Cultură fără granițe, la Berchișești

La invitația d-nei Primar, Violeta Țăran, duminică, 19 mai a.c., Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți” a poposit la Berchișești. În jur de 40 de membri ai cenaclului au trăit clipe de poezie și s-au împărtășit din tradițiile de altădată, bucurându-se de frumusețea locului.

O altă duminică… o altă întâlnire… aceleași granițe… Învitați de pretutindeni – Cernăuți, Vatra Dornei, Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Dorohoi, Fălticeni, Mălini, Chișinău… au fost primiți, cu pâine și cu sare, de copiii din Ansamblul „Plaiurile Berchișeștiului”, înființat de Violeta Țăran și coordonați de Carolică Bordea.

Dansul tradițional și cântecul bucovinean au fost scoase din lada de zestre a bunicilor și oferite unui public ales și împătimit de arta cuvântului: Ștefan Hostiuc, Nicolae Șapcă, Gheorghe Ungurean, Tatiana Golciuk, Vasile Carlașciuc, Elena Mândru, Marian Mândru, Maria Apetroaiei, Paraschiva Abutnăriței, Ioan Abutnăriței, Valerian Bedrule, Luminița Reveica Țaran, Maria Crețu, Puiu Crețu, Marinel Dănilă, Gabriel Todică, Ilinca Sobiețki, Dorel Aurel Lungu, Gheorghe Antonesi, George Mahalu, Constantin Horbovanu, Grațiela Țurțu, Ovidiu Donisă, Limona Rusu, Vlad Sibechi, Marin Gherman, Lucian Ioniță, George Sauciuc, Viorica Cornea, Mariana Bilic, Cristina Melinte, Monica Buhac, Andrei Breabăn, Ioan Ițco, Vasile Vargan, Vasile Aioanei, Alina Andruhovici, Gabriela Braha, Leonid Popescu.

Elevii Cercului de Lectură, coordonați de Lăcrămioara Lupăescu, au realizat Momentul istoric, în cadrul căruia au prezentat o scurtă istorie a Berchișeștiului, apoi au citit din creațiile proprii, adresându-se, poetic, membrilor cenaclului transfrontalier: „Dragă „Mașină cu Poeți”, / Ia-ne și pe noi în ea…” Poeții, îndrumați de dna bibliotecară, au fost răsplătiți cu diplome din partea Primăriei, Consiliului Local și din partea ACCES, Suceava: Claudiu Niță, Ionuț Gemănar, Ioana Olari, Gyulia Varvaroi, Lavinia Varvaroi.

Într-o adevărată „capitală a județului” (Ion Drăgușanul), în „colțul meu de rai” (Violeta Țăran), oameni ai condeiului s-au întâlnit, nu pentru „comemorarea cărților arse”, ci pentru a rescrie istoria, din perspectiva propriilor cărți, țâșnite din „suflete deschise și frumoase” (Constantin Horbovanu). Evenimentul a fost moderat de Constantin Horbovanu, de la Suceava, care a mărturisit că, personal, vine la Berchișești, din 2012, când Centrul Cultural Bucovina a inițiat 2 acțiuni culturale, „Națiunea poeților” și Sărbătorile memoriei. Arderea cărților” – și de Nicolae Șapcă, de la Cernăuți, prezent prima dată la Berchișești în 2016.

„Când m-am născut, Era Cuvântul. / Vom răspunde pentru tot cuvântul…/ La început a fost… Cuvântul…” – așa ne-a dat dezlegare la cuvinte părintele diacon Gheorghe Antonesi: „Așadar, ne vedem în poem, dragă poet!” Aceeași poveste, de viață și de moarte / pe viață și pe moarte, a început să se scrie cadențat, adevărate dureri pre versuri tocmite, de la Cernăuți, la Chișinău, trecând prin coloana vertebrală românească.

