Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De-a lungul istoriei poporul român a avut nenumărați eroi, dar ne bună seamă cel mai mare dintre ei a fost Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. Nu era un bărbat uriaș și impunător prin statură cum au fost bunăoară Hercule sau Ahile, ba din contra, a fost mic la stat și frumos la înfățișare, dar viteaz și priceput în lupte. Cu pletele lungi și blonde care se răsfirau pe umerii săi lați și bine făcuți, chipul rotund cu ochii albaștri, de culoarea cerului senin, fruntea boltită ce se termina cu niște sprâncene groase și arcuite, avea mai degrabă o alură de înger decât de om pământean. Înfățișarea cerească era completată cu ținuta elegantă pe care o purta Voievodul, formată de obicei din pantaloni strâmți și bine prinși în cizme lungi din piele, frumos colorate, având pe deasupra o mantie scurtă din catifea brodată cu fir de aur și pietre scumpe sau chiar din mătase adusă din îndepărtata Țară a Kitailor, îmbrăcămintea fiind confecționată după cele mai moderne modele ale Apusului. Se vorbea despre Voievod că era unul dintre cei mai chipeși și mai eleganți principi ai Europei, iar prezența sa îi intimida pe solii trimiși să trateze cu el. Deși obișnuia să-i privească pe cei din jur cu blândețe, toți erau tulburați când se aflau în prezența privirilor sale ca niște săbii de foc, care îi învăluia cu dragoste părintească pe prieteni și cu mânie pe trădători și răufăcători.
Măreția acestui mare și neasemuit erou al neamului nostru venea mai ales din înțelepciunea cu care l-a hărăzit Dumnezeu, credința în care a fost crescut și educat, dar și smerenia cu care a trăit toată viața, punând mai presus de sine binele și libertatea poporului său. De aceea, marele lui biruințe și fapte de luptă se datorează mai ales iscusinței cu care și-a condus poporul și strategiei pe care a folosit-o, inspirată după cele mai moderne tehnici de luptă din acea vreme.
Voievodul nu a avut o oaste mare ci una bine pregătită și mai ales credincioasă, dispusă să-și dea viața pentru el și pentru idealurile pentru care luptau. Alături de trupele de curteni și de răzeși avea o oaste de elită formată și instruită după regulile conchistadorilor apuseni. Îi spunea Vitejii Măriei Sale și erau la mare cinste în fața Voievodului, fiind puși la evenimentele mai importante chiar înaintea boierilor.
Deși a intrat în istorie ca un mare erou al creștinătății, Ștefan nu a venit pe scaunul Moldovei cu gânduri de război ci din contra, la fel ca alți înaintași, l-a avut ca mentor și idol pe bunicul său Alexandru cel Bun. Drept dovadă, după urcarea sa pe tron Marele Voievod va urmări mai degrabă refacerea Moldovei slăbită și sfârtecată de cei 25 de ani de lupte fratricide, la capătul cărora bunul Dumnezeu nu a mai putut îndura și și-a trimis îngerul său pe pământ să apere și să vegheze asupra poporului Său, urmași ai vestiților daci din vechime care trăiau în aceste locuri încă înainte de Potop, fiind cel mai vechi neam din lume. Poate că a venit vremea să-l trimită din nou, acum când țara plânge sub papucul hoților și trădătorilor de neam…
Dacă urmărim cursul istoriei vedem că prima mare bătălie pe care a dat-o a fost cu oștile Regatului maghiar care au intrat în Moldova s-o cotropească cum au mai încercat și în vremurile mai vechi, iar nicidecum nu a avut loc o confruntare provocată sau dorită de Voievod. Lecția oferită regelui maghiar a cutremurat toată Europa care nu se aștepta ca o țară atât de mică să stea în fața unei mari puteri europene a vremii, cum era socotit Regatul maghiar pe atunci, care avea anexate mai multe țări și provincii din jur.
După acea mare bătălie, cu excepția alungării unei invazii tătărăști ce a avut lor în august 1469, Voievodul a continuat politica de pace cu care a purces la drum, dar totodată de consolidare a țării și de pregătire a acesteia pentru marea confruntare cu păgânii. Moldova plătea tribut turcilor din vremea lui Petru Aron, iar după ce s-a întors pe scaunul tatălui său Ștefan a înțeles că nu-i poate înfrunta, țara nefiind pregătită pentru a înfrunta un dușman atât de puternic și a continuat să le plătească haraciul. Dar în toți acei ani, Marele Voievod s-a pregătit intens pentru a recâștiga libertatea țării și a poporului său atât prin pregătirea unei armate de elită cât și prin crearea unui sistem de alianțe care să-i permită să facă față unei confruntări cu cel care a cucerit Bizanțul. În acest scop el a întărit cetățile pe care le avea și a ridicat altele noi, a refăcut drumul moldovenesc, a înlesnit negoțul și legăturile comerciale pe mare care se făceau prin Chilia și Cetatea Albă, a creat o oaste bine instruită prin atragerea răzeșimii căreia i-a acordat numeroase înlesniri și drepturi, cât și alte măsuri de consolidare a țării.
