Mircea Radu IACOBAN

„Când eram copil, visam să devin... musafir: oaspetele se bucură de onorurile casei, primeşte toate bunătăţile şi i se iartă greşelile. Astăzi, aici, în conclavul Dvs., eu sunt simplu musafir” – aşa şi-a început George  Pruteanu micul discurs de susţinere a tezei de doctorat. Într-adevăr, musafir era: unde s-a mai văzut ca un absolvent de litere să-şi dea doctoratul în filosofie? În unanimitate, universitarii ieşeni au acordat musafirului calificativul „magna cum laudae”, astfel creindu-se un precedent: pot deveni doctori în filosofie şi absolvenţii altor specialităţi. Dacă... au inteligenţa sclipitoare, cultura şi spiritul nonconformist proprii „cazului Pruteanu”. Foştii lui amici ieşeni au toate temeiurile să-l considere fericit „caz” de maximă împlinire în plan intelectual şi nu numai. Dacă nu mă înşel, taică-său ajunsese ministru adjunct al sănătăţii pe vremea lui Dej. După ce, politic, lucrurile s-au răsucit şi precipitat, cadrele utile cândva intrând în profundă dizgraţie, destinele familiei Pruteanu s-au întunecat şi George, incomod prin toate cele, a avut de tras. Simptomatic: în studenţie, a insistat să înfiinţeze cenaclul NU! (nu imposturii, nu veleitarismului etc.). Chiar dacă precedentul titulaturii exista (debutul lui Eug. Ionescu, cu volumul „NU!”), organele s-au îngrijorat: ce să caute o negaţie cu majuscule într-o ţară năclăită în unanimitatea DA-ului de carton? Evident, NU s-a aprobat... După absolvire, George a lucrat pe ici-colo. Soţia, Nina, îşi găsise un biet post de suplinitoare tocmai în satul... Coarnele Caprei; Pruteanu o ducea şi-o aducea cu un amărât de scuter, cale de 35 de km pe drumuri pustii şi desfundate. A încercat şi „comerţul cu cartea”: când, în fine, şi-a făcut rost de-o Dacie, o parca între două blocuri ieşene şi, pe capota maşinii, etala cărţi spre ipotetică vânzare. Spectaculoase erau prezentările cu care librarul improvizat îşi susţinea oferta: o critică orală acidă, totdeauna la obiect (nu vindea cărţi necitite!), cu diagnostice „la minut”. Este real şi episodul cu zacusca; l-aş încadra în teribilismul lui puştesc, de frondeur iconoclast: să facă nefăcute! Cum nefăcută era şi traducerea „Luceafărului” în franceză. Una-i să tălmăceşti pre româneşte din limba lui Voltaire şi alta-i să izbuteşti a-l traduce impecabil pe Eminescu în franceză. Probabil, „Luceafărul” lui Pruteanu va rămâne tălmăcirea exemplară şi mă-ndoiesc că se va ivi prea curând o variantă mai inspirată. Ca şi traducerile lui din Dante, de altfel. Causeur de primă mână, preschimba orice dialog la Tv într-o mică scenetă atractivă, presărată cu rafinamente ale retoricii şi cu efecte de teatru. A fost (ce asbsurd sună!) unul dintre cei mai redutabili apărători ai limbii române şi a încasat nesfârşite serii de ghionturi ordinare, complet nemeritate. Era prezentat ca un fel de Augustus Treboniu Laurian al II-lea, dornic să ne oblige a spune „gâtlegău” în loc de cravată şi „nas-suflău” în loc de batistă. Ce aiureli! Culmea e că printre cei ce-l bocesc la radio şi Tv se numără şi indivizi care au contribuit substanţial la ridiculizarea Legii Pruteanu (ţările cu adevărat serioase au asemenea legi de mult...), ieşită până la urmă bearcă şi ineficientă din pricina asaltului băşcălios şi incult ce-l ţintea, de fapt, pe Pruteanu şi mai puţin legea. Politiceşte, a fost cinic şi pragmatic; trecerea lui de la PNŢCD la PDSR şi, apoi, la PRM (tot o „nefăcută”!) probează un anume dispreţ faţă de politica dâmboviţeană, unde principiile, doctrinele, credinţele, convingerile valorează cât o ceapă degerată. A-nţeles şi s-a conformat: în pragul vârstei a treia, s-a înţelepţit şi n-a mai vrut să fie el excepţia. Nu ştiu cât a făcut, ca senator, pentru Suceava. A făcut însă enorm pentru sănătatea limbii române, pretutindeni vorbită şi crâncen agresată, a făcut la fel de mult pentru necesara curăţire a culturii române de prostie fudulă, improvizaţie, amatorism găunos, vulgaritate şi golăneală. Acum, când Pruteanu nu mai e, înţelegem cât ne-a fost şi, mai ales, cât ne-ar fi fost de necesar. Prea târziu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pruteanu.

Comentarii