Gabriel MANȚĂ

Încerc sentimente contradictorii după meciurile din sferturile Ligii Campionilor. Pe Anfield a fost un meci încântător, dar nu m-am putut bucura deplin de el. Prin tot ceea ce înseamnă şi ce a arătat, poate că Liverpool merita să câştige, dar cert este că Arsenal nu merita să piardă. Poate că acesta este stigmatul lui Wenger, de a plămădi doar pentru bucuria ochiului. Desenul dezinvolt al paselor a fost uneori amuţitor, mai ales că se petrecea în momente în care scorul incuba nelinişte. A fost şi o verigă slabă în salba lui Wenger. S-a numit Senderos, omul de marcaj al lui Hyypia la primul gol şi al lui Torres la cel de-al doilea. În turul precedent s-a spus despre Chivu că l-a avut doar pe radar pe spaniol, adică l-ar fi marcat larg, însă în realitate culpa a fost minimă, căci în acea fază mingea a fost pierdută pe neaşteptate de un coechipier din apărare şi nu a fost timp pentru ajustarea distanţei. În schimb, Senderos l-a avut în raza de acţiune şi tot degeaba. Poate că un cuplu central format din Gallas-Toure, cu Eboue retras fundaş şi Walcott de la început ar fi fost alternativa justă. Poate! Iar cursa lui Theo Walcott ne-a amintit-o pe cea a lui Owen din meciul cu Argentina, acum vreo 10 ani. Bineînţeles, capac a pus iarăşi arbitrul. Dacă ar fi fost acelaşi de la meciul tur, n-ar fi fluierat niciodată acel penalty, deşi era implicat tot un olandez de-al lui. Nu pot încheia fără a aminti despre final. Este ceva care mi-a plăcut atât de mult, încât pot spune că fac un exerciţiu de admiraţie... Liverpool avea 3-2 şi câteva minute până la semifinală. Nimeni nu s-a tăvălit pe gazon, nimeni n-a acuzat crampe, nimeni-nimeni. Au preferat să joace şi să mai dea un gol. Respect!

Celelalte partide au respectat scenariul previzibil, mai ales la Londra şi Barcelona. La Manchester doar finalul a fost banal, jocul având destule acute. Mizasem pe un puseu de orgoliu al romanilor, dar De Rossi n-a ştiut să spună bogdaproste pentru penalty-ul primit pomană. Iar Aquilani, puştiul ăla care băgase Madridul în sperieţi la deplasarea precedentă, a fost uitat pe bancă de Spaletti. Se pare totuşi că acesta ar fi acuzat unele probleme musculare. E normal la vârsta lui! Ferguson s-a temut mai mult de alergia dezvoltată de romani la Ronaldo, aşa că l-a ţinut lângă el pe portughez, evitând astfel atât o accidentare, cât şi potenţialele cartonaşe dacă acesta ar fi răspuns la provocări.

Aşadar, în semifinale, se înfruntă munţii. La Liverpool-Chelsea merg pe londonezi, ca să-i facă în ciudă lui Mourinho, iar la Manchester-Barcelona merg pe spectacol. Englezii se prezintă cu tot ce au mai bun, dincolo revine Messi. Păcat de Ronaldinho...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce e rău şi ce, e bine?!.

Comentarii