Narcis SIRETEANU

Un captivant studiu psihologic, publicat de antropologul român Henric Sanielevici în 1920 la Editura „Socec”, mi-a căzut ieri în mână. Până la amiază, l-am devorat, deşi cu multe dintre cele scrise acolo nu sunt de acord. Dar aşa procedez eu, când am de-a face cu produsul unui om inteligent. Îl accept, chiar dacă nu-s sută la sută de acord cu conţinutul.

Printre altele, autorul şi-a propus să lămurească diferenţa de fizionomie şi de temperament dintre locuitorii Moldovei şi ai Munteniei. Moldoveanul – zice Sanielevici – „este posesorul unui suflet larg şi plin de simţire, în care fenomenele psihice se amplică aidoma sunetelor din spaţioasa cutie de rezonanţă a unui pian.” Poetică exprimare! În mod firesc, aspectul fizic nu poate fi decât în acord cu acest „suflet larg şi plin de simţire.” Picioarele sale lungi îl indică pe urmaşul neamului de pescari care stăteau în apă fără să se ude la fund, iar figura lui cu frunte înaltă şi trăsături fine, pe mâncătorul de fructe şi peşte.

În comparaţie cu moldoveanul cel fin, munteanul se arată aproape hidos, cu fălcile lui extralate – necesare unei masticaţii anevoioase a rădăcinilor vârtoase şi a cărnii de cal sălbatic - , cu fruntea îngustă şi picioarele musculoase, dar neplăcut de scurte. Nici nu e de mirare că un astfel de ins are o fire iritabilă, spre deosebire de dulceaţa lenevoasă a moldoveanului.

Lucrurile se compensează în sectorul financiar, unde munteanul debordează de spirit pragmatic, în vreme ce moldoveanul e un visător contemplativ, nepriceput în administrarea propriilor afaceri.

Bineînţeles că lucrurile s-au schimbat de acum o sută de ani, când apărea acest studiu. Moldoveanul a migrat spre Capitală, unde a făcut schimb de gameţi cu munteanul. Din contopirea lor a rezultat produsul pe care-l admirăm astăzi: incredibil de perfectul mârlan român, inexistent în nicio altă cultură cu pretenţii de civilizaţie.