Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Alex. Ştefănescu: „Am avut la dispoziţie mii de zile pentru a ne bucura de prezenţa în mijlocul nostru a lui Grigore Vieru. N-am făcut-o (…) vreau să deplâng modul detestabil în care societatea românească l-a tratat (…) au fost gesturi de o grosolănie greu de suportat. Printre ele, acela de a-i ignora poezia mii de zile şi de a o pune în circulaţie, în exces, timp de o singură zi, exact ziua morţii lui.” Cititorii „Monitorului” ştiu că din totdeauna, adică, încă de la preluarea acestei rubrici, am pledat pentru recunoaşterea valorii de unicat a liricii lui Vieru, de mare sensibilitate şi adevăr uman, batjocorită pur şi simplu de detractori fără minte şi fără caracter („Cât caracter, atâta ţară!” – ofta Grigore într-un aforism). Ultima pledoarie am scris-o pentru acest număr omagial al revistei „Limba română”, răspunzând întrebărilor lui Andrei Bantoş chiar în ziua în care băteau clopotele a îngropăciune la Cimitirul Central din Chişinău.
1. Ce calităţi ale scrisului i-au asigurat poetului o imensă popularitate în rândul cititorilor din Basarabia?
Poate ordinea nu-i chiar aceasta, dar, desigur, n-avem cum să nu trecem la loc de cinste între temeiurile preţuirii şi popularităţii lui Grigore întoarcerea către adevăratele izvoare ale neamului şi repunerea în drepturi a limbii strămoşeşti. I-am publicat, în 1978, prima carte în România (”Steaua de vineri”, adevărată apariţie-hotar, fiind cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean) şi-mi amintesc câtă bucurie îi lumina chipul când şi-a văzut poemele tipărite cu alfabetul românilor. Popularitatea şi-a datorat-o, desigur, şi faptului că, într-o perioadă de contrafaceri în poezie, a venit cu o remarcabilă încărcătură de sinceritate, fior, simplitate şi adevăr. A fost (şi a rămas) un bun, cinstit, original şi profund poet român.
2. Cum îi este receptată opera în întreg spaţiul limbii române?
Cum bine se ştie, cititorii l-au validat de la bun început, dar critica a fost şi a rămas împărţită. Două dintre cele mai autorizate voci ale criticii momentului îl văd complet diferit. Alex. Ştefănescu îl consideră „unul dintre cei mai sensibili poeţi din câţi au scris în limba română”, în vreme ce N. Manolescu îl vede „total depăşit”, încadrându-l printre „basarabenii defazaţi”.
3. Poate fi explicată/înţeleasă/justificată reticenţa unor condeieri, a unor interpreţi ai procesului literar contemporan de creaţia lui Grigore Vieru?
În eterna şi fascinanta Românie, Grigore a fost copios contestat şi rănit sufleteşte, în virtutea unor mărunte considerente conjuncturale drapate în exigenţe artistice. Poezia lui o fi inegală, dar e poezie. Adevărată poezie. La moarte, mă tem că l-au copleşit cu onoruri mulţi dintre cei care numai stimă şi dragoste nu i-au purtat. Parcă anticipând, scria într-un aforism: „Dacă ar fi în stare, mortul din coşciug s-ar şterge de sărutul multora”.
4. Care este contribuţia lui Grigore Vieru la reconstituirea şi redefinirea adevărului privind identitatea şi unitatea noastră etnolingvistică”
Slujind adevărul, un firicel de om, năpăstuit de două infarcte, deranja mai mult decât o putea face biata putere militaro-diplomatică a Bucureştiului, decât pragmatismul oricăror comparaţii privind niveluri, evoluţii şi perspective. Şi a avut mare dreptate spunând că „Un mort plâns de mulţime încă poate schimba ceva în lumea asta”.
5. În ce mod lirica şi publicistica, activitatea socială şi politică a lui Gr. Vieru exprimă „conştiinţa valorii umane a limbii”?
6. Grigore a fost unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române, cronic agresată şi dincoace de Prut, dar mai ales dincolo, unde i se contestă până şi numele. Formulările sale aforistice sunt întru totul memorabile: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt – Biblia şi limba română.” La întrebarea Dvs. nu poate exista decât un singur răspuns: a servit-o exemplar.