În urma negocierilor cu leșii Ștefan încheie un Tratat de alianță cu Craiul Cazimir al Poloniei, iar pe 7 august 1471 începe negocierile de pace cu regele Matia Corvin cu care va semna un Tratat de pace în iulie 1475 și vor deveni buni prieteni. Își trimite solii la papa de la Roma, la dogele Veneției și în îndepărtata Anatolie, la Uzun Hasan conducătorul turkmenilor în vederea organizării unei cruciade antiotomane în vederea eliberării Constantinopolului . Prin căsătoria cu Maria de Mangop devine unicul moștenitor a coroanei Cezarilor Răsăritului, asumându-și titlu de țar pe care i-l recunoșteau și mulți dintre principii Europei. Tot pentru a-și consolida poziția, aplică strategia lui Iancu de Hunedoara și intervine de mai multe ori în Țara Românească pentru a pune un voievod care să-i fie aliat și prieten.
Abia când se simte stăpân pe situație Ștefan va trece la ofensivă. Va începe prin a refuza să mai plătească tributul ceea ce atrage o scrisoare de amenințare din partea sultanului pe care voievodul nu o ia în seamă:
Padișahul cu ajutorul lui Allah cel preaînalt, după ce a supus vilaieturile tuturor beilor necredincioși și pe ei înșiși, l-a chemat la Poartă pe domnul Moldovei, zicându-i: De astă dată să aduci tu însuți haraciul, după cum îl aduce cel din vilaietul Țării Românești, și să fii cu noi ca și bveiul Țării Românești, ca să știm în ce chip trăiești cu noi. Cu aceste cuvinte i-au dat de știre necredinciosului, care însă n-a venit și nu le-a luat deloc în seamă.(după cronicarul turc Așîk - pașa-zade) .
Mânios, Mohamed îi trimită poruncă unui mare general al său, Suleiman Hadâmbul(Eunucul), beylerbey-ul Rumeliei, care era prins cu asediul cetății Skkoder (Scutari) din Albania fiind trimis acolo de sultan pentru a-și face drum spre Ungaria și Viena, să întrerupă asediul și să-l aducă la ascultare pe voievodul Moldovei. Sultanul credea că oștile lui de ieniceri și de spahii îl vor speria pe Ștefan și în câteva zile vor supune din nou Moldova. Suleiman intră în Țara Românească la sfârșit de toamnă în anul 1475, având cu el mai bine de 120.000 de oșteni, cărora i se alătură Radu cel Frumos cu 10.000 de călăreți și alte trupe turcești din ținuturile de peste Dunăre stăpânite de turci.
Aflând de marea invazie otomană, Ștefan trimite soli la principii Europei dar în afara unor detașamente de secui nimeni nu-i va sări în ajutor, Reacția celor pe care îi socotea aliați rezultă și din scrierile cronicarului polon Jan Dlugosz, care a trăit în acea vreme:
Dar Șefan moldoveanul, cu toate că era părăsit de toți principii, își înarmă totuși ooaste potrivită, compousă din țărani și din ostașii săi cu plată, al cărei număr nu trecea de 40.000 de oameni.
Cu toate că se vede singur în fața puhoiului turcesc, Voievodul nu se sperie și se va pregăti temeinic pentru a-i alunga pe turci din Moldova. Văzând numărul dușmanilor, înțeleptul voievod va evita o confruntare directă și va alege o strategie folosită deseori de strămoșii lui. El va adopta de la început o tactică de atragere a turcilor într-un loc care să nu le permită să se miște în voie și să se folosească de superioritatea numerică. De aceea, va ieși în întâmpinarea lui Suleiman Pașa încă din momentul în care acesta trece hotarele Moldovei. Prin atacuri repetate, Ștefan îi obligă pe păgâni să se abată de pe valea Siretului care îi îndrepta spre Suceava, deviind drumul lor pe valea Bârladului, spre Vaslui. Sperând să termine mai repede cu Moldoveanul, în loc să se îndrepte spre capitala Moldovei, Suleyman se aruncă în urmărirea acestuia și astfel cade în capcana întinsă de voievod.
Urmează câteva săptămâni de hărțuire continuă în care moldovenii pun foc satelor aflate în fața turcilor, pârjolesc pământul, otrăvesc fântânile, distrug podurile și podețele de peste ape, le atacă carele cu provizii. Foametea și setea încep să pună stăpânire peste puhoaiele turcești, lor alăturându-li-se frigul și zăpezile din decembrie, drumurile mlăștinoase care vor aduce în fiecare zi pierderi păgânilor, hărțuiți în continuare de moldoveni. Descrierea înțeleptei strategii a voievodului Moldovei a fost făcută de cronicarii poloni Jan Dlugosz și Magiej Strykovski, cronicarul maghiar Antonio Bonfini, austriacul Unrest, cronicarul turc Kemal-pașa-zale, cronica lituaniană, cât și în alte scrieri a vremii. Redau succint o frântură expresivă din cele scrise de Magiej Strykovski:
Ștefan se apucă a fulgera mereu colosala armată turcă, mai mult prin stratagemă decât prin forță. Toată țara de jos, prin care trebuiau să treacă turcii, o arsese de mai înainte, dând foc vegetației și producând foamete generală, pentru ca păgânii și frumoșii lor cai să moară de foame.
Andrei Breabăn
