput greu în teaca Barcelonei, detestându-se reciproc -, dar şi „ţepe” monumentale, precum „Muzeul erotismului” – o adunătură de sculpturi, picturi, filme şi fotografii care i-ar plictisi de moarte până şi pe nişte elevi de clasa a cincea -, „Muzeul ciocolatei” şi „Muzeul parfumului”.

Peste tot, lumea se trage în poză, cu o mâncărime la deşte care alungă minima tihnă necesară contemplaţiei. Când am intrat în „Muzeul erotismului”, două norvegiene m-au rugat să le pozez încadrând un imens falus sculptat în lemn, la care se uitau cu adoraţie. Le-am pozat, dar, pentru a exploata puţin postura mea inedită, cu o mână de Nae Caranfil, le-am dirijat regizoral pe fetele nordice, într-un mic pictorial:

-Domnişoarelor, privirea mai la stânga, por favor, zâmbetul mai larg, părul puţin răvăşit, braţele în jurul obiectului adorat... Aşa, clac ! Încă o dată: acum, priviţi pierdut în zare, de parcă sculptura ar cânta să zicem la balalaică. Aşa, clac !

Fetele se distrau, în antiteză cu răceala lor proverbială, iar eu, nu ştiu de ce, m-am dus cu gândul la „Povestea poveştilor”, a prietenului Creangă.

În Barcelona, ca turist, te vezi confruntat cu o vastă şi neaşteptată ţigăneală. Mergi cu taxiul, tariful e la vedere, dar la urmă şoferul îţi spune că trebuie să dai mai mult decât arată aparatul, că ai avut şi un bagaj. Cumperi un ziar, cu preţul tipărit pe prima pagină, dar vânzătorul îţi cere dublu. Plăteşti 19 euro ca să vizitezi stadionul şi muzeul echipei F.C. Barcelona, iar o mândră oficială te îmbie să te pozezi cu copia unui trofeu câştigat:

-E gratis, señor, e absolut free, nu vă mai codiţi !

La ieşire, îţi găseşti poza într-un panou. Dai să o apuci, dar un alt oficial îţi dă peste mână:

- Tre’ să plătiţi 12 euro, señor.

.-Da’ nu ziceaţi că e gratis, „absolut free”?

-Gratis e să vi să facă poza, señor, nu să şi beneficiaţi de ea, pricepeţi?

-Mai du-te dracului, señor, cu echipa ta cu tot!

Ce ţigăneală ! Dacă aş fi clubul Barcelona şi m-ar vizita atâta omenire pe un tarif totuşi baban de 19 euro, m-aş arăta mai ospitalier. Oi fi eu de modă veche, dar când merg într-o casă atât de mare, nu mă aştept să mi se numere toate fursecurile pe care le înghit.

E o chestie de obraz.