Cătălin MIHULEAC

Plin de suspans în timpul postului – fie el al Paştelui sau al Crăciunului – e că niciodată nu ştii de unde sare bunul creştin. S-ar zice că e foarte şic să posteşti, e trendy. Judecători penali şi civili – care vând dreptatea pe valută din aia forte – păşesc în restaurante, îşi aşază chintalele pe scaun, apoi parcurg, filă cu filă, dosarul hranei de post. După cheful monstru de-aseară, ce-ar mai turna în ei o ciorbă de pântece cu mult oţet şi cu doi ardei iuţi... Dar se abţin; totuşi, e postul! Când vine trocuţa cu ciorba de legume pe tava garsonului, trag un oftat din subsolul rărunchilor, dar nu duc lingura la gură, înainte de a-şi face pe îndelete semnul crucii. Linişte pliz, domnul judecător posteşte! Dacă aveţi ceva de discutat, vă rog s-o faceţi mai pe şoptitelea! Şi liniştea se lasă ca o halcă de granit, în sala de judecată a stomacului. Doar buzele judelui, familiarizate cu vicii grele, scot un leorpăit solemn ca o sentinţă capitală, dictată în instanţă. 

Dar nu numai în justiţie se păstrează abstinenţele dictate de post. Posteşte şi şpăgarul din Garda Financiară; posteşte şi amploaiatul corupt din Primărie; posteşte şi poliţistul care îşi încasează dreptul – în bani sau în natură – de la proxenetul cu ochelari de soare „Ralph Lauren – Polo”; care proxenet posteşte şi el, că n-o rămâne mai de căruţă. Poliţistul posteşte şi visează: dacă îl ajută Dumnezeu, poate că-ntr-o zi îşi va cumpăra şi el o pereche de ochelari bengoşi dintr-ăştia, ca ai distinsului domn infractor.

Posteşte politicianul, pentru care doctrinele sunt ca ciorapii flauşaţi, schimbând azi PRM cu PNL, şi mâine PNL cu ce-o mai da Domnul; posteşte bătrânul ticălos, expediat ca un colet, spre relaxare, în aerul curat al unei ambasade, departe de praful Bucureştiului; posteşte duduia deputat, pe care până mai ieri băieţii din partid o iubeau în cea mai democratică şi colegială manieră. Posteşte tâlharul, posteşte criminalul, posteşte pedofilul, posteşte cămătarul; dar posteşte şi ăl de-i prinde pe toţi în flagrant, pentru a-i elibera unul câte unul, în spiritul creştinismului.

Dar postul înseamnă şi momentul de revanşă pentru leguma numită „soia”, cea săpunită până la sânge după Revoluţie, când a primit batjocura de sinonim al mizeriei îndurate de noi pe timpul comunismului. Când vremuri alimentare luminoase se vesteau la orizont, cu mânie de înfometaţi am acuzat soia că a uzurpat tronul cărniţei din regatul salamului nostru de zi cu zi; am huiduit-o în pieţe publice, am şters pe jos cu fiecare proteină a sa şi-am dat-o la gazeta de perete, s-o ştie lumea şi s-o urască pe îndelete.

Ce brutal ne-am purtat cu soia, străjeriţă modestă la fruntariile sănătăţii noastre, legumă mai calomniată decât a fost fruntaşul ţărănist Corneliu Coposu! Ne ce cerem iertare acum, pe timp de post creştinesc, răsfăţându-ne, la câte un grătar însorit, cu o salbă de cârnăciori de soia sau cu un ditamai friptan de soia fragedă, preparată în sânge.

În sânge vegetal, fireşte.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Abstinenţă religioasă de masă.

Comentarii