Narcis SIRETEANU

Întrucât tableta mea referitoare la femeile care protestează la ţâţa goală – păcat că nu şi la pubisul gol – a stârnit atâtea reacţii virulente ale cititorilor, m-am hotărât să persist în atitudinea mea demascatoare.

De aceea o să vă propun să survolăm azi împreună un alt spaţiu unde prostia omenească ni se arată în toată splendoarea. De data asta, o să mă limitez strict la spaţiul carpatin. O să vorbesc de un recital al prostiei româneşti, adică.

Am remarcat în ultima vreme că tot mai mulţi compatrioţi de-ai noştri  îşi agaţă de automobilul proprietate personală un steguleţ. Cu cele trei culori trecute în constituţie: roşu-galben-albastru. Sincer, nici nu ştiu dacă au voie să-şi agaţe cârpele alea de maşină, dar asta are mai puţină importanţă. La câte lucruri nepermise se petrec sub ochii toleranţi ai celor care ar trebui să le pedepsească, unul în plus nu mai contează...

Exemplul automobiliştilor cu tricolorul fâlfâind în vânt este imitat de foarte mulţi proprietari de case mai ochioase. Care îşi înfig şi ei un tricolor, de data asta mai mare, uneori cât un cearşaf de bebeluş, într-un loc vizibil, de preferinţă pe terasă. De unde flutură, mai mândru sau mai puţin mândru.

Pe timp de ploaie, pânza steagului capătă un aspect vădit pleoştit. La fel de pleoştit cum e legea în România, cum e sistemul de protecţie socială, cum e sistemul sanitar... Cum e viitorul nostru, cum sunt toate pe la noi.

Întrebarea pe care mi-o pun e de ce îşi afişează respectivii drapelul naţional? Ce vor să arate, şi mai ales cui? Le e teamă ca nu cumva vreun turist mai dezorientat să confunde ţara noastră cu vreo elveţie, vreo danemarcă sau vreo mare britanie?

În cazul ăsta, nu-i nici un pericol. Ţara noastră e inconfundabilă şi nu are nevoie de steag înfipt în catarg ca să fie recunoscută. Sau o fi vorba de acelaşi patriotism de doi bani? Adică om fi capră râioasă, dar ţinem steagul sus?

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.