Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
MRI: Sunteţi preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, sunteţi academician român, urmăriţi şi fenomenul literar din Basarabia, şi cel românesc. Cum vedeţi, de la Chişinău, stadiul actual al literaturii române, pentru că ştiu, din ceea ce scrieţi, că-l urmăriţi cu atenţie.
MC: Aş zice că literatura română, privită un pic din afară, dar şi din înăuntru, fiindcă şi noi scriem româneşte, are anumite complexe. Chiar şi această integrare europeană actualizează vechi complexe: c-am avea o cultură „mică”, că ar trebui să le luăm pe toate de la zero, c-ar trebui să ne lepădăm de Eminescu pentru a ne integra mai repede…
MRI: …până şi limba…
MC: … da, ar trebui s-o abandonăm, să trecem la rom-engleză…
MRI: … şi româna s-o păstrăm numai pentru înjurături.
MC: Ei bine, acest dialog valoric îl concepem – şi eu, când am scris o carte intitulată „Europa, sarea Terrei”, pornind de la o idee a lui Const. Noica, aşa l-am văzut - pe picior de egalitate. Nu sunt culturi mari, nu sunt culturi mici, ci este un dialog al valorilor între toate culturile. Iar noţiunea de „poet naţional”, care se spune că deja s-a învechit, că-i depăşită… iată, dacă răsfoim Istoria Literaturii Germane a lui Fritz Martini (or, literatura germană ar putea fi o „literatură mare”, trebuie s-o recunoaştem) conţine un compartiment care se cheamă „Goethe – poet şi educator naţional”. Iată că nemţii nu renunţă la ideea de poet naţional – pe noi, ne sperie.
MRI: La Iaşi a fost retrocedată, de curând, casa în care s-a născut Vasile Alecsandri şi-n care funcţiona Muzeul Teatrului, în oraşul în care a avut loc primul spectacol de teatru românesc. Muzeul a fost desfiinţat. Dacă te-ai duce, în Germania, cu orice act de moştenitor ai avea, să pretinzi retrocedarea casei Schiller şi desfiinţarea Muzeului, cred c-ai fi luat de zălud!
MC: Aş adăuga un detaliu important şi grăitor. Iată: germanii se ocupă şi de literatura (adică, ce literatură, câteva romanţe, câteva nuvele, un roman scris de coloniştii nemţi) din sudul Basarabiei, pe care o şi reeditează. Şi mi-am zis: uite, nu le este de ajuns Goethe, nu le este de ajuns Schiller, mai sunt nişte scriitoraşi acolo, de-o valoare modestă….nemţii se ocupă de reîntoarcerea, de reintegrarea valorilor într-un tot unitar. Şi apropo de literatura română: cred că un fenomen important l-a constituit readucerea valorilor româneşti din afară: Goma, Vintilă Horia, tot ce a fost mai important.
MRI: Dar, cum vedeţi, şi situaţia receptării lui Goma este încurcată la noi… şi nemeritat.
MC: Da, bineînţeles.
MRI: Vorbeaţi despre complexe. Complexe există şi la Bucureşti, sunt şi la Chişinău. Complexele celor de peste Prut mă tem că le întreţinem şi noi, de la Bucureşti, de pe Dâmboviţa. Termenul „unionist” începe să fie echivalat cu „naţionalist”. (În paranteză fie spus, „naţionalist” nu-i deloc un termen de ruşine. Grigore Vieru are chiar o poezie intitulată „Sunt naţionalist!”)
MC: Apropo de naţionalism, de noţiunea „naţional”. Uniunea Scriitorilor din Italia se numeşte Uniunea Naţională a Scriitorilor din Italia. Alţii nu se feresc de termenul „naţional”.
MRI: Vă mulţumesc pentru această discuţie, vă doresc tot binele şi… contaţi pe noi!
MC: Desigur. Cred că, până la urmă, trebuie să existe o conştiinţă a unităţii spaţiului cultural românesc. Cu această conştiinţă să intrăm într-o Uniune Europeană care să recunoască şi valorile noastre şi care să devină, aşa cum spunea Eminescu la 1870, o ligă spirituală europeană.
