Cătălin MIHULEAC

Vreme de cinci ani, am tratat cu total sictir orice invitaţie de a acorda interviuri în presă. Refuzul era urmare a unui soi de lehamite, adresat unui domeniu acaparat de personaje ce n-ar avea loc, în marea lor majoritate, nici la grădina zoologică. De câteva luni însă, odată cu apariţia în librării a celor „Zece povestiri multilateral dezvoltate”, cerinţele de marketing ale cărţii m-au silit să ies din nou din bârlog.

Ca urmare, zilele trecute, cunoscutul prozator şi scenarist Florin Lăzărescu m-a întrebat, într-un interviu pentru blogul său, ce îmi displace la scriitorii români de azi. Iar eu, cu sinceritatea mea zevzecă, i-am răspuns ce: faptul că cei mai mulţi sunt slugarnici faţă de reprezentanţii puterii politice şi economice. Am dat ca exemplu haremul cu artişti al preşedintelui ţării, care funcţionează în paralel cu haremul lui de muieret politic, dar şi politicienii mai mărunţei au în stăpânire şi folosinţă haremurile lor de artişti. Despre ăia care îi adresau versuri omagiale lui Ceaşcă se zicea că sunt forţaţi s-o facă, fiindcă altfel şi-ar risca libertatea, dar pe ăştia de acum ce pericol îi paşte, de îşi leapădă verticalitatea cât colo ? Sau intră în discuţie foamea de lovele, de funcţii şi de alte avantaje palpabile ?

Unul dintre cei care întrebuinţează ca pe o sapă condeiul, dar bine înfipt în şefia „Uniunii Scriitorilor”, este un anume Casian Spiridon, de care sigur nu aţi auzit. Omul ăsta, pe deasupra şi redactor-şef al revistei „Convorbiri Literare”, a apărut şi pe pagina electorală a lui Năstase la prezidenţiale, şi pe cea a lui Gheorghe Nechita la primăria Iaşului, îndemnând electoratul să îi ştampileze pe cei doi. A făcut-o dezinteresat, oare ? Să nu fim copii !

În primăvara fiecărui an, insul se lipeşte de nişte sponsorizări interesante, inclusiv de la primăria comandată de Nechita, şi organizează „Zilele Convorbiri Literare”. Aşa s-a întâmplat şi anul ăsta când, în plină criză financiară, o groază de bani au fost pulverizaţi pe cazarea, crăpelniţa şi premiile destinate unei găşti de invitaţi la eveniment.

Cine umblă cu mierea se unge obligatoriu pe barbă, căci Casian poartă barbă şi chelie, mai ales că oricum bonurile de decont ajung în propria-i contabilitate. Aşa că, adăugând pe ici pe colo câte o factură imaginară ca nişte poeme, se poate pleca acasă cu bani frumoşi, de la evenimentul amintit.

Aşa se fac vilele în România. Căci nea Casian Spiridon are, pe lângă barbă şi chelie, şi o mândreţe de vilă. Cine zicea că poeţii români mor de foame ?