Despre ouăle colorate şi decorate

(I. Barbu – Oul dogmatic)

Românii, prin tradiție, au obiceiul de a întâmpina sărbătoarea Învierii Domnului cu ouă roșii. Trebuie să știm că vopsirea și decorarea ouălor există de mii de ani.

Dacă facem o incursiune în istorie, aflăm că, în Africa de Sud, oul de struț, care are coaja groasă, a fost sculptat și colorat. Cele mai vechi ouă colorate au fost descoperite într-o peșteră, existente de acum 60.000 de ani.

În Egipt, cu ouă fierte se decorează de ziua națională, marcând venirea primăverii. Persia are o tradiție veche de decorare a ouălor, obicei care are loc în timpul echinocțiului de primăvară, când se marchează Anul Nou persan. Se spune că din această tradiție provine și decorarea ouălor la popoarele creștine. În perioada precreștină, în Mesopotamia, ouăle vopsite erau asociate uneori cu o nouă naștere, sau cu regalitatea, precum și cu moartea. Ouă de struț, decorate cu aur și argint, erau plasate în mormintele vechilor sumerieni și egipteni, de acum 5000 de ani. Erau vopsite în roșu, pentru a-i apăra de Duhul Răului.

Noi mai avem cunoștință de oul de struț, punic, din secolul al IV-lea – al V-lea, înainte de Hristos, descoperit în Cartagina. Cert este faptul că vopsitul ouălor este separat de creștinism, traversând Armenia, Grecia, Creta și ajungând apoi în Europa Centrală.  

Pentru daco-geți ouăle vopsite reprezentau o ofrandă rituală destinată divinităților și strămoșilor. Ca o rămășiță a acelor vremuri, în folclorul românesc s-a menținut obiceiul de a arunca pe apă cojile ouălor roșii, spre a se duce în Țara Blajinilor. Îl găsim și la noi în Bucovina, când cei care aruncă aceste coji se gândesc la ființe imaginare, copii morți, nebotezați, ai celor plecați fără a fi plânși.

Există cronici care amintesc de obiceiul încondeierii ouălor, toate legate de sărbătoarea Paștelui. De la biserica grecească obiceiul a fost adoptat de romano-catolici ori de protestanți, răspândindu-se în toată Europa.

De la Hristos încoace vopsitul ouălor are o semnificație deosebită. Tradiția spune că Fecioara Maria, atunci când Fiul Ei era răstignit, a pus la picioarele Sale un coș cu ouă, pregătite pentru soldații de pază, pe care le-a găsit înroșite cu sângele Mântuitorului. Și așa, oul roșu de Paști a devenit simbolul Învierii Domnului.

Se spune că tradiția ouălor de Paști are o puternică vitalitate la slavii sudici, la ucraineni, în mod deosebit la populația huțulă. De aici și bogăția uluitoare a modelelor ornamentale și a tehnicii de lucru, tinzându-se spre perfecțiune.

În Rusia, Karl Fabergé a revoluționat ideea de decorare a oului, inventând ouă din metal, împodobite cu pietre prețioase, pentru familia țarilor, ouă ce au devenit faimoase în întreaga lume. Într-o expoziție deschisă la Muzeul de Istorie din Suceava, au putut fi văzute, pentru prima dată în România, opt ouă originale și două copii ale acestora.

Românii întâmpină marea sărbătoare a Învierii Domnului cu ouă roșii, fapt consemnat într-un document de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când a fost organizat la Oradea un fel de bâlci, unde ouăle roșii se vindeau ca o marfă oarecare. Aici erau negustori din India, Yemen, din Arabia și din Persia. Acest obicei a fost semnalat tot în această perioadă, când la curtea principelui Constantin Brâncoveanu, celor ce mergeau să-i facă urări de Paști li se dădea o năframă și două ouă împodobite cu flori de aur.

La români există tradiția ca, în ziua de Paști, după ce vin de la biserică dimineața, de la slujba de Înviere, din coșul pascal sfințit creștinii să pună într-o cană cu apă proaspătă un ou roșu și o monedă de argint. Cine se spală cu această apă înseamnă că va fi sănătos tot anul, că banii nu-i vor lipsi și că vor fi curați și prețuiți.

Bătrânii mai povestesc de unele obiceiuri, cum ar fi: pentru a avea o recoltă mai bună, mai ales tinerele perechi, îngropau ouă desenate, la marginea ogorului. De asemenea, la nuntă mirii primeau fiecare câte un ou încondeiat cu motivele: coarnele berbecului, care însemna spirit de conducere în casă, apoi cu o inimă, reprezentând dragostea de casă și de familie, cu o cruce pe brațele căreia erau desenate câte patru cireșe, simbol al rodului casei și copii. La începutul aratului, gospodarul primea un ou încondeiat cu motivul coarnele plugului.

Ouăle vopsite nu erau prezente doar în zilele de Paști, ci cu ele se orna bradul de Crăciun, bradul de nuntă și cel de înmormântare. De regulă, acestea nu se mâncau. Toate aceste obiceiuri rar se mai întâlnesc azi. Viteza în care trăim, schimbările în idei, modernizarea, imprimă fiecărui om o altă gândire, un alt fel de a fi.