Chiar dacă „scriitorii din Nordul Bucovinei se grăbesc să treacă râul Lethe, literele române nu mor” (Ștefan Hostiuc), pentru că viața nu are act de identitate, dar deține pașaportul veșniciei, prin creație: „Dragostea față de viață ține clepsidra înghețată o veșnicie”, iar „Moartea, din care am început să facem parte, a început să râdă.” (Marin Gherman)

Într-o „Bucovină care încă ne doare” (Ion Beldeanu), amintirile din vremurile când „Limba română a fost izgonită din școli și din biserici și România a fost încolțită din toate părțile” (Vasile Aioanei) și-au lăsat rădăcinile aici, pe pământ românesc, rădăcini altoite pe suferințele deportărilor, înfierate de sârma ghimpată. O astfel de amintire însângerată a evocat Alina Andruhovici, sora lui Vasile Andru, vorbind despre Bahrineștiul natal.

La aproape două veacuri distanță, îndemnul lui Simion Bărnuțiu, de la 1848, a fost mai proaspăt ca niciodată: „Țineți cu toții de poporul din care faceți parte!” Inimile au fost răsfoite de orgoliile istoriei și s-au adăpostit în vers, ca într-o casă a neamului reîntregit: „Parcă ieri mă jucam cu timpul… Îl trăgeam de coadă să-mi arate colții… Parcă ieri mă jucam cu timpul… Azi, mă joc cu… copiii lui…” (Gheorghe Ungurean). Din insomniile condeiului, au fost scoase, de la naftalina timpului, „pozele alb/negru din trecut”, tocmai pentru că „Liniște în vise nu mai am…” (Tatiana Golciuk). La picioarele istoriei, a rămas doar sunet de clopot și muc de lumânare: „Cad picuri reci din limbile de clopot, / Pe funii țes păianjenii lăicere, / Un clopotar bătrân la Domnul cere / Să mai asculte-al ploii rece ropot” (Nicolae Șapcă, Sonetul clopotarului); „Bucăți de lună plină alunecă în apă, / Iar schije de luceferi se-mprăștie-n poieni, / Stau îngerii în cete privindu-i pe mireni / Cum într-un muc de ceară loc pentru cruce-și sapă.” (Nicolae Șapcă, Sonetul sufletelor noastre)

Întotdeauna, vremurile îndărătnice au fost îmblânzite de cuvântul care a scris istorie, pagini născute la umbra crucii și la muc de lumânare, care nu s-a stins niciodată: „Ce rămâne din noi / Urma pașilor care trădează că am fost / niște mâzgălitori îndrăgostiți de cuvinte / de foile albe care ne mințeau / că puritatea lor suportă orice…” (Paraschiva Aburnăriței, Timp pentru cuvinte); „Oare ce-am fost pe-acest pământ nebun / Cumpărător sau vânzător de vise?” (Paraschiva Aburnăriței, Ce-am fost?)

Vegheați de „același înger”, „doar poeții” încearcă să răscumpere visurile pierdute, punând în talgerul timpului moneda propriilor vise: „Doar poeții sunt niște sculpturi / privite prea rar / șterse de prag uneori / de cei nevindecați de înalt” (Limona Rusu, Doar poeții); „Același înger ce mă cotropește / stă pe același umăr stâng și risipește / duminici fără noimă cu tristeți abisale…” (Limona Rusu)

Într-o duminica în care s-a sărbătorit Femeia creștină – Duminica mironosițelor – Drumul Crucii a fost vindecat prin dragoste, iar, din „buchetul de lună mai” (Alina Andruhovici), femeia s-a cuibărit în vers, ca într-o hlamidă a veșniciei, purtând pecețile artei: „mit și vrednicie, iubire, dulce vers, legătură sfântă între pământ și cer, metaforă a credinței, vlăstar în chip de Evă” (Maria Apetroaiei); „floare, rază, ostaș și cetate” (Monica Buhac).

