Google
 
miercuri, 21 iul 2010 - Anul XV, nr. 169 (4460)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,779 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3042 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava

Cea mai riscantă slujbă

Cu mâinile goale, „culege” bombele neexplodate din cele două războaie mondiale

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

În timp ce pirotehniştii suceveni din cadrul Poliţiei şi al Serviciului Român de Informaţii (SRI) au echipamente de protecţie de sute de mii de euro, pe care, din fericire, le îmbracă foarte rar, eventual când mai apare vreo geantă suspectă uitată de vreun aiurit prin locuri publice, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, membrii echipei pirotehnice merg cu mâinile goale să „culeagă” bombele şi elementele de muniţie neexplodate din cele două războaie mondiale.

 

Maistrul militar Iulian Pentilescu (40 de ani) este cel mai experimentat pirotehnist al ISU Suceava şi, de-a lungul anilor, a intervenit la sute de astfel de misiuni de asanare pirotehnică.

Căsătorit, tată a doi băieţi în vârstă de 5, respectiv 7 ani, Iulian Pentilescu e omul care îşi riscă viaţa de fiecare dată când iese pe poarta unităţii şi pleacă în misiune.

 

Bombele din munţi

Cu o Dacia 1307, veche de mai bine de zece ani, transformată într-o autospecială pirotehnică improvizată, cu suspensiile slăbite pe drumurile din judeţ, maistrul militar merge să culeagă tot felul de bombe, proiectile şi grenade, descoperite pe raza judeţului şi ştie că fiecare misiune poate fi şi ultima.

Zilele trecute, de exemplu, a ajuns tocmai pe masivul Giumalău, în zona stânei Sâhla, pe la Dorna Arini, acolo unde un cioban a dat peste un proiectil de calibrul 152 de milimetri, echipat cu focos. Deşi tocmai din Primul Război Mondial, proiectilul era în perfectă stare de funcţionare.

Din cauza drumului greu accesibil şi al fenomenului de „picurare” a încărcăturii explozive, maistrul Pentilescu şi colegul său, plutonierul major Marius Chimiuc, au decis că bomba nu poate fi transportată şi că vor trebui să o detoneze chiar în locul în care a fost găsită.

Înainte de asta, însă, au răspuns sesizării unui copil din Dorna Arini, care a anunţat că, în timp ce se afla la cules bureţi, a observat un proiectil, în zona „Vultur”, la marginea pădurii.

Era vorba de un proiectil de 85 de milimetri, din Al Doilea Război Mondial, care, la fel, putea exploda la cel mai mic şoc sau manevrare bruscă.

 

Cu proiectilul în braţe, prin apă

La sfârşitul săptămânii trecute, vineri seară, maistrul militar Iulian Pentilescu s-a deplasat şi în satul Ruşi Mănăstioara, comuna Udeşti, acolo unde un sătean a găsit lângă temelia casei o grenadă.

Pirotehniştii ISU au evacuat sătenii din zonă la o limită de siguranţă şi au ridicat grenada aflată în perfectă stare de funcţionare, deşi era din Al Doilea Război Mondial.

Nu mai departe de acum două zile, specialiştii ISU Suceava au primit o nouă misiune, la Falcău –Brodina, acolo unde un localnic aflat la pescuit a observat un proiectil înfipt în malul drept al râului Suceava, la aproximativ 100 de metri în amonte de Herghelia Frasin.

Odată scos din pământ, proiectilul, echipat cu focos şi încă activ, a fost luat în braţe de maistrul Pentilescu şi transportat prin apă, la autospeciala pirotehnică.

„Operaţiunea de transportare a elementului de muniţie de la locul identificării până la autospeciala pirotehnică a fost complexă şi riscantă, deoarece trebuia traversat un afluent al râului Suceava, lat de aproximativ doi metri, şuvoiul puternic putând dezechilibra pirotehnistul care ducea proiectilul”, a explicat plutonierul major Alin Găleată, din cadrul ISU Suceava.

