Cătălin MIHULEAC

Vedeta pedelistă Dan Cârlan încearcă de o viaţă întreagă să iasă în evidenţă, dar norocul său rămâne cel mai cornut din tot şeptelul noroacelor de politicieni români. În acord perfect cu numele pe care-l poartă, specialitatea lui Cârlan e s-o facă sistematic de oaie; de pildă, pe când era consilier municipal, apărea prin şedinţele de la Primărie costumat în clovn. Ce efort pleonastic!
De când se ştie, Cârlan a candidat ba ici, ba colo, încercând să ajungă ori primar, ori şef de judeţ, ori deputat, ori ambasador, ori toate la un loc, dacă e posibil, şi cred că-n România e posibil. A candidat mereu, ca o fată boccie care umblă, disperată, după măritiş, dar a dat-o în bară cu repetiţie, cu excepţia unui moment când s-a prins strâns de o listă bună. În rest, lui i se poate aplica regula aceea rară, că dacă ar candida chiar de unul singur, tot pe locul doi s-ar clasa.
La ultimele alegeri, ca un habarnist al comunicării ce este, Cârlan s-a pozat pe afişele electorale cu degetul îndreptat ameninţător spre alegători, într-un gest care, în limbajul trupului, spunea: „Ei, lasă că vă aranjez eu pe voi toţi, fraierilor!” Absolut normal, electoratul i-a ştampilat figura cu o poacă de i-a dezumflat pungile de sub ochi, apoi i-a smuls degetul postat ameninţător pe afiş şi i l-a băgat adânc în antiteza orificiului bucal. La urmă, după ce s-au numărat voturile, omul a rămas cu buza umflată, să privească parlamentul doar pe dinafară.
Din punct de vedere politic, Cârlan are cununiile legate, lucru de care s-au prins toţi: şi aliaţii, şi adversarii. S-a prins şi gaşca pedelistă, care ar fi putut uşor să-i dea după alegeri un şut undeva, ecarisându-l pentru totdeauna din politica românească. Dar, fiindcă incompetenţa şi lipsa de har sunt la mare căutare în România, Cârlan n-a rămas să-şi completeze formularul de şomaj, aşa cum ar fi fost normal, ci a fost suit pe craca numărul doi din Ministerul Mediului.
E absurd, e ca-n proza lui Urmuz, dacă ne gândim că marea şi singura legătură a lui Cârlan cu mediul este aceea că îl impurifică. Numai că, într-o zi, când nişte muncitori or să strângă pungile goale, peturile şi alte mizerii aruncate peste tot de necioplitul nostru cetăţean, tare mai sper că, din greşeală, o să-l culeagă şi pe Cârlan şi-o să-l arunce acolo unde ştim cu toţii că îi este locul.