Să revenim la oul pascal. Coaja lui fragilă se înfrumusețează prin aplicarea diferitelor culori și desene. Practic, în afară de simpla vopsire, procedeu folosit la fiecare casă, se pot identifica trei tehnici fundamentale de împlinire a ornamentării ouălor:

• împiestritul (închestritul): arhaic și actual;
• încondeiatul în două maniere: cu pensula și cu penița;
• pictatul, folosind culori de ulei (modalitate considerată „kitsch”, generată de succesul comercial și proliferată în zonă într-o anumită perioadă);

Tehnica împiestririi este cea mai complexă în realizarea artistică. Ea folosește baia integrală de culoare, uzându-se procedeul cruțării succesive a fondului alb, vernil (oul de rață), galben (rezultat, în prealabil, dintr-o baie cu ceapă sau cu vopsea), cu ajutorul acoperirii acestuia cu ceară de albine. Împiestrirea comportă minimum două nuanțe, depășind culoarea de bază, azi ajungându-se la o beție cromatică până la douăsprezece culori. Unealta de bază este chișița cu fir de păr de porc și fără fir de păr.

Încondeierea propriu-zisă este ceva deosebit de împiestrire, întrucât diferă uneltele cât și aspectul final al bijuteriei ovoidale. Un ou încondeiat cu pensula poate fi recunoscut cu ușurință datorită tușei groase care folosește doar trei - patru culori de bază, reproducând prin subtilă asociere motivele florale desprinse de pe altițe, bundițe și cojoace, în special în zona Dornelor. Încondeiatul cu penița uzează de scriitura cu tuș negru, deci caligramă fermă, care este umplută în interior cu culoare. Practic, motivele rezultate se aseamănă cu cele realizate prin tehnica împiestririi, numai că nu folosesc baia integrală. Cele mai izbutite exemplare de ouă încondeiate le vom întâlni la Câmpulung, Fundu Moldovei, Botuș, Paltin, Pojorâta, Breaza, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Moldovița, Vama.

De obicei, ouăle împiestrite și încondeiate se lucrează calde, pentru a permite lucrul modelelor cu ceară de albine, cât și uscării rapide a culorilor și a tușurilor. Pentru a evita mirosul neplăcut prin fisurare ori spargere, sau când e păstrat mai mult timp, înainte de a fi lucrat oul e golit de conținutul său.

Aplicarea de diverse frunze, prin presare, înainte de a introduce oul prin baia de culoare, nu poate fi considerată o formă de manifestare artistică. Aici, se potrivește zicala: „Fac așa, ca să nu-l recunoască găina.”

Privind interpretarea ornamenticii, se ia în considerare studiul ordonării motivului, în funcție de axul polar al ovoidului. Împărțirea în registre se realizează în raport de același simbol de perpendicularitate, fapt observat la toți creatorii cunoscuți. Și tot în funcție de acest simbol vorbim de termenii „vârf” și „bază” ai ovoidului, întrucât ornamentarea celor doi policomportă un șir de teme și de elemente specifice.

Trebuie precizat că toată tușa scriiturii se situează sub semnul liniei curbe care impune, în același timp, interpretarea cromaticii ca fiind neegală în cadrul aceluiași ton, datorită schimbării perpetue a unghiului de reflecție a luminii, argument al afirmației că fiecare produs finit reprezintă un unicat. Contururile și delimitările sunt independente. Fiecare detaliu sau element din detaliu e un factor care se integrează ansamblului. Planurile de referință sunt geometrizate și totul e adus în prim plan. În foarte rare cazuri, motivele zoomorfe încearcă să creeze iluzia de spațiu. Elementele cosmomorfe sunt vădite, în special la împodobirea polilor.

Influența altiței tradiționale, prin apariția puilor costișeți în două registre simetrice  sau asimetrice constituie o culme a acestei arte.

Ca motive ornamentale, mai întâlnim crucea Paștelui, păscuța cocoșului, creasta cocoșului, melcul, grebla, castravetele, spicul de grâu, cetina, frunze, potcoava, calea rătăcită, brâul, oala legată și altele. Fiecare variantă se diferențiază de la o localitate la alta.

La noi, încondeierea ouălor este văzută asemănătoare cu pictarea icoanelor, în care vopselele folosite sunt cele extrase din foi de ceapă, flori de tei, frunze de mesteacăn, coajă de arin, cât și cele din comerț.

Oamenii simt nevoia de a decora ouăle, fie ele de găină, rață, gâscă, pichere sau de struț, prin diferite modele, acestea evoluând de-a lungul timpului. Ornamentica este extrem de variată, exprimând simboluri geometrice, vegetale, animaliere, antropomorfe și religioase.

Metodele instituționalizate de împodobire a ouălor, indiferent cum sunt realizate: cu chișița, cu tocul, cu penelul, cu pana de gâscă, cu tușuri, cu mărgele, cu ceară de albine, vădesc un mare curaj, întrucât desenarea unei suprafețe ovoidale, respectând proporțiile, presupune a avea un instinct artistic deosebit. Artistul popular este un artist în continuă perfecționare. Nu i-a dat nimeni un decret pentru asta. Îi dăm noi apreciere și respect, când ochii noștri rămân uluiți în fața frumuseții create.

În zona noastră, vom putea admira această artă în cadrul „Festivalului național al ouălor încondeiate”, de la Ciocănești, în renumitele muzee de la Vama, Ciocănești, Moldovița.

Suntem mândri că imaginația artistică a bucovinenilor ne dăruiește adevărate giuvaeruri ce uimesc pe acei ce le privesc, atât din țară cât și de peste hotare.

Prof.Filon Lucău