Mircea Radu IACOBAN

Sunt nevoit să revin asupra unei teme poate prea îndelung dezbătută în coloanele acestei rubrici – receptarea lui Eminescu în veac şi peste veac. Şi de această dată mă determină reacţiile unor cititori care, pe blog sau pe adresa de e-mail, au intervenit în discuţie, avansând de cele mai multe ori opinii demne de luat în seamă.

„Neîndoielnic – scrie SINGUR – contestări probabil că s-au înregistrat şi înainte de Grama”. Ba bine că nu! Cartea lui Grama, „Eminescu. Studiu critic”, a apărut în 1891. Sunt bine cunoscute intervenţiile anterioare  datorate lui Hasdeu şi înscrise pe fondul polemicii cu „Junimea”. Antijunimistă se voia şi satira „Muza de la Borta-Rece”, semnată Mihail Zamphirescu şi publicată încă în 1873: „Noi suntem poeţi, măi frate / Ce gramatică nu ştim / Ş-orce reguli consacrate / Le călcăm, le nimicim”.

Vizat era Eminescu. Macedonski îşi începuse atacurile încă de prin 1881, pentru a culmina cu acea nefericită epigramă, unanim dezavuată în epocă. Un oarecare N. Ţinc (amintiţi-vă de contemporanul nostru T.O. Bobe şi de teribilismele lui publicate în „Dilema”) scria, în 1875, că Eminescu şi alţii sunt autorii unor „versuri ciudate, în care regulile artei, ale limbei şi prescrierile bunului gust sunt foarte călcate, ceea ce face ca poeziile sale să nu fie gustate şi mulţi cetitori să nu vază într-însele altă poezie decât pretenţia de a le şi numi aşa.”

Am putea continua, citând opinii similare datorate altor condeieri ale căror nume astăzi nu ne mai spun nimic. Dar iată-l pe onorabilul Take Ionescu; sub pseudonim, publica, tot în 1875, o satiră-farsă în cuprinsul căreia îşi imagina receptarea lui Eminescu în anul... 3000: „Poet în suflet, dar fără formă (...) încât se perde într-un c(h)aos de vorbe fără sens (...) într-un cuvânt, sentimente frumoase, chinuite în forme detestabile”. Probabil că, în ansamblul lor, toate aceste răbufniri denigratoare nu fac decât să confirme zicala „se dă cu pietre doar în pomul cu roade”... Cititorul care semnează ALPHA îşi exprimă credinţa că Grama „va fi respins opera eminesciană doar din considerente moral-religioase, explicabile prin condiţia sa de cleric, dar n-a avut cum să-i conteste valoarea estetică în sine, cât şi meritele poetului în formarea limbii literare române”.

Aş! Iată încă un citat din Grama: „ limba în nu puţine privinţe curioasă a lui Eminescu, sau viersurile lui, dintre care multe sunt tare rele, sau tropii lui, dintre care unii sunt monstruoşi...” Am cules aceste citate dintr-un op onorabil, recent apărut la „Cartea Românească”, semnat de lectorul bucureştean Iulian Costache. O lucrare serioasă documentată până-n exces, pusă limpede sub semnul echilibrului – chiar dacă este redactată într-un stil preţios-universitar ce poate timora cititorul „de rând”. Intrigă titlul: „Eminescu. Negocierea unei imagini.”  Negociere? Adică, mai lasă tu, mai dau eu? Eminescu, subiect de... negociere?

Concluzionând: nimic nu-i nou sub soare. O filiaţie, o legătură intimă între contestările veacului XIX şi cele din mileniul 3 nu se poate însă stabili decât forţând nota şi recurgând abuziv, din raţiuni oratorice, la vorba de duh „marile spirite se întâlnesc”. Mobilurile sunt, acum, altele, mijloacele de analiză şi comunicare nu se compară cu primitivismul uneltelor aflate la dispoziţia unui Grama, spiritul veacului este mai permisiv, tolerând draparea dispreţului elitist sub faldurile bunelor intenţii re-valorizatoare. O constatare: puse teanc, unul peste altul, toate vechile reproşuri, acuze, bădărănii, injurii, luate la un loc  şi ridicate la pătrat, tot n-au cum atinge recordul în materie deţinut de Patapievici, în opinia căruia Eminescu ar fi „cadavrul nostru din debara”! Având astfel de păreri despre vârfurile culturii române, domnia sa este pus în fruntea... Institutului Cultural Român!  Reamintesc că, despre limba noastră, acelaşi Patapievici a spus (şi scris în volumul „Politice”, pag-64): „Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau să o folosim numai pentru înjurături.”

Preşedintele Institutului Cultural Român! Ca la noi, la nimenea!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Versuri tare rele...”.

Comentarii