Încercând a învăța „un alfabet al sentimentelor, dar și o chimie a renunțărilor” (Lucian Ioniță), poeții au reușit „să cumințească dragostea”, zgândăriți de „furnicile amintirilor”, chiar dacă „esențele tremură și se scutură înaintea clipelor rămase” (Lucian Ioniță). „Plimbându-ne pe ulițele copilăriei, pe unde Dumnezeu umblă în straie de cireș” (Mariana Bilic), unde „nu toate drumurile zac în tină” (Valerian Bedrule), viața se îmbracă în straie de lumină și de candoare: „Te chem, să dai culoare nopții mele, / așa  cum seva dă candoare florii, / prin care sunt răniți, în fugă, zorii, / scăpați din cine știe ce nacele; / să îmi atingi părerea c-o lumină, / așa cum Nietzsche tragicul și-atinge, / trecându-și, printre vise,-al său meninge, / nu toate drumurile zac în tină” (Valerian Bedrule).

Cu veleitățile unui adevărat festival, „un fel de a se pune în valoare și mai puțin un atelier de creație” (Ștefan Hostiuc), Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți” încearcă să redevină „o școală poetică”, o mișcare literară în care spiritul analitic să fie repus în drepturi, în manieră clasică, tocmai pentru că opera culturală trebuie să continue: „Și poeții se luptă cu morile de vânt… Ei luptă cu inima lor… așa cum se luptă cu gura ciuturii valul ce vrea să rămână-n izvor…” (Ștefan Hostiuc).

Pe linia binecunoscutului slogan ut pictura poesis, Leonid Popescu a pictat „nimbul lacrimei”, pe Cupola Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, din Chișinău, mărturisindu-ne că „îi stă cuvântul dincolo de orizont” atunci când trebuie să cuprindă dumnezeirea: „Se-ntoarce lumina în ceruri și ochii pământului lăcrimează” (Vasile Carlașciuc).

Pentru a vindeca lacrimile, Elena Mândru, Președinta Societății Fără Frontiere, de la Iași, și Directorul executiv al revistei „Moldova Literară”, a venit cu darul epigramelor și cu dar de carte, numărul 2 al revistei, pe anul 2024, adresând o invitație la colaborare, pentru toți cei prezenți.

O altă invitație a venit din partea col. (r.) Ioan Abutnăriței, Președinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, filiala Vatra Dornei, pentru 16 iunie a.c., când „Mașina cu Poeți” va poposi în Bazinul Dornelor. Acțiunea se va desfășura sub egida mai multor asociații: Societatea Scriitorilor Fără Frontiere (SSFF), Iași, Asociația Scriitorilor și Artiștilor Plastici (ASATD), Vatra Dornei, Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, Vatra Dornei (SCLRB).

Și în acest an, la Centrul Cultural din Berchișești, s-a mai scris o pagină în Cartea de Aur a Culturii Române, „un eveniment dăruit din suflet, într-o horă a bucuriei de a fi uniți prin artă, prin cuvânt, sensibilitate și mândria de a fi român!” (Maria Apetroaiei): „Am găzduit la Berchișești o nouă reuniune a Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți”, manifestare culturală prestigioasă ce a revenit în comuna noastră , acest eveniment fiind deja o tradiție.

A fost o zi emoționantă, un regal de poezie, proză, muzică într-o atmosferă caldă, sufletească, o adevărată sărbătoare a verii. Mulțumesc din suflet tuturor virtuozilor care au onorat cu prezența evenimentul organizat la Berchișești, cu speranța că am reușit să ne ridicăm la înălțimea reprezentațiilor lor de mare calitate. Relațiile de prietenie și colaborare, stabilite deja, între comunitatea noastră și componenții Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți” sunt extrem de frumoase și îmbucurătoare. În consecință, am fi onorați ca Berchișești să fie, an de an, amfitrionul acestui curent literar care face cinste României și culturii naționale.

Sunt convinsă că domnul Constantin Horbovanu, coordonatorul sucevean al acestei mișcări de tradiție, va fi de acord cu propunerea noastră. Îi mulțumesc anticipat!

Sunt încredințată că Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu poeți” își poate stabili o reședință permanentă în mijlocul nostru, ne-a mărturisit primarul localității, Violeta Țăran.

Luminița Reveica Țaran