Preziceri ce se adeveresc pas cu pas

Există într-o falie de mijloc a nației noastre o pătură de oameni valoroși, dar care disprețuiesc sau nu sunt preocupați de politic. De obicei, ei se țin departe de frământările politice, de alegeri, dispute electorale etc., socotindu-le activități oarecum murdare, sub demnitatea lor. Iată însă că de astă dată, intuind pericolul ca puterea politică să se concentreze în mâinile unei găști de baroni și interlopi, toți acești adevărați români (impropriu numiți „nehotărâți”) au pus ștampila pe buletinul de vot. Nu diaspora l-a măturat pe Ponta din întrecerea președințială, cum se mai aude printre analiștii politici, ci această pătură viguroasă formată din oameni de ispravă. Sunt multe motive care par să-i fi determinat să acționeze, dar mai ales riscul ca justiției să i se pună lațul de gât. Aceasta era ținta principală a puterii, iar baronii nu s-au sfiit s-o arate deschis în campania electorală.

Însă în ziua de 16.11.2014 s-a petrecut o minune și voturile pensionarilor, precum și ale păturilor sărace, formate din oameni ușor manevrabili, beneficiari ai unor neînsemnate „pomeni electorale”, intoxicați de propaganda mincinoasă că „dreapta” vrea să-i deposedeze de veniturile lor neînsemnate, deci voturile lor n-au mai înclinat balanța electorală, cum se părea că se va întâmpla până în ziua votului. Nu există motiv de îngrijorare pentru acești oameni, nimeni nu le va fura pensiile, să nu-și facă inutil griji. Este un moment înălțător, pentru prima dată în istorie acest popor și-a ales, liber și democratic, drept președinte un adevărat bărbat. Nu o paiață. El are șansa de a intra în istorie pe ușa din față, șansă pe care Băsescu a ratat-o din pricina lăcomiei sale și a camarilei din jur. Votul de ieri ne redă demnitatea serios șifonată prin corupție, lăcomie, mizeria morală a multor emigranți etc. Putem fi, în sfârșit, mândri că suntem români.

I s-au reproșat lui Iohannis multe lucruri absurde, printre care și faptul că nu este ortodox. Dacă Iohannis este protestant, iar acest fapt nu poate fi negat, înseamnă că el are un Dumnezeu deasupra capului. Și Dumnezeu este unic pentru toți oamenii de pe pământ, indiferent cum îl numesc unii sau alții. În schimb, în ciuda crucilor pe care le făcea prin biserici și mânăstiri, Ponta nu crede în nimic! Scos din pulpana lui Ion Iliescu și cizelat după chipul și asemănarea lui Adrian Năstase, acest individ lipsit de calități și mincinos până în măduva oaselor nu are nici o treabă cu ortodoxismul. El este ateu convins, nimic mai mult. Este limpede că Biserica Ortodoxă s-a implicat în campania electorală datorită subsidiilor guvernamentale uriașe, precum și pentru nociva sporire a influenței sale în treburile statului.

Trebuie totuși să manifestăm un optimism ponderat, este limpede că alte găști nesătule vor dori să manevreze din spate și în interes propriu prerogativele prezidențiale. (Să ne amintim ce dezastru a produs Emil Constantinescu.) Iohannis are acum nevoie de sfătuitori de nădejde, cât mai feriți de influențele benigne ale  politicii. Fluturii, Balanii, Videnii, Bercenii, Blejnarii și toți profitorii nesătui trebuie ținuți la distanță. În locul lui Iohannis, primul om pe care l-aș aduce lângă mine ar fi Andrei Pleșu. Și prima acțiune președințială de marcă ar fi aceea de a încerca să unească națiunea română profund dezbinată. Ponta nu unea acest popor, cum suna sloganul lui electoral, ci, în continuarea predecesorilor din fotoliul prezidențial, îl dezbina apăsat. Numai că de unul singur nu pot fi făcute aceste lucruri cu adevărat importante, impunându-se reconcilierea între spectrele politice, posibilă cât timp în fiecare partid există fără îndoială și oameni de bună-credință. În acest punct vrând-nevrând te întrebi cum de un partid ca PSD nu a propulsat în campania prezidențială un om cât de cât acceptabil. O primă explicație pentru ascensiunea nefirească a acestui individ o constituie calitatea sa de a fi ușor manevrabil de către păpușarii de tipul lui Hrebenciuc, Oprișan, Mazăre etc.

Marea greșeală a lui Ponta a fost ruptura de Antonescu și de PNL, pe care a provocat-o sistematic și disprețuitor. Tot ascendentul său ulterior s-a dovedit lipsit de consistență. Acum se află pe tobogan și căderea liberă este inevitabilă. Într-un articol publicat în revista de cultură „Timpul” (nr. 2, febr. 2013), intitulat „Somnul liberal și poantele dlui Ponta” scriam (scuze pentru autocitare!): „Mergând pe urma reformelor lui Boc, eu nu-l văd pe Victor Ponta ducându-și mandatul până la capăt și mulți vor sprijini cu entuziasm debarcarea lui. (…) În acest context, cred că e momentul ca dl Crin Antonescu să se trezească. Ar fi cazul să-l inspire bătălia câștigată recent de liberalii francezi împotriva legii fiscale a socialiștilor. Se înșală închipuindu-și că e deja președintele României. Iar dacă nu se trezește din somnul său adânc, poate că PNL ar trebui să gândească și o altă variantă pentru prezidențiale.” Ceea ce s-a și întâmplat! Nu credeți că prezicerile mele se adeveresc pas cu pas?  

Constantin Arcu