Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Am fost, vreme de o zi, un fel de ghid pentru un cetăţean canadian; sarcina mea, încredinţată de un prieten, fiind să-l vântur prin pitorescul anumitor locuri furnizoare de amintiri nepieritoare.
Canadianul - cum altfel? - era înhămat la camera sa video, iar eu îmi cam blestemam în sine-mi ospitaliera misiune, căci, numai să trec prin mizantropa lună iulie cu un occidental de toartă nu-mi ardea. În fine, ospitalitatea-i ospitalitate, şi nu-i uman s-o compromiţi, astfel că l-am îndreptat pe turist pe unde-am crezut de cuviinţă: la un han cu specific haiducesc, la o catedrală dormind pe veacuri de istorie, precum şi la alte monumente cu însemnătate indiscutabilă.
Luna iulie era stropită cu benzină şi incendiată în piaţa publică. Fiecare por mi se exterioriza ca un vulcan, arzându-mi pielea cu lava mistuitoare a sudorii; cenuşiul din creier pălea văzând cu ochii iar plămânii nu-mi mai erau decât două prune uscate. Dar datoria de gazdă tot mi-am făcut-o.
Canadianul nu părea deranjat de tortura calorică şi se arăta entuziasmat de ceea pitorescul nostru îi servea lăcomiei sale oculare.
Când am întâlnit în drum primele căruţe, le-a tras pe peliculă încântat, dar la a suta căruţă a renunţat şi-a căzut în meditaţie. La un răstimp, m-a întrebat de ce nu se interzic aceste vehicule, depăşite şi funerare, iar eu i-am explicat că sunt deja interzise, dar că nimeni nu ţine cont. Apoi, la alt răstimp, mi-a făcut un calcul simplu, pe care mi l-a împărtăşit. M-a întrebat cât costă un cal, iar eu i-am zis că 1.000 de dolari şi mai bine.
- Deci, dacă ţăranul vostru are doi cai, aceştia echivalează cu 2.000-2.500 de dolari. OK!
Apoi, s-a interesat cât valorează căruţa, hamurile şi celelalte accesorii, iar eu am zis că vreo 600-700 de dolari. Şi-atunci, canadianul mi-a prezentat cea mai logică soluţie de a scăpa de această ruşine naţională:
- Păi, în total, o căruţă cu doi cai valorează cam 3.000 de dolari. Cu banii ăştia, căruţaşul îşi poate cumpăra un autoturism bun, ca să-şi facă treaba cu el şi să fie în acord cu mileniul trei şi cu legile ţării voastre! De ce nu se petrec lucrurile astfel?
Uşor călcat pe mândria naţională, i-am răspuns că aşa-i pe la noi, nu se poate fără puţină inerţie.
- Da, văd!, mi-a răspuns ironic. Numai că, la voi, inerţia durează cu sutele de ani.