Cu excepţia proiectilului găsit în apropierea stânei Sâhla, care a fost distrus la faţa locului, restul elementelor de muniţie au fost puse în lada cu nisip a autospecialei pirotehnice şi aduse la Suceava, unde au fost depozitate provizoriu, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat.

 

Aproape 500 de elemente de muniţie, găsite în prima jumătate a lui 2010

Potrivit statisticilor ISU Suceava, în primul semestru din 2010, maistrul militar Iulian Pentilescu şi colegii săi au „cules” aproape 500 de elemente de muniţie, din cele două războaie mondiale, majoritatea în stare perfectă de funcţionare.

Luna trecută, toate aceste elemente de muniţie (şase bombe de aruncător şi aviaţie, 30 grenade de mână ofensive şi defensive, nouă proiectile de artilerie, 389 cartuşe infanterie, 53 capse alarmare, precum şi o lovitură antitanc) au fost transportate şi distruse într-un poligon din localitatea Copălău, judeţul Botoşani.

 

„Kilometri întregi am mers cu bomba în mână”

Maistrul militar Iulian Pentilescu zâmbeşte când e întrebat de echipament de protecţie.

„La misiunea de la Dorna Arini, de exemplu, nu m-ar fi ajutat nici cel mai performant echipament, în caz că ar fi explodat proiectilul. Vorbim de muniţie trecută prin gura de foc... Până la urmă, suntem militari de carieră, ăsta e riscul...”, spune pirotehnistul.

Iulian Pentilescu mărturiseşte că şi-ar dori nu atât echipament de protecţie, cât o autospecială pirotehnică nouă, cu care să poată urca şi în zone mai greu accesibile şi care să prezinte mai multă siguranţă la transport.

„De multe ori, lăsăm maşina la kilometri distanţă de locul în care s-a găsit muniţia, pentru că drumul e greu. Kilometri întregi am mers cu bomba în mână. Pe munţi, prin apă... De multe ori am fost în situaţii extreme. Trebuie să mişcăm muniţia, să o luăm din locul în care a fost găsită, de multe ori chiar în gospodăriile oamenilor, şi atunci apar riscurile. Am fost de foarte multe ori la limită...”, mai spune pirotehnistul care a cules până acum sute de bombe neexplodate din războaie, doar cu mâinile goale.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cu mâinile goale, „culege” bombele neexplodate din cele două războaie mondiale.
 Vizualizări articol: 901 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 12 voturi
Cu mâinile goale, „culege” bombele neexplodate din cele două războaie mondiale5.0512

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cruciti-va trimis de
(21 iul 2010, 11:46:38
In Romania, viata si integritatea fizica si morala nu mai fac nici doi bani...
Daca i-ar pasa cuiva,ar acorda atetia si respectul cuvenit semenilor nostri care au la randul lor familii si sunt efectiv sacrificati...Nu mai au timp normal de lucru,li se taie salariile,etc numai bine sa nu le mai stea mintea la riscuri ci la grija zilei de maine si a ratelor de la banci .
Rusine alesilor si MULTUMIM DIN INIMA PARIDULUI ca ne-a dus deja spre prapastie.
1.1  RE: Cruciti-va trimis de
(21 iul 2010, 16:00:16
Fix de rusine nu mai poate partidul. Nu o lua ca pe un repros ci ca pe o simpla constatare a crudului adevar.
Apropos, mai vorbeste cineva despre inundatii? Vad ca au cam disparut, usor-usor cam toate articolele despre prapadul care a fost si care va veni la toamna , la anul si asa mai departe.
2.   Poligon autorizat trimis de
(21 iul 2010, 15:52:25
Propun ca detonarea bombelor gasite de maistrul militar sa fie realizata in poligoanele autorizate numite Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei. Poata asa ar scapa si ei de reducerea salariilor si asa mizerabile raportate la riscul meseriei.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Oftalmologie Ochelari Lentile Rame Optometrie